Bad hair day
Uriașul american își suflecă mânecile sacoului de azbest,
Își piaptănă într-o parte chica ruginie,
Mușcă scrâșnind din hamburgerul bine afumat
pe grătarul zoios al texanului ce șade beat, sprijinit în pușcă,
ronțăind sictirit un pai.
Se apropie uriașul de masa lui uriașă; întinde-o față de masă
roșie, cu steluțe galbene – nu-i place.
Se scarpină în creștet cu unghia de marmură albă și oftează,
Își ascute secera pentru a tăia plăcinta simetric și
șterge bine ciocanul înainte de a bate zelos carnea.
Un banjo zdrăngăne în zare, soarele încet apune, perpelind chipul
uriașului american, vaca muge și toate-s bune.
Numai că o rază de soare neastâmpărată, se rupe de brațul
maică-sii și într-un gest inocent gâdilă nasul uriașului care
Strănută cumplit și îi iese pe nas creierul – mic și strălucitor,
Ca o perlă.
Dame chinezești
Singur sub coviltir meditez,
Din cerul greu, negru-stacojiu
plouă cu grindină măruntă,
Ca niște sfere perfecte de sticlă
ce poartă-n adâncuri flăcări ascunse –
cremene-n gheață-ncremenite – care
atunci când ating pământul pleznesc
în zeci de scântei mărunte și reci.
O astfel de sferă a sfârșit
pe pragul adăpostului meu,
Iar așchiile luminoase mi-au împroșcat pielea;
Le-am simțit atingerea plăpândă și rece
Și-am plâns când o parte din ele s-au stins pe veci, dar
mi-am plecat urechea și am auzit cum mă imploră
Să le culeg pe cele rămase, într-un dans cosmic,
să le preschimb în aur topit și să le beau,
Să mă îmbăt cu ele și să uit pentru o clipă
de coviltirul greu ce-mi strivește sufletul
Și să strig din toată inima:
„Callisto, Europa, Ganymede și Io,
vă iubesc de mor!“
Magnum mopus
Îmi undui șoldurile mlădios,
Halatul cenușiu când se înfășoară în jurul meu,
într-o îmbrățișare tandră,
când se umflă într-o piruetă grațioasă.
Radiocasetofonul Boombox bubuie frenetic
pe ritmuri de grunge,
Iar mopul urmărește pe podeaua liceului
fiecare pas, fiecare acord de chitară.
Lustruind podeaua, îmi privesc în ea reflexia,
care încet încet e dispersată-n purici,
Și-apoi e scăldată într-o mare călduță de lumină –
cineva a deschis ușa cancelariei.
Curios lucru, dat fiind faptul că sunt singur-singurel,
E duminică; nici directorul nu vine azi.
Mai vine sâmbăta ce-i drept, cu amanta și o sticlă de bourbon;
nu ai auzit o vorbă din ce am zis!
„Come as you are, as-as-as (sunet bruiat)
As you were, as I wa-wa-wa-wa… zzzzzzzzz“
S-a prins banda în timp ce, curios,
mă îndrept către ușa deschisă, afundându-mă în lumină.
Nu mai vreau să mă întorc la mopul ce stă
rezemat de perete cu pletele înmuiate în găleată,
nici la radiocasetofonul care pârâie și fâșâie,
Nu, după ce mi-a fost dat să văd, nu mai vreau!