Centenar Józef OZGA-MICHALSKI (1919-2002)

S-a născut pe 8 martie 1919 în localitatea Bieliny, voievodatul Kielce. A absolvit Facultatea de Filologie polonă la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A debutat în anul 1935 în paginile revistei Okolica Poetów, ca poet. Doi ani mai târziu a publicat volumul de versuri Plecarea nepotului. În timpl celui de Al Doilea Război Mondial a participat la luptele de partizani din zonă, apoi a funcționat ca profesor la liceele din Cracovia. A făcut parte din conducerea Partidului Țărănesc; a fost și vicepreședinte al Consiliului de Stat, iar timp de 45 de ani deputat în Seimul polonez. În anul 1967 i s-a decernat Premiul Ministrului Culturii și Artei pentru creația poetică.

Dintre volumele de versuri publicate relevăm: Țara (1945), Lumina planurilor (1953), Versuri alese (1957), Vântul albastru (1959), Măr sălbatic (1964), Fugă (1965), Lună plină (1965), Liniște (1967), Ziduri (1968), Miriște (1968),Poezii alese (1970).

A tradus epopeea finlandeză Kalevala și poemul mexican Cânt despre Cuanemoc.

A decedat la 10 februarie 2002.

Vreau să fiu
Un trandafir cu țepi ești
vreau să fiu înțepat,
Cu apă te îneci,
vreau să fiu înecat.
Precum focul arzi,
vreau să fiu ars.
Noapte ești,
vreau să fiu tăciune.
Ești un măr.
Aruncă-l în mine.
Rogu-te.

Liniște albă
Liniște albă,
potecă înțeleptă,
somn verde,
noapte neagră,
ridicați sus
capul meu
deasupra pădurii surde
a despărțirii putrede.
Nu văd
Pot vedea
steaua care se stinge,
peștele care înoată,
marea care soarbe
râul ce coboară din munte
se poate vedea oare
timpul cum moare?

Știam
Cine a văzut
ca paharul
să se îmbete cu vin.
Ca scutul
să se rănească.
Ca lumina
să nu știe ce-i ziua
iar noaptea întunericul.

O caut
Iarăși
n-o pot găsi
așa de-adânc s-a scufundat
în mine.
O caut
Și ea-n mine
moțăie.
Unde-mi sunt ochii?

Regretul dragostei neîmpărtășite
Și eu iubesc un băiat
Care cu alta m-a trădat
Ei merg împreună râzând
Iar eu toată ziua plâng.
Inima-mi înșelată
La gunoi a fost aruncată.
De ce numele acelui băiat
Ar trebui să fie Adam?

Când clipa despărțirii venit-a
Ne uităm lung unul în ochii altuia.
Și fără să ne mai spunem măcar un cuvânt.
Ne vedem fiecare de-al lui drum!

Iar azi de tine mă despart.
Liniștită, tăcută, fără să vărs o lacrimă.
Cu toate că dragostea-i a vieții podoabă,
Orice fericire se termină odată.

Ah, scumpul meu nu pleca,
De una singură nu mă lăsa.
Inima mea o iubește pe-a ta
Și se va rupe când vei pleca.

Ai fost primul în viața mea.
În inima mea ai rămas.
Te-am iubit mult pe ascuns,
Fără să aud de la tine un cuvânt.

Cu mine fost-ai drăguț,
Și în mod sincer te-am iubit.
Dar după cele întâmplate,
În dragostea ta nu mai cred.

Ai fost primul în viața mea,
Și-n inimă mi-ai rămas.
Mereu te-am iubit pe ascuns,
Iar tu niciodată.

Atât de puțin fost-am împreună
În cele mai frumoase clipe ale vieții,
Dar ai plecat pe furiș
Cu dragoste cu tot.
În lume nimic nu s-a schimbat
Cu toate că dorul mi-a frânt inima.
Dragostea mea a fost
Și va rămâne neschimbată.

Fost-au doar câteva clipe frumoase
Cu zâmbete pe chipul meu și-al tău.
Vremea urmele vechi le-a șters
Cele în care soarele meu tu ai fost.

Vrei să iubești? Iubește!
Vrei să m-alungi? Alungă-mă!
Dar inima mea îndurerată urlă:
Vino! Vino!

Vreau de tine să uit,
Dar nu știu de ce nu pot.
Văd că-ntruna îmi zâmbești,
Iar pe drum nu mă mai ocolești.

Prezentare și traducere – Nicolae MAREȘ