O arheologie a eului

Calafatul este unul dintre puţinele locuri de care, afectiv, mă simt legat încă din tinereţe. Păstrează încă un farmec provincial pe care îl asociez cu sentimentul de linişte, foarte probabil şi datorită multor întâmplări frumoase, printre care și deschiderea primei expoziții personale a pictorului din Vidin, Bogdan Alexandrov. Așa că, nu am ezitat să dau curs invitației de a ne reîntâlni la Muzeul de Artă din oraş, unde artistul a revenit după mai bine de un sfert de secol, cu o nouă expoziție. El a expus la parterul muzeului 15 lucrări, majoritatea de mari dimensiuni, atent selecţionate, din creaţia ultimilor 15 ani. Seria de picturi prezentată se constituie într-un discurs vizual de natură autoreferențială unde sunt surprinse multiple stări emoționale. Eram oarecum la curent cu activitatea sa, evident prin intermediul Facebook-ului, dar și a câtorva proiecte comune făcute, în ani, la Galeria de Artă Naţională din Vidin, pe care Bogdan Alexandrov o coordonează de ceva vreme.

Parcurgându-i c.v.-ul, sunt ușor de remarcat evenimente şi nume de galerii importante atât din Sofia dar şi din Paris, Londra, Roma, Belgrad, Novi Sad, ș.a., iar la noi, în Timișoara și, mai recent, la Reșița unde a făcut bustul pictorului local Bebe Cojocaru (1939-2013), prietenul său.

Elaborată meticulos, asemenea fiecărui eveniment pe care îl produce, actuala expoziție intitulată Ce este omul? reprezintă o sinteză expresivă a ciclurilor creative pe care artistul le-a parcurs în ultimul deceniu și jumătate, cea mai fertilă perioadă din întreaga sa activitate. Astfel, după un moment de firească mirare, apropo de titlul expoziției, văzând lucrările am înțeles intenția sa de a-și contura de fapt propriul său profil, într-o secvențialitate istoric-biografică. Ancorat lucid într-o existență dramatică al cărei sens încearcă să îl perceapă, Bogdan Alexandrov a conceput această selecție cred, în primul rând pentru el și, bineînțeles pentru ca publicul din România să aibă o imagine in nucce a creației sale. Această formă de relaționare, marcată de un element biografic important pentru existența sa personală, este dimensiunea care, uneori în mod conștient, alteori, la nivel subliminal, a reușit să-i individualizeze opera din perioada de maturitate. Așa a reușit să dezvolte o formă de cercetare artistică originală unde singurul gen pe care artistul îl abordează este portretul sau autoportretul. Modelul, surprins în mișcare, impune un contur blurat care îi conferă dinamica accentuată și de un dripping susținut cromatic în neutre de alb și negru, pentru contrast. Deși este vorba de o temă unică, portretul, fiecare dintre proiectele sale are o formă diferită de abordare, atât la nivel vizual cât și teoretic. Spre exemplu, unul dintre ele urmărește relația dintre sunet (identificat de artist ca o formă de zgomot) și imagine. Gestul său de a transpune vizual „zgomotul“ se materializează prin suprapunerea imaginii create asemenea unei secvențe de film, privite cu încetinitorul peste care intervine cu pete spontane de o manieră parțial controlată în tonuri cromatice, cel mai adesea contrastante cu fondul.

În ciclul parizian, „Portraits of a Dear Person“, impresionat de întâlnirea cu celebrul artist francez, de origine chineză, Jan Pei-Ming, va concepe seria de portrete ale unor prieteni dragi, de departe, cu o tușă mult mai liberă, de tipul „brush-broom“, într-un discurs epic de natură onirică, unde portretele acestora sunt asociate cu animale apropiate tipologiei fiecăruia dintre personaje. Tot în aceeași cercetare, a relației dintre zgomot și pictură, trebuie integrat și proiectul „8 seconds of my life“, unde artistul explorează posibilitatea picturii de a surprinde clipa. Fiecare dintre autoportrete conține astfel, o imagine în mișcare, surprinzând o secundă din existența sa. În imaginea astfel creată, putem identifica starea emoțională trăită în acel moment. Intenția, afirmată în legătură cu acest proiect, era aceea de a demonstra că practicând această formă de vizualitate, tip captură în „real-time“, asemenea unei camere de luat vederi, artistul poate să surprindă momentul, starea, asemenea unui jurnal.

Drop Frame. Portraits in Motion“ este un experiment vizual care devoalează atât intenția autorului de a recompune la nivel pictural o arheologie a propriilor sale portrete identificate în fragmente vechi de filme sau fotografii. Ele devin astfel o formă prețioasă de documentare a propriei sale existențe. Mergând în sensul gândirii sale, putem generaliza experimentul care, multiplicat la nivelul fiecăruia dintre noi, oferă o dimensiune mult mai complexă, aceea a umanității recuperate din instantanee, pe are memoria noastră vizuală și afectivă le șterge, în pofida autenticității lor ca trăire în real life time. O astfel de cercetare „arheologică“ individuală, posibilă acum datorită formelor multiple de digitalizare a imaginii oferă o perspectivă cu mult mai complexă, mai reală, asupra noastră și, implicit asupra societății.

Ultimul său ciclu de lucrări, „Palimpsest“, denumit de autor și „Portrete fără nume“, definește o întoarcere a sa la o pictură gestuală. Imaginile, și mă refer la cele două autoportrete expuse acum, se eliberează din corsetul unei raționalități programate, reformulându-se pe coordonatele unui discurs spontan, de factură afectivă. Nu este o întoarcere senină, dimpotrivă o resimt ca pe un moment dramatic, disperat, apropiat ca trăire și intensitate de cel al lui Corneliu Baba, din ciclul „Regilor nebuni“.

Prin felul în care resemantizează portretul și mai ales autoportretul, el reușește să articuleze un univers foarte bine individualizat al cărui motiv este drama personală, cartografiată prin intermediul chipului său. Efortul de a-și surprinde esența sub umbra propriei aparențe, nu ar rezista doar cu suportul talentului, dacă acesta nu ar fi dublat de o gândire artistică și, nu în ultimul rând, o cultură vizuală pe măsură.

Într-un peisaj artistic atât de frământat, colorat și multidisciplinar cum este cel al artei contemporane, Bogdan Alexandrov optează pentru o formulă rar accesată, aceea a promovării discursului contemporan din perspectivă asumării depline a celui clasic. Este o poziționare originală, una aproape de nișă, a unui proiect complex atât în formă cât și în conținut, cu tensiuni psihologice livrate credibil și bine ancorate în realitate.