Nu cred că există cineva care să nu fi văzut măcar un spectacol de teatru, de televiziune sau de operă, un film important semnat de această scenografă cu totul excepțională. Și care să nu-l poarte în minte, în memoria afectivă, să nu fie bîntuit de o imagine, de o cromatică, de o construcție tulburătoare a costumelor. Doina Levintza este un Fenomen. Artist cu rasă, cu școală serioasă și riguroasă de arhitectură și cu un har ieșit din comun, un dar divin pe care a știut să-l prețuiască și să-l înnobileze. În fiecare zi. Muncind cum nu se poate imagina. Pînă la uitare de sine. Nu există nume de regizor mare cu care să nu fi colaborat, căruia să nu-i fi fost partener de gînd, de spirit creator și inovator. Nu există actor român de anvergură pentru care să nu fi desenat și făcut nu doar un costum, ci o lume. Doina Levința este mereu tumultoasă, dar și încărcată de liniștea unică a creației sale. Pasională și echilibrată. Inepuizabilă în tot ce face. Cu un tip de energie care a uimit, care nu vine decît din geniul său, pe care l-a însoțit, fără tihnă, cu devoțiune, nebunie și muncă. Spectacolele de televiziune făcute împreună cu regizorul Alexandru Bocăneț sînt și astăzi Școală. Se pot vedea la nesfîrșit pentru că nesfîrșită este imaginația desenelor decupate în alb și negru. Poeme vizuale de o modernitate ieșită din comun. Întîlnirea cu Liviu Ciulei, cu Lucian Pintilie, cu Gheorghe Harag… intervale unice în teatrul românesc. Și nu numai. Orice fotografie din spectacolele lucrate cu marii regizori sînt adevărate documente. Se poate studia o perioadă, o direcție a teatrului, avangarda în care s-au înscris aceste opere de artă. Impresionant. Teatrul românesc își trage și astăzi seducția și fabulosul din geniul acestor personalități.
Doina Levintza este unul dintre cei mai importanți scenografi români, cu o longevitate ce ține direct de harul și de pasiunea ei cu totul excepționale. Cariera sa cuprinde armonios scenografia de teatru, de film și de televiziune și evocă forța creatoare a unui artist neobosit în a căuta soluții neașteptate pentru orice tip de spațiu și de personaj. Cu o putere de muncă fascinantă, dornică de expresivitate și frumos, Doina Levintza este unul dintre acei rari artiști la care vocația se bazează pe cultură și cunoaștere. Venită pe linia formării riguroase a școlii de arhitectură, pe direcția marilor scenografi-arhitecți Paul Bortnovschi, Liviu Ciulei, Dan Jitianu, Doina Levintza și-a creat o personalitate unică, puternică, marcată de o imaginație inepuizabilă și de o dăruire impresionantă față de profesiune, față de regizorii și actorii cu care a lucrat.
A colaborat cu cei mai mari regizori de teatru și film pentru spectacole și producții cinematografice reper. A traversat cele mai frumoase și mai grele perioade din cultura noastră, a făcut parte din cele mai minunate și rare povești de teatru și de viață, a însoțit cele mai mari destine de creatori, dăruindu-le arta ei. Orice pagină memorabilă a istoriei teatrului conține numele Doinei Levintza, creator-martor pentru căutări majore, pentru spiritul liber, de neîncorsetat, pentru etape de avangardă, de redefinire a teatrului, a costumului de scenă, a accesoriului, a materialului surprinzător pus în lumina miracolului scenic. Personalitatea Doinei Levintza este uriașă și prin suma întîlnirilor pe care le-a avut în cariera sa. Pe care a știut să le însoțească. Să le respecte. Să le iubească.
De curînd, scenografa Doina Levintza a deschis o Galerie unică în România. Conceptul structurează o parte a profilului său artistic, dar și o istorie a scenografiei românești de calibru. Călătorind prin lumea Doinei Levintza, printre costume de teatru și schițe, printre obiecte rare și prețioase ce fac parte din spectacole, cabine sau din laboratorul elaborării propriu-zise a unui costum, observînd detaliul prețios din imagini și spații, orice vizitator-spectator se inițiază în istoria scenografiei. Subtil și dens, Galeria Doinei Levintza este un loc solitar pînă în acest moment în peisajul expozițional, și nu numai, de la noi. Este un act de cultură și un gest generos al artistei de a-și mărturisi experiențele, de a povesti, de a primi tineri creatori într-un muzeu viu al artei sale scenografice.
