În ultima vreme, uimit de progresul inteligenței artificiale, am reflectat mult la subiect. Nu într-o manieră sistematică, nu căutând să-mi pun ordine în gânduri și să elaborez o teorie, ci lăsând mintea să umble cât mai liberă, să experimenteze, să întrebe, să se contrazică, să facă analogii, extrapolări, presupuneri. A rezultat o serie de note …

1. Reproșându-i lui Eugeniu Coșeriu idealismul lingvistic italian, G. Ivănescu afirma, într-o scri soare (din 17 aprilie 1961) adresată mai tânărului său prieten, următoarele: „Eu cred că scopurile domină limbile literare – în această privință concepția ta este perfect valabilă –; dar, când e vorba de graiurile populare sau de orice limbă din faza ei …

Postumitatea lui Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) trăiește un paradox. Deși opera sa a avut ecouri care l-au plasat la un moment dat între autorii căutați și citiți la nivel internațional, cu un moment de vîrf reprezentat de romanul Ora 25, în momentul de față nu este receptat/ recuperat decisiv de nicio literatură. Deși a scris …

1. Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, un reputat lingvist român (și, totodată, un filolog clasicist remarcabil), Sorin Stati, atrăgea atenția asupra preocupărilor pe care le au (sau ar trebui să le aibă) lingviștii veritabili, ridicându-se împotriva credinței nespecialiștilor cu privire la adevărata sarcină a celor dintâi. Stati pornea de la următoarea …

Dilema avocatului și candidatului la Parlament Tache Farfuridi din finalul celebrului său discurs electoral din actul al III-lea al comediei O scrisoare pierdută figurează printre cele mai cunoscute și mai frecvent utilizate citate din opera lui Caragiale. Rareori atunci când cineva intenționează să sugereze idioțenia patentă a unui ins sau stupiditatea crasă a unei alegații …

Nu puțini sunt scriitorii care, în operele lor reprezentative, au zămislit, cu puterea unor demiurgi tereștri, fabuloase teritorii imaginare, în care, fie dezvoltă atributele unei existene firești, fie fac loc unor întâmplări și personaje care transcend normalitatea, dând frâu liber unei luxuriante imaginații creatoare. Între un obișnuit terestru și fantasticul altor lumi, în care personajele …

Nu sunt puțini scriitorii pe care profesia de avocat nu i-a împiedicat să treacă în chipul cel mai firesc de la constrângerile interpretării și aplicării legilor la acea necesară expresivitate a operei literare. Înlocuind bara instanțelor de judecată, în care pledoariile au ca prim scop aflarea sau restabilirea adevărului, cu masa de scris, ei au …

Circula pe vremuri un banc tipic pentru psihologia românilor privind relațiile dintre URSS (Rusia) și România (Țările Române). Ideea era că doi români discută și nu știu dacă rușii sunt pentru noi prieteni sau frați. Răspunsul era că nu pot fi decât frați, după un principiu simplu: prietenii ți-i alegi singur, frații ți-i dă Dumnezeu. …

B. De la fizica cuantică la metafizica diferențialelor Contactul filosofului cu fizica cuantică a fost benefic nu doar pentru ambiția lui de-a crea o metodă și deci pentru originala sa teorie a cunoașterii, ci și pentru ontologia/metafizica prin care a pus „cupola“ sistemului său filosofic. Este vorba despre volumul Diferențialele divine (1940), în care metafizicianul …

A. De la fizica cuantică la metoda dogmatică Metoda dogmatică a fost prefigurată în Filosofia stilului (1924) și elaborată complet în Eonul dogmatic (carte începută în 1930, apărută în toamna anului 1931). Volum de metdologie și gnoseologie, Eonul dogmatic a fost pentru Blaga dis cursul său asupra metodei, căci mărturisește: „întîia mea operă de filosofie. …

„Totul e mărginit, durerea nu“ – metaforizează Eminescu (Manuscrise) preluând o idee pitagoreică după care binele sălășluiește în numerele finite, în timp ce răul bântuie prin infinit. Dar poate fi durerea clasată irevocabil în catastifele răului? Se pare că nu, și, paradoxal, pentru mulți, dimpotrivă! Asocierea durere-rău este extrem de controversată. Durerea, afirmă cercetătorul englez …

În cele ce urmează, voi lua ca punct de plecare câteva afirmații (și chiar interogații) ale lui Gabriel Liiceanu, din partea introductivă a cărții sale Despre minciună (având la bază textul unor conferințe din 2004). În acest sens, ceea ce voi spune în continuare este mai puțin o „critică“ a aserțiunilor (și întrebărilor) lui Liiceanu …