Există mai mulți autori străini – unii istorici, alții publiciști de vârf, unii activând în mediile academice, alți aparținând instituțional unor think-thank-uri – care au scris, aplicat, despre ultimele decenii ale istoriei României. Unghiurile de vedere pe care ni le oferă aceștia – unele care includ și „beneficiul distanței“ – sunt importante și merită să fie semnalate ca atare. Mai jos, câteva repere ale unei „hărți“ editoriale cu, este evident, repere mult mai bogate și mai variate.
Călătorul atent și influent
„Robert D. Kaplan înțelege ca nimeni altul România contemporană“, notează Dennis Deletant, oferind o recomandare cu privire la cea mai recentă carte a eseistului, istoricului și publicistului american inclus de două ori în „Top 100 Global Thinkers“, prestigioasa și flatanta ierarhie întocmită de revista Foreign Policy. Aprecierea profesorului Deletant – el însuși unul dintre cei mai rafinați cunoscători ai țării noastre (inclusiv prin căsătoria cu o româncă) – trebuie luată, desigur, și sub beneficiul generozității, așa cum se cuvine cînd este vorba despre o recomandare călduroasă a unei cărți. Dar aceasta este, dincolo de contextul editorial în care survine, întemeiată pe fapte: Robert D. Kaplan este, nu de curând, ci de mai bine de trei decenii, un călător atent în România și, dintre autorii străini care scriu despre țara noastră, unul dintre cei mai influenți și mai redutabili.
Robert Kaplan are și beneficiul de a fi vizitat, cunoscut și analizat România în perioada comunistă – analistul geopolitic a cunoscut România în ultimele decenii ale acestui regim, el ajungând în premieră în țara noastră în anii 1970, apoi revenind și în anii 1980. De asemenea, Kaplan a cunoscut, direct și detaliat, ce s-a întîmplat în România imediat după căderea comunismului, textele sale – inclusiv o carte publicată și în limba română – despre lumile de astăzi din Balcani reținând, pentru primul deceniu și jumătate de după 1989, mai degrabă multe note critice în privința evaluării acestui peisaj geopolitic în care poate fi inclusă și România.
Kaplan a revenit și relativ de curînd în România; în 2013 și 2014 a făcut mai multe călătorii aplicate prin țara noastră, cu escale semnificative în orașe precum Iași, Brașov, București. Cu aceste ocazii, între altele, a discutat cu mulți lideri importanți au comunităților politice și intelectuale din România. Una dintre urmările cele mai semnificative ale acestor vizite țintite a fost volumul În umbra Europei. Două războaie reci și trei decenii de călătorie prin România și dincolo de ea. Cartea, publicată în 2016 în premieră în limba engleză, a fost prompt tradusă în același an, la Editura Humanitas, și în limba română. În umbra Europei este o foarte utilă descriere și, în egală măsură, o foarte bună punere în context – cu perspective imediate, „pe orizontală“, dar și cu remarcabile descrieri care includ perioade mai mari de timp și istoriile adunate în acele perioade – a democrației actuale din România.
Bun cunoscător al istoriei recente și contemporane a României, scriind de pe poziții eurosceptice, este și Tom Gallagher. Există, publicate la case editoriale diferite, cîteva cărți ale profesorului britanic despre ultimele decenii ale istoriei politice și democratice a țării noastre: pentru primul deceniu de după căderea comunismului – România după Ceaușescu: politica intoleranței. Democrație și naționalism în România, 1989-1998; Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace; Deceniul pierdut al României. Mirajul integrării europene după anul 2000.
Studii despre România
În coodonarea editorial a Laviniei Stan și a Dianei Vancea, la Editura Polirom a fost publicat în 2017 volumul România postcomunistă. Trecut, prezent și viitor. „Acest volum reprezintă o contribuție importantă la înțelegerea democratizării României în particular și a altor țări postcomuniste în general. Prin modul în care discută democratizarea ca proiect modelat de actori care reprezintă atât statul, cât și societatea civilă, configurațiile instituționale și caracteristicile culturale, influențele naționale și supranaționale, cele douăsprezece capitole grupate aici oferă o bogată bază de informații privind practicile, procesele și metodele de tranziție implementate în această țară nu îndeajuns studiată în Occident. În plus, volumul contribuie teoretic la înțelegerea democratizării și a tranziției de la dictatură prin ridicarea unor întrebări care nu și-au găsit răspuns adecvat până în prezent.“, menționează, în argumentul cărții, Lavinia Stan. Sunt mai multe perspective tematice analizate în cadrul acestui proiect editorial complex – iar imaginea care rezultă cu privire la elementele de specificitate ale democrației românești a ultimelor trei decenii este, deopotrivă, rafinată și foarte bine calibrată. Patru sunt axele majore ale cărții care ghidează studiile propuse în volum: a)anticiparea unui viitor democratic și îngrijorarea față de trecutul comunist; b) identitate, societate civilă și media; c) reprezentare, partide și președinți; d)aderare, stat de drept și drepturi fundamentale. Cartea este girată de Societatea de Studii Românești, iar cea mai mare parte a semnatarii studiilor antologate în această carte sunt din afara României (cel puțin prin apartenență academică).
Axa Washinghton-Timișoara
În dialog, profesorul american de origine română, Vladimir Tismăneanu (predă științe politice la Universitatea Maryland) și Mircea Mihăieș (profesor, între altele, la Universitatea de Vest din Timișoara) au realizat, de-a lungul a 15 ani și prin intermediul mai multor cărți de interviuri, una dintre cele mai consistente și mai detaliate istorii recente a României – cu un accent deosebit asupra istoriei politice și, implicit, asupra istoriei democrației actuale din țara noastră. Analitica celor doi prestigioși intelectuali acoperă mai mult de două decenii din istoria postdecembristă a României.
În ordinea în care au apărut, volumele semnate „la patru mîini“ de domnii Tismăneanu și Mihăieș sunt următoarele: Balul mascat (1996); The Neighbors of Franz Kafka. The Novel of a Neurosis / Vecinii lui Franz Kafka. Romanul unei nevroze (1998); Încet, spre Europa (2000); Schelete în dulap (2004); Cortina de ceață (2008); O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceaușescu (2011). Despre cel din urmă, o mențiune specială: el este, de departe, cel mai voluminos dintre toate, iar motivul este unul cât se poate de simplu – în peste 800 de pagini, ea adună conținutul tuturor celorlalte volume din aceeași serie tematică și, în plus, din materia care ar fi dat în mod uzual o altă carte de dimensiuni aproximativ apropiate cu precedentele, închide un ciclu de analiză istorică. „Stringența critică a analizelor nu scade nimic din înaltul sentiment de responsabilitate care se degajă pagină de pagină din îngrijorările, exasperările și disperările exprimate cu o perfectă măiestrie literară în superbul manual de morală civică angajată care este O tranziție mai lungă decât veacul“, notează cu privire la acest amplu proiect (editorial, civic, de istorie a ideilor și de istorie a democrației actuale românești) Horia-Roman Patapievici. Și tot el adaugă: „Întrebat de un student, în plină teroare comunistă, ce mai face, Tudor Vianu a răspuns, cu inimitabilul său zâmbet tragic: «Aștept să obosească nedreptatea». Percutanta carte scrisă de Vladimir Tismăneanu și Mircea Mihăieș la două mâini este martorul de neocolit al modului în care societatea românească a așteptat, timp de douăzeci de ani, să obosească nedreptatea: a firii și a netrebniciilor proprii.“
Ultimul deceniu
Pentru ultima decadă a celor trei decenii de democrație românească post-comunistă nu există încă o carte anume scrisă de către un observator din străinătate disponibilă pe piața editorială autohtonă. Referințe punctuale – numeroase – mai ales la prima jumătate a ultimului deceniu românesc sunt însă în mai multe studii și articole. Oliver Jens-Schmidt, Dennis Deletant, Thiery Wolton, Stephane Courtois, Tom Gallagher, Robert D. Kaplan sunt numai cîteva dintre numele de prestigiu ale mediilor academice și publicistice occidentale atente la „meandrele concretului“ democrației românești actuale. Cartea de istorie politică a României din perioada 2009-2019 venită de la un istoric sau publicist din străinătate este încă de așteptat. Nu este mai puțin adevărat că și faptele și datele ale istoriei acestui ultim deceniu pentru democrația din România sunt, pe de o parte, foarte numeroase și, uneori, descuranjant de ambigue, și, pe de altă parte, prea „fierbinți“ și, de aceea, încă dificil, dată fiind proximitatea lor, de analizat dintr-o perspectivă mai detașată.