Doina Levintza ne propune acum o ridicare de cortină. O invitație de a pătrunde în Laboratorul unor lumi ficționale care au marcat, ani și ani, istoria teatrului. Galeria ei este un act unic la noi, o Atitudine și un gest de generozitate. Fără precedent aici. Intrarea în acest Laborator este un tip de inițiere cu o singură Călăuză: DOINA LEVINTZA. Obiecte, costume, fotografii, accesorii vechi, trasee de la schiță, la materialitatea ei care este costumul, șansa de a vedea textura materialelor rare, tăietura, șansa de a intui carnea unui personaj. Nu este un spațiu de muzeu static, împietrit într-o formă. Este un spațiu viu, dinamic, frămîntat de neliniștea acestui creator mereu în căutarea unui drum foarte, foarte personal, cu identitate, recognoscibil și plin de tușe noi, vibrante. Intimitatea permite revelația. Ai răgaz să urmărești ideea, să o vezi cum crește, să-i observi complexitatea pînă devine obiect concret, costum împlinit, personaj. Orice iubitor de teatru, cunoscător sau tînăr aflat la început de cale artistică își poate găsi, aici, locul. Sînt trepte de inițiere și de receptare pentru fiecare. Modalități de a pune întrebări fundamentale și de a primi răspunsuri. Este un fel de dezvăluire și de provocare, în egală măsură. În doze bine calculate, ca în laboratoarele vechilor alchimiști… Această Galerie aflată la o intersecție de drumuri, pe un colț al Bulevardului Ion Mihalache, a venit firesc, ca o continuare a Expoziției Eveniment pe care Festivalul Național de Teatru i-a organizat-o în anul 2014. De anvergură, complexă, cu totul originală, cel puțin în spațiul nostru cultural, tot așa cum au fost toate expozițiile de scenografie, expoziții de autor pe care le-am făcut la Festivalul Național de Teatru: Vittorio Holtier, Helmuth Sturmer, Dragoș Buhagiar, Doina Levința.
Scenografa, omul de teatru și film Doina Levința a împlinit 80 de ani. Ea este un Miracol. La fel de proaspătă și în acțiune de cînd o cunosc. De treizeci de ani. La fel de puternică, de tenace, nebună, aiurită ca mereu. Înainte să moară prietenul nostru Lucian Pintilie, ea mi-a promis că-și va găsi resurse, că nu va mai avea zi și noapte pînă nu va scoate un Jurnal intim, unic, Jurnalul unui Film, un catalog de artă-document despre Întîlnirea ei cu Lucian Pintilie pentru De ce trag clopotele, Mitică?. Iarăși, ceva ce nu există la noi. Curînd, vă voi face cunoscută „starea“ acestui jurnal-album. Citindu-l în toate felurile cu putință, am simțit respirația lui Fellini în ceafă. Filmul unui Timp, filmul manifest, urlet de protest, filmul lui Pintilie îi este dedicat lui Emil Botta și lui Toma Caragiu. Doamne, Dumnezeule… Artă mare, Lumină, Geniu, Atitudine, Memorie… Doina s-a ținut de cuvînt. Mărturia ei, imaginile, schițele, fotografiile îmi dau starea că nu e, încă, nimic pierdut.
Am stat o vreme în lumea Doinei Levintza. Am călătorit prin spectacolele ei, am pipăit ideile ei, m-am îmbogățit profesional și spiritual. Am descifrat parte din coexistența tradiției și a modernității. Am fost impregnată de forța ei. Ceva inepuizabil, la propriu. De un sentiment acut al istoriei teatrului, dar și al prezentului cel mai adevărat. Nu există întîlnire de prieteni, de teatru, în care să nu-mi vorbească despre un nou proiect, ca și cînd ieri ne-am despărțit. Doina mă uluiește MEREU. Ea chiar este tinerețea din basm. Am construit cu ea un puzzle din frînturi și semne ale unei tensiuni creatoare atît de complexă și de simplă, în același timp. Ca o rugăciune la templu.