Ochiul magic 45-46/2026

Proiecte ale Uniunii Scriitorilor, în noiembrie

Luna noiembrie numără trei mari proiecte literare inițiate de Uniunea Scriitorilor. Astfel, în ziua de 6 noiembrie, va avea loc la Iași Gala Națională Scriitorii Anului, manifestare prestigioasă care a ajuns la a XI-a ediție. Acest proiect se desfășoară pe parcursul unui an întreg (1 noiembrie 2025 – 31 octombrie 2026, actuala ediție), răstimp în care un juriu național îi desemnează, lună de lună, pe cei 12 scriitori distinși cu premiul Scriitorul lunii. Aceștia se reunesc la Iași și, dintre ei, în ziua Galei, juriul îl alege prin vot pe câștigător, cel care primește marele premiu Scriitorul Anului. Juriul din acest an al Galei Naționale „Scriitorii Anului“, alcătuit din Varujan Vosganian – președinte, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Irina Petraș, Vasile Spiridon – membri, a ales prin vot: Scriitorul lunii noiembrie 2025: Ion Manolescu, pentru romanul Ceilalți (Editura Nemira); Scriitorul lunii decembrie 2025: Alexander Baumgarten, pentru coordonarea traducerii integrale (în premieră în limba română, apărută la Editura Polirom) a monumentalei opere Summa Theologica a lui Toma d’Aquino; Scriitorul lunii ianuarie 2026: Valentin Constantin, pentru volumul De ce privim în direcția greșită (Editura Humanitas); Scriitorul lunii februarie 2026: Simona Modreanu, pentru volumul Baudelaire. Metamorfoze și anamorfoze (Editura Academiei Române), precum și pentru promovarea literaturii române în cadrul Editurii Junimea; Scriitorul lunii martie 2026: Robert Șerban, pentru volumul de proză Știu pe cineva (Editura Polirom); Scriitorul lunii aprilie 2026: Mihai Firică, pentru volumul de poezie Cartea zilelor care n-au fost (Editura Cartea Românească) și pentru sprijinirea programelor culturale ale Uniunii Scriitorilor din România; Scriitorul lunii mai 2026: Mircea Bârsilă, pentru volumul de poeme Strigătul din oglindă (Editura Limes); Scriitorul lunii iunie 2026: Andreea Răsuceanu, pentru romanul Hemiptera (Editura Polirom); Scriitorul lunii iulie 2026: Mircea A. Diaconu, pentru volumul Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică Editura Cartier); Scriitorul lunii august 2026: Markó Béla, pentru întreaga operă poetică și pentru proiectul „Interferențe literare româno-maghiare“; Scriitorul lunii septembrie 2026: Hanna Bota, pentru romanul Cușca (Editura Polirom); Scriitorul lunii octombrie 2026: Valeriu Stancu, pentru traducerea volumului de poeme Pușca insomniacă a lui Rimbaud, apărut în Serbia și Portugalia și pentru Premiul „Distinção Josefa D’Óbidos“. Gala Națională Scriitorii Anului se desfășoară sub egida Primăriei Municipiului Iași (primar: Mihai Chirica) și în organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ (manager: Maria Bilasevschi; coordonator de proiect: Adi Cristi).

Celelalte două manifestări literare programate în luna noiembrie sunt premiere. La Timișoara, în perioada 11-14 noiembrie, se desfășoară prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului, în organizarea Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor (președinte Robert Șerban), cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș (președinte Alfred Simonis). Festivalul va prilejuri colocvii pe o temă provocatoare, Dialoguri între diferențe. Hărți invizibile și geografii reale, cu două subteme: Identitate și diferență și, cealaltă subtemă, Spațiu, memorie, frontieră. Cu acest prilej se vor organiza seri de recitaluri poetice și se va acorda Marele Premiu