„Suie, mamă, pe uluce
Să vezi duba cum mă duce.”
(folclor urban)
În principiu, un cuvînt nou nu apare decît atunci cînd practica socială îl cere. Termenul „manglocrație”, aflat deocamdată doar în circulația orală și în mediul virtual, ar putea fi socotit de unii inutil, cîtă vreme dispunem de sinonimul „cleptocrație”. Știm însă, de la cursul lui Alexandru Graur, că sinonime perfecte nu există : „curechi” se spune în Moldova, „varză” în alte părți ale țării. Prin ce s-ar deosebi atunci „manglocrația” de „cleptocrație”, ambele traductibile prin „domnia hoților” ? În primul rînd, prin etimologie : „cleptocrația” derivă din grecescul „kleptes”, iar „manglocrația” evocă verbul „a mangli” și familia lui de cuvinte : „mangleală”, „manglitor”. Dicționarul limbii române, tomul IX, Editura Academiei Române, 2010, ne informează că „mangli” are două sensuri (1. a cerși; 2. a fura), și tot astfel „mangleală” (1. faptul de a cerși; 2. faptul de a fura) și „manglitor” (1. cerșetor; 2. hoț). Observăm că, în practică, sensul prim s-a estompat pînă la dispariție, iar al doilea a triumfat, producînd chiar noi vlăstare, respectiv pe „manglocrație” . Poate că totuși, în subteranele semantice ale noului termen, s-a păstrat și amintirea lui „a cerși”. Ce cerșesc manglocrații ? Manglocrații cerșesc impunitate, iar adesea chiar o obțin. Cineva ar spune însă, citîndu-l pe Vlahuță, „Dar asta-i cam de multișor poveste”, și ar avea, neîndoielnic, dreptate.
Impunitatea marilor hoți deține, în țările române, o veche și solidă tradiție. Am putea, întorcîndu-ne în timp pînă la epoca fanarioților, să amintim formula insolentă „tipto, tiptis” (eu fur, tu furi), prin care potentații de atunci își aplanau conflictele, întrucît se aveau reciproc la mînă. Nu stă în intenția mea să fac un istoric al manglocrației în România. Cert rămîne faptul că regimurile politice au avut și au în continuare o relație strînsă cu starea morală a națiunii. Într-o zi de pe la jumătatea deceniului 9 al secolului trecut s-a întîmplat să ies de la Biblioteca Academiei în același timp cu Nicolae Steinhardt. L-am însoțit pe drumul spre casă și, printre subiectele abordate, s-a aflat și amărăciunea lui, izvorîtă din degradarea morală a societății. „Poporul român – citez cu multă aproximație – a fost un popor onest, chibzuit, cu simțul măsurii. Acum…”. Am încercat să-l „consolez” susținînd că, o dată cu o (previzibilă) schimbare a regimului, se va produce și o redresare morală. Steinhardt n-a fost de acord cu mine, spunîndu-mi că revenirea la normal va pretinde un timp foarte îndelungat. Omul n-a mai trăit ca să-și vadă împlinită profeția. Am rămas în viață noi, martori ai preciziei și lucidității pronosticului.
Manglocrația exprimă, mai bine decît cleptocrația, vulgaritatea și cinismul exponenților săi. Cînd auzim pe un om al zilei, asaltat cu întrebări de un grup de ziariști, răspunzînd cu dispreț „Și care-i problema ?”, putem fi siguri că problema e gravă. Venind vorba despre fapte sau persoane blamabile, unii invocă pedant „prezumția de nevinovăție”. Aici se impune o precizare elementară. De prezumția de nevinovăție beneficiază doar inculpații. În afara cadrului penal ne bucurăm exclusiv de reputație. Aceasta poate fi mai bună sau mai puțin bună, nepătată sau dubioasă, excelentă sau deplorabilă. Vorba Cetățeanului turmentat : „care va să zică, fiecare după cum devine”. În timpurile mai vechi, reputației i se spunea „obraz”, iar în zilele noastre i se zice „imagine”. Și cu asta revenim de unde am plecat.
Manglocrația, ca imagine globală, este un sistem piramidal, în care fiecare nivel tolerează fraudele nivelului inferior și primește în schimb „cota” stabilită. Geometria edificiului o reproduce, grosso modo, pe aceea a aparatului administrativ și politic. O inculpată, cu lacrimi în ochi, declară în instanță că nu s-a putut opune șefului: „Ce puteam să fac atunci? Nu puteam să fac altceva.” Iar șefii acumulează averi fabuloase, într-o goană smintită spre neant, ca în versurile lui Tudor Arghezi :
O lăcomie crîncenă, nebună.
Adună, omule, adună.
Căznește, fură, surpă și omoară.
Îți trebuiesc putere și comoară.
Îți trebuiesc palate și veșminte
Să-ți zacă în ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.
(Omule)
În ultima vreme, manglocrații noștri trăiesc o perioadă cam sumbră. Justiția a ieșit parțial din letargie și a izbutit să trimită după gratii pe cine n-am fi crezut vreodată. Dar cîți alți manglocrați notorii așteaptă să le vină rîndul, ca la un centru de votare din diaspora. Spor la lucru, stimați judecători ! Și nu uitați că manglocrația e ca balaurul din poveste : îi retezi un cap, răsar în loc șapte.