De la analfabetism funcțional la responsabilitate

Generația trecutului: eu fac parte din generația a cărei primă poezie învățată era despre cățelușul cu părul creț care fura ceva. Generație care apoi a învățat că meseria e brățară de aur care se fură și că „hoțul neprins e negustor cinstit“. Care la gimnaziu a învățat despre o mioară martoră la un omor calificat pus la cale de doi ciobani pentru a fura oile unui al treilea cioban și acesta din urmă se pregătește, resemnat, de înmormântare. Și despre soția și fiul ciobanului ucis care apoi au pornit să își facă dreptate cu baltagul.

După ce am mai crescut am aflat de atmosfera din unele familii. Expresiile „Femeia trebuie să fie supusă bărbatului“ și „Femeia nebătută e ca moara neferecată“ erau comune. Într-un cântec el îi spune ei „Și-am să te prind, și-am să te bat/Cu scândura de la pat/Dar, pentru că te iubesc/Am să te cotonogesc“, iar în altul nefericita de ea îi spune mamei „Dă, mamă, cu biciu-n mine/Că n-am ascultat de tine“.

Când apare copilul, apare și zicala „Eu te-am făcut, eu te omor“, alături de „Unde dă tata, crește“ sau „Bătaia e ruptă din rai“ care sunt puse în practică imediat. Oricum, „o palmă la fund nu strică nimănui“ și, în fond „toți am fost educați așa și am ajuns oameni mari“. De tratamentul de la școală nu mai vorbesc: pe vremea când mama era elevă, era pedepsită să stea cu genunchii pe coji de nucă. Așa că bătaia la palmă cu arătătorul, la fund cu lemnul de la sobă sau trasul de perciuni de pe vremea mea puteau fi considerate drept evoluție.

Cu timpul, totul s-a rezumat la „Legea e făcută ca să fie încălcată“. Așa că banii au ajuns să cumpere orice: elevii mici știu că devin favoriții profesorilor dacă le cumpără cadouri scumpe de ziua lor sau ascund mita sub formă de plată a meditațiilor. Când sunt mari, învață să treacă examenele dacă copiază sau se culcă cu profesorii („Patu’ sau patru!“ era amenințarea unui cadru didactic anii trecuți). Când ajung adulți știu bine că mita e ceva comun din moment ce se numește „atenție“, „cinste“, „onorariu“ sau chiar „dreptul“. Am văzut toți că dacă plagiezi poți să ajungi doctor în științe, iar dacă ai și puțină susținere politică, poți ajunge chiar prim-ministru. Oricum, cazierul a devenit acum ca un blazon de pe vremuri: cine îl are poate ajunge, de exemplu, primar sau chiar parlamentar.

Situația prezentă: Drepturile și obligațiile noastre sunt prevăzute în acte normative. Iar în România sunt în vigoare azi peste 9.600 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență. Și toate trebuie cunoscute. Dacă ajungi în fața unui organ profesionist al dreptului nu poți invoca drept scuză necunoașterea legii. Iar noi avem drepturi încă din viața uterină, responsabilități de când am început să umblăm, iar răspundere începând cu vârsta de 14 ani. Însă mai înainte de această vârstă nimeni nu prezintă copilului principalele legi.

Atunci nu ar trebui să ne mire că, în medie, în fiecare an 4000 de copii sunt victimele unor răufăcători și 3500 sunt infractori. Astfel, în fiecare zi în România este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil; un altul care agresează sexual un minor; încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhărește. În fiecare an înregistrăm 200 de dosare cu minori care sunt loviți sau răniți fizic. În fața instanțelor ajung anual peste 250 de dosare privind minori traficați. Părinții divorțați evită plata pensiei de întreținere datorată minorilor în peste 500 de cazuri anual. Zilnic sunt trimiși în judecată 5 minori pentru comiterea infracțiunilor de furt și alți 2 pentru tâlhărie. În fiecare zi încă un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în fața instanței. La fiecare trei zile un minor este adus în fața judecătorului, pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor și un altul pentru că a comis un viol. O dată la patru zile un minor este trimis în judecată pentru că a omorât o altă persoană. În fiecare an unui număr de peste 100 de minori li se face dosar penal pentru că sunt prinși la volan fără permis.

Bullying-ul în școli plasează România pe locul trei la nivel european, iar aproape 400 000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220 000 sunt bătuți în mod repetat de colegi.

Este inutil să spun că Legea de protecție a drepturilor copiilor din 2004 este necunoscută de părinți, cadre didactice, funcționari. La 15 ani de la intrarea ei în vigoare un adult încă nu știe când are obligația și cui trebuie să sesizeze o agresiune comisă asupra unui minor. Am rămas uimit să aflu că sunt profesori care credeau că elevii răspund penal doar după ce împlinesc vârsta de 18 ani, după cum până acum nu am întâlnit nici un profesor (exceptându-i pe cei cu diplomă în drept) care să știe că în Codul civil există o reglementare care spune că ei, profesorii, sunt ținuți să plătească pagubele create de elevii lor comise în timpul cât trebuiau să fie supravegheați de ei. Avocatul Copilului este o instituție total ineficientă, iar Direcțiile Județene de Protecția Copilului se ocupă strict de cei abandonați de familiile lor.

