Litere și arte

Litere și arte și idei” – ar fi fost putut suna titlul alternativ al acestui scurt text, iar cei care își mai amintesc de vremurile în care presa tipărită era mai numeroasă și mult mai consistentă decât e acum ar fi simțit elogiul discret și ar fi decupat din memorie amintirea unuia dintre cele mai bune suplimente culturale din câte au existat vreodată la noi în ultimele trei decenii: LAI-ui, atașat unui ziar central, gândit și coordonat de Dan C. Mihăilescu.

O tentație greu, uneori imposibil de reprimat este aceea de a compara ceva – bunăoară presa sau casta politicienilor – cu „societatea”. O comparație care se ajută de întrebări – la care chiar se dau răspunsuri dintre cele mai diverse – din specia acesteia: puteam avea ceva mai bun la ce „capital uman” am avut după Revoluție?

Putem să facem această comparație în cazul aparte al artelor & literelor? Și, pentru că suntem în interiorul discuției despre arte, litere și idei, dacă, totuși, cedăm tentației comparației, e inevitabil să obținem un răspuns și doar un răspuns? În alt fel reformulată tematica (și problema): când, la nivelul a ceea ce numim (vag, totuși) „sistem cultural”, lucrurile nu au mers deloc bine, cum de a fost posibil să existe performanțe punctuale (și în literatură, și în film, și în artele vizuale, și în teatru)? Și: deși am avut aceste performanțe punctuale (și în literatură, și în film, și în artele vizuale, și în teatru), de ce „sistemul” a refuzat, adesea, o aliniere mai sănătoasă, în sensul și în direcția performanței?

Una dintre temele posibile care privesc literele & artele de la noi din ultimele decenii – o temă deopotrivă provocatoare, fiindcă e evident că la aceasta nu există acum un singur tip de răspuns – este aceea despre „ce rămâne”. Despre ce va sta în picioare și după ce timpul își va face, vorba aceea, „lucrarea”. Avem, cum spuneam, variante de răspuns, dar, dintre cele posibile, este cuminte să le eliminăm pe acelea dizolvante, crispat-negativiste. Un alt tip de răspuns – dar de păstrat, nu de dat la o parte – este cel pe care îl veți regăsi într-unul din textele următoare ale acestui dosar tematic: să nu ne grăbim să evaluăm, pentru că, la scara timpului istoric și la aceea a timpului cultural, în fond, trei decenii înseamnă realmente destul de puțin. Nu în ultimul rând, se poate alege și o versiune mai tonică dintre răspunsurile posibile la chestiunea durabilității – fie și numai sub forma unor pariuri.

Una peste alta, poate că, la întrebarea „cum a fost?” cu literele și artele de la noi în ultimele trei decenii, este mai înțelept să alegem, chiar și din rațiuni tactice, să răspundem prudent-optimist, că a fost (cât de cât) bine. Inclusiv pentru motivul că „se putea și mai rău”.