30 de ani de diversiune

Auspiciile sub care s-a născut presa liberă din România postcomunistă au fost fake; ursitoarele erau ofițeri acoperiți. S-a spus, oarecum emfatic, că a fost prima dată când o revoluție era televizată în direct. Dar a fost oare cu adevărat o revoluție care „s-a dat la televizor“ sau primul război hibrid din istorie (dezinformare + război electronic + război convențional) împotriva propriului popor, o dezinformare în masă, prin fake news?

Nomenclatura nu a găsit o altă cale de a se legitima decât prin sânge și diversiune și o va face în episoade similare până în 1999.

De exemplu, „Martie negru“ – cel mai tragic episod din istoria recentă româno-maghiară – a fost premeditat prin lansarea unei știri fake: o farmacistă de etnie maghiară ar fi refuzat să vândă medicamente concetățenilor săi români. Știrea a fost inventată de Rompres și amplificată în presa centrală și locală. Confruntarea din martie 1990 de la Târgu Mureș a fost planificată atent, structurile de forță coordonându-se perfect: armata a întârziat să intervină, în timp ce foștii ofițeri de Securitate (transferați la MApN în decembrie 1989), îi aduceau pe țăranii români la Târgu Mureș, pentru că ungurii le „masacrau“ copiii. Presa locală relata că românii sunt dați afară din întreprinderi, crucile românești sunt scoase din cimitire, cărți iredentiste și filme de propagandă circulă prin Ardeal.

Fenomenul fake news nu este nou. Dar celebra știre despre găina care a născut pui vii nu este fake news, ci false news, nu este disinformation, ci misinformation. A fost premeditată (a avut și fallow-up), dar nu a urmărit altceva decât creșterea tirajului „Evenimentului Zilei“, nu a servit o narațiune. Fake news au în spate o ideologie, o strategie și un buget.

Campaniile de fake news din România ultimilor 30 de ani s-au desfășurat după un tipar evident, servind aceleași narațiuni: străinii (Occidentul, Bruxellesul, Soros, multinaționalele, Ungaria, românii care „nu au mâncat salam cu soia“) vor să rupă România în bucăți și acaparează pământul (cei mai mulți fiind arabi), „golanii“ și „neolegionarii“ provoacă haos, fiind organizați și plătiți de forțe străine, urmărindu-se transformarea României în colonie (a URSS, înainte de 1989, a UE, după 1989), etc. Tiparul este același nu din lipsă de imaginație, ci pentru că mantrele sunt puternice. Mai mult decât atât, diversioniștii-șefi au rămas aceiași – foști ziariști ai presei comuniste, ofițeri acoperiți, „analiști“ și „publiciști“ ținuți în viață prin finanțări oculte.

Breasla ziariștilor a fost otrăvită de la început de etosul național-comunist al cursanților Academiei Ștefan Gheorghiu. Aflați în poziții-cheie în redacții, au știut să filtreze „cadrele“ și să influențeze editorial noua presă. Diversiunea cea mai ticăloasă a fost însă ocultarea agendei publice. Subiectele de interes public au fost evacuate de pe prima pagină, pentru a face loc unor subiecte inventate.

Dezinformarea, știrile fake, propaganda neagră, kompromatul, violența în masă, diversiunea, toate au fost folosite de fosta Securitate pentru a menține la putere nomenclatura comunistă și pe sine. După 30 de ani, în campaniile actuale de fake news, narațiunile centrale cultivă atât euroscepticismul, cât și excepționalismul românesc, descriind un Bruxelles inept și pervertit, o Românie asediată de „statul paralel“, o țară unde valorile tradiționale sunt amenințate, iar oculta mondială complotează împotriva puterii populare.

Tulburările informaționale – maladia provocată de fake news – au afectat profund discernământul consumatorului de presă. Minciuna a devenit cel mai bun vehicul pentru emoție în media de azi. Kompromatul și propaganda neagră sunt oficiate în noile biserici catodice, iar jurnalistul este pastorul acestei congregații virtuale.

Nomenclatura comunistă a câștigat războiul împotriva poporului român.