Generația viitorului. În România sunt patru milioane de copii, din care un milion sunt adolescenți. Aceștia din urmă vor fi votanți de la 18 ani și ar trebui să ne pese de implicarea lor în procesul electoral și criteriile folosite de ei când o vor face. Oricum, ei sunt cei care peste 10-15 ani se vor afla la butoane. De aceea, nu putem permite să trăiască resemnați sau în frică, să nu înțeleagă societatea și democrația participativă, ori să fie abuzatori sau să ajungă politicieni cu cazier. Adulții responsabili de mâine sunt copiii bine educați de astăzi. Așa că ei ar trebui să știe ceea ce este permis și ceea ce este interzis să facă chiar înainte de a împlini vârsta de 14 ani, pentru a evita consecințe negative asupra lor, din cauza unor fapte comise sau anturaje nepotrivite. Or, orele de educație civică lipsesc de la liceu, iar cele de la clasele de gimnaziu sunt fie insuficiente, fie tratate superficial.

O materie precum educația juridică învățată cât mai devreme îi poate face să înțeleagă că legile țării sunt obligatorii chiar dacă nu ne convin sau sunt contrare moralei. Că nimeni nu poate invoca drept scuză necunoașterea legilor. Că nimeni nu are voie să își facă singur dreptate. Că una e legitima apărare, alta e răzbunarea. Că o hotărâre judecătorească rămasă definitivă este lege pentru părți. Că organele legii sunt mai degrabă protective, decât represive. La orele de educație juridică elevii află în mod concret ce este democrația și cum se poate pierde ea; care sunt puterile statului și de ce este important să meargă la vot începând cu împlinirea vârstei de 18 ani; care sunt drepturile copilului, dar mai ales ce reprezintă interesul superior al acestuia; cum se dobândește numele, cum se poate acesta schimba și ce este cetățenia; ce îndatoriri au copiii în familie, ce obligații au părinții față de copii, care sunt gradele de rudenie și cum poate fi prevenită și combătută violența domestică; de la ce vârstă copilul are dreptul să apeleze la doctor fără acordul părinților; care sunt pericolele legale ale consumului de substanțe interzise; unde apelează când achiziționează produse defecte sau expirate; cum se pot apăra de agresiuni sexuale; în ce condiții se poate căsători sau divorța o persoană; care sunt regulile de comportament și sancțiunile în mediul școlar; cum se previne discriminarea și cum se combate corupția în societate; care sunt regulile de circulație pe drumurile publice și regulile de călătorie în afara țării; cine încheie acte pentru minor până la 14 ani, respectiv după ce el împlinește această vârstă; cum se poate deschide un cont bancar; ce obligații legale are cel care îngrijește un animal; ce trebuie să conțină un contract de muncă; cum se obține indemnizația de șomaj; ce drepturi are un zilier; cum se face voluntariat; unde se face ucenicia și ce este un internship; cum este protejată viața privată chiar utilizând internetul; de ce pe Facebook nu poate fi postat orice și în ce condiții poate apărea un copil în presă; cum sunt aleși reprezentanții în organismele școlare; care sunt regulile ce trebuie respectate când tinerii participă la o petrecere și care sunt regulile pentru frecventarea orei de religie; care sunt organele legii și, eventual, cum poate un tânăr să ajungă un om al legii; cum se desfășoară un proces civil sau penal și ce drepturi au minorii implicați în procese.

Copiii pot învăța toate astea de la practicieni (în cadrul unor întâlniri nonformale, ocazionale), dar mai ales de la profesori anume instruiți (în cadrul orelor formale, constante). Lecțiile pilot deja au avut loc, iar programele de educație juridică au prins amploare.

Astfel, pe site-ul www.educatiejuridica.ro se găsește broșura despre Codul penal explicat copiilor mici și manualul de educație juridică pentru liceeni; lecții video complete de educație juridică filmate în unele școli și licee și ținute de magistrați, avocați și studenți; filmulețe de desene animate din seria #O.I. (Organisme Inteligente); tururi virtuale prin sălile de tribunal. În baza unui Protocol dintre Ministerul Educației și Ministerul Justiției, încheiat în anul 2013 și reiterat în 2017, sute de magistrați au mers în școli și licee sau au primit elevi în vizită în tribunale și parchete în „Săptămâna școala altfel“ și „Săptămâna educației juridice“. În anul școlar 2018-2019 s-au remarcat primele patru licee din România unde educația juridică a fost predată de profesori titulari, în Iași, Brașov, Baia-Mare și Aiud. Timp de trei ani de zile organizația de tineri juriști „Voci pentru Democrație și Justiție“ (www.vedemjust.ro) a donat peste 10000 de manuale de educație juridică. Tot ea a organizat în 2019 primele tabere de vară „Legal Academy“ pentru profesorii care predau educația juridică și elevi care să fie instruiți să devină ambasadori ai proiectului și care să organizeze cluburi ale micilor juriști în școlile lor. S-au organizat timp de trei ani concursuri de educație juridică pentru liceeni, precum și procese simulate cu elevi. Toate acestea în cadrul educației nonformale.

De acum trebuie mers mai departe: educația juridică să fie mai întâi materie opțională în curriculum-ul la decizia școlii (ceea ce presupune ca elevii și părinții să ceară această materie în fiecare lună ianuarie a anului pentru anul școlar următor), și apoi ca materie obligatorie, fie separată, fie ca modul în cadrul unei materii deja existente. Pentru aceasta e nevoie de o decizie ministerială. Dar la Ministerul Educației nimeni nu își asumă o astfel de hotărâre. Cine și-ar dori generații de oameni deschiși la minte, care să cunoască legile și să pretindă respectarea drepturilor lor?!