Vorbeam, cândva, maestre…
Vorbeam, cândva, de tainica tăcere,
de-ncremenirea trupului în umbră
și destrămarea ființială, sumbră…
Tot ce se naște, în natură, piere!
Vorbeam de cei născuți și de cei duși,
de-nsuflețirea apelor și-a humii,
de strania mașinărie-a lumii,
de Trecerea prin ziduri fără uși…
Ne-nchipuiam chiar insul tristei sorți
trecând prin ochiul umbrei în mister –
spirală-ascunsă-ntre pământ și cer
cu dublu sens: de nașteri și de morți…
Făptura lui eterică va trece
prin viscol de petale ca-ntr-un zbor,
când lutul va fi cald și primitor
iar ceru-ndurerării va fi rece…
Apoi spoream în gânduri și poeme,
imaginând exodu-acelor clipe
când sufletul va bate din aripe
și de umbriș el nu se va mai teme!
Viață și moarte-i Trecerea – o știm?! –
din cercul, îngustat în spațiul fizic,
dezmărginită-n cerul metafizic,
adică-ntoarsă iar în cercul prim!
Vorbeam, cândva, Maestre, iar din cărți
nu ne veneau răspunsuri pe măsură –
în viață noima-i dragoste sau ură,
în moarte e-mpăcare între părți.
Vorbeam de suflul apelor și-al humii,
de cumpăna-ntre nașteri și-ntre morți,
de Trecerea prin ziduri fără porți,
de strania mașinărie-a lumii!…
Târgu Mureș, 7 aprilie 2019
Și era cer înalt…
Și era cer înalt
și liniște pe dealuri
când sufletul eteric
se-ntorcea
în cercul lui originar,
în care se și iscase
setea de-a migra.
S-a-ntors acum
și cine știe când
va înflori iar
palma de pământ!…
Petea, 8 aprilie 2019
Epistolă târzie
Maestrului Ion Horea,
in memoriam
Dragă Maestre, știu că e târziu,
în valea Ogrei drumul către Roma *
e-acoperit de-asfaltul albăstriu –
pe-aici salcâmii și-au pierdut aroma,
nu mai auzi de-o vreme ciocârlia,
nici căprioare-n rariști nu mai vezi –
e tulburat izvorul și armonia,
sunt derutate sevele-n livezi…
Nici câmpul nu mai e ca altădată,
lanul de grâu nu pare natural,
în nopți nici bolta nu mai e-nstelată,
luna-i confuză-n ceața de pe deal…
Țăranii de acum sunt tractoriști,
preoții-s „gay“ și umblă în merțane,
emancipați sunt dascălii, dar triști –
pradă fobiei timpurilor vane…
Prea mulți sunt cei mutați în cimitire,
nepoții lor sunt căpșunari prin vest,
pădurile-au chelit – sunt amintire
sau fapt divers în cărțile „digest“…
Maestre dragă, luntrea spre Dileu,
pe Mureș, e acum doar o nălucă –
un pod de piatră,-n loc de curcubeu,
este remediul dorului de ducă!
La Ogra, peste drumul lui Traian,
se toarnă-asfaltul negru-albăstriu –
eu stau printre mașini, pe-un bolovan,
cuprins de-amărăciune… Și îți scriu!
Giuluș-Ogra, iulie 2018
___________________
* Până nu de mult, acolo încă se mai vedeau pietrele vechiului drum roman.