Numele lui Gherasim Luca a început să fie mai cunoscut la noi foarte târziu, cam la un deceniu după ce el hotărâse că vrea să se retragă din această lume. Traducerea studiului monografic a lui Petre Răileanu, de la Junimea din 2005, a fost, cred, prima încercare consistentă de a-l reintegra într-o istorie de unde el își dorise de fapt să evadeze, încă de la jumătatea secolului trecut. Creația sa poetică a constituit, în România, subiectul unor cercetări sau sesiuni de comunicări iar, anul acesta, al unui nou volum scris de astă dată în limba română, tot de Petre Răileanu. Trebuie amintită aici și ediția tipărită la Editura Vinea, în 2016, ce scoate la lumină versiunea inedită, în limba română a volumului său Vampirul pasiv, publicat în 1945, la Editions de L’Oubli, doar în limba franceză. Dacă activitatea sa literară a început să trezească interesul istoricilor literari din ultimul deceniu și jumătate, importanța creației sale vizuale este în continuare ignorată. Acum câțiva ani, într-un spațiu destul de impropriu, a existat o încercare timidă de a prezenta câteva dintre lucrările sale din perioada pariziană. Deși manifestarea a fost foarte interesantă, din cauza comunicării deficitare, aceasta nu a reușit, din păcate, să trezească decât interesul unui mic grup de pasionați. În acest context deloc generos cu profilul său creator, proiectul expozițional propus de Mica Gherghescu la Muzeul Național al Literaturii Române București, Gherasim Luca- Erou-Limită este prima întreprindere consistentă în promovarea creației sale vizuale, la noi. Expoziția reunește o selecție de piese semnificative pentru diversitatea artistică pe care Gherasim Luca a explorat-o începând cu cubomaniile din anii 1940 și până la colajele narative din anii 1980. Inedite, cel puțin pentru mine, și speciale în planul mai larg al creației sale sunt planșele fotografice din seria „Brésil“, realizate în anii 1970. Sunt ansamblaje gândite pe structura unor albume cu fotografii de factură etnografică, realizate la sfârșitul sec. al XIX-lea, peste care a intervenit cu inserții de colaje ce destructurează imaginea inițială, reconfigurându-i substanța științific-documentară într-una metaforic-ludică. Dacă cubomaniile, care i-a ritmat întregul parcurs creator, sunt concepute pe șablonul unei clarviziuni active întâlnite și la alți reprezentanți ai grupării suprarealiste, unde descompunerea și recompunerea realului este livrată într-un discurs epic coerent, piesele din seria Brésil transgresează amprenta suprarealistă într-o semantică foarte actuală, aceea a realităților alternative. La el, subiectul, îndelung cercetat în spațiul creativ contemporan, continuă seria obiectelor lucrate pentru expozițiile „Présentation de graphies colorées, de cubomanies et d’objets“ (1945) și „L’Infra-Noir“ (1946). Și chiar dacă acestea erau percepute în epocă, inclusiv de către autorii lor, ca forme de manifestare suprarealiste, acum le reașezăm în actualitate drept semne ale unei realități alternative din care s-au dezvoltat noile repere axiologice ale contemporaneității. Această schimbare de percepție a generat recitirea lor într-un nou cod, unde s-a renunțat la tendința comună de a orândui/ clasifica arta pe clase și genuri istorice și estetice.
Încă de la debut artistul a funcționat pe principiul contradicțiilor, al anarhiei ca formă supremă a devenirii, iar efervescența deformării realității sau a imaginației care reformulează realitatea a reprezentat combustia unei creații sofisticate, atipice și singulare care, la el, a început să se cristalizeze încă din anii războiului.
Conștientizarea actului creativ, legitimat încă din tinerețe printr-o consecventă poziționare în teoria psihologiei non-oedipiene, funcționează la Gherasim Luca asemenea unui mod de a se descoperi pe sine, de a se reinventa și a se multiplica fictiv în raport cu realitatea obiectivă, dar și ca o formă de provocare a dialogului. Atent la modul în care își regizează fiecare lucrare (text, recital, performance), artistul le integrează deliberat într-un tip de structură deschisă, unde partea poate să resemantizeze întregul. Astfel, obiectul artistic în ansamblul său, indiferent de forma sub care se prezintă, nu mai trăiește doar după criterii estetice de construcție, ci după tehnici matriciale prin care oglindirea interioară a imaginii devine produs pentru un public-țintă. În acest demers, ficțiunea se intersectează cu autobiograficul și realitatea cu fantezia.
În pofida notorietății sale actuale, care este într-o proporție covârșitoare de natură poetică, referințele cele mai palpabile, care vor fi cel mai bine „vândute“ generației tinere, vor fi cele vizuale și nu mă gândesc atât la Cubomanii, care sunt deja o formă de expresie artistică a cărei inventare îi este de mult atribuită, ci mai ales la recitalurile, performance-urile și ontophoniile perioadei de maturitate și senectute. Aceste discursuri proteice despre sine, concepute sub formă grafică, fonică sau a unor spectacole-monolog, abil interpretate de poet, constituie un mod de exprimare artistică a cărui încărcătură dramatică conține o expresivitate încă destul de firav surprinsă de către critică.
Forța, adesea violentă a detabuizării pe care o practică acum Gherasim Luca, este nu doar la nivel lexical, așa cum adesea s-a observat, ci la nivelul mai profund al structurilor pe care le resimte ca rigide. Eliminarea delimitărilor dintre creația lirică, plastică sau dramatică, îndepărtarea a tot ceea ce el consideră ca fiind prestabilit, este o formă de discurs perfect integrată criteriilor de sensibilitate contemporană.
În realizarea discursului expozițional s-a optat, din motive explicabile, pentru o formă didactică, explicativă elementele vizuale, în majoritate de tip parietal, fiind dispuse pe simeză, iar în spațiul central, în vitrine au fost expuse câteva dintre revistele la care a colaborat, alături de volumele sale din perioada românească. Acestea provin din colecția MNLR sau a Academiei Române, piesele de artă vizuală fiind donația lui Micheline Catti, soția artistului, către Centre Pompidou. Gherasim Luca- Erou-Limită este primul proiect curatorial important din România care se concentrează asupra diversității practicilor și experimentelor vizuale realizate de Gherasim Luca, poet și artist inovator iar catalogul științific al manifestării, augmentat cu o cronologie semnată de Mădălina Lascu, constituie un reper bibliografic.