Începuturile existenței

(dintr-un jurnal de oameni mai vechi și mai noi)

traducerea lumii

la vârsta sa de doi ani și jumătate
Mihăiță ne vede
printr-o mingiuță transparentă umplută cu apă
cumpărată de la magazinul Ana Maria
și aleargă prin ea însetat la fel ca peștele roșu dinăuntru
cu ochii negri, translucizi, cu coada verde
își pune câte o rugăciune, două
în fiecare semn de întrebare
Mihăiță ia mingea o aruncă în soso (sus)
apoi o dă de-a dura
și se minunează exclamă uaaaa și strigă peștelui:
peti, peti, peti tu ești eși (roșu)
dintr-odată peștele fuge cu spaimă
în palma lui Mihăiță roz și ușoară
să-și citească destinul
apoi să meargă cu cheta (tricicleta) prin parc
să mănânce împreună
să-l învețe să coloreze lumea din jur
acono (acolo) pe o scară
de la unu, doi, tri (trei), patu (patru), sinsi (cinci),
sase (șase), epte (șapte), oto (opt), nono (nouă), zeseee (zece)
amândoi numără fără oprire iar Mihăiță pictează
mașinuțele de joacă
din propria-i minte: gambi (galbenă), eși (roșie), vede (verde),
abatu (albastră)
peștele se înclină, se înclină fără suflare, cu ochi bulbucați
repetând culorile după Mihăiță din abundență
beau amândoi ucu (suc) cu o poftă nesățioasă
Mihăiță îl admiră și cere papi, papi
răsfoiește cati (cărți), se uită la tati cum scrie cu pipi (pix)
se oglindește într-o poză și zice: mami acono e tati
peștele adulmecă din când în când nonsensul
caută înțelesuri fulgurante
inventează fantome transformate în muște.
Mihăiță o ia în fiecare zi de la capăt
se trezește dis de dimineață
îi cere oli (olița) lui tati, apoi api (lapte)
umple burtica și începe să țopăie
țopăie clipa în pagini inocente de existență
iar noi țopăim de mândrie
când Mihăiță își pune chitara miniaturală pe ritmuri
de Vivaldi, Beethoven, Chopin, Bach
și așa începe să dansi dansi (să danseze)
imitându-l cu multă originalitate pe Mr Bean
cel de la mani (desene animate)
și din când în când îl ia în cârcă pe Dedy (Tedy)
un oso (urs) maro cu privirea plumburie
pa male (prea mare), mai mare decât el
și fac pe nerăsuflate un dans impetuos.
după ce mănâncă Mihăiță îmi spune:
bună mami sau mami buna
pe când îi desfac o mandarină sau din staniol o bambo (bomboană)
de ciocolată
ia toate fructele la rând și zice: bana (banană), pala (pară),
malu (măr), pena (pepene)
construiește mozaicuri de existență și de cuvinte,
mozaicuri răsfrânte magic într-o gândire inocentă,
mozaicuri de tandrețe și de gingășie
mozaicuri blânde și pure
până și puritatea lui simte
prin nasi (nas), prin ochii (ochi) dulceața zilei de mâine
împletită în grijile cotidiene.
grijile sunt acoperite de zâmbetul
cald, de pielea lui Mihăiță atât de fină
de tălpile lui pudrate cu bunătate
de mâinile lui (mana) din care curg
mângâierile dumnezeiești de toate zilele
totul devine dumnezeiesc în juru-i.
Mihai (Mai) mănâncă biscuiți
și face dintr-unul un panto (pantof)
apoi un ca (cal). așa își imaginează el lumea
făcută din biscuiți moi și tali (tari)
din anune (alune) sărate și dulci
din peti (pești) care no mese (nu merg)
din câini care fac am, am, am (ham, ham, ham)
din Ghizy (ursul Grizzly), din miss ca moche (mișcă musca),
din Maso (Mikey Mouse),
Dora, Bin (Mr. Bean), baca (broasca), pisa (pisica), șai (șoareci),
gonga (goangă), obo (cerb), bes (minge)
cu pălu (păr), oco (ochi), disi (dinți), mana (mână)
căutând înțelesuri neștiute
nici măcar de părinți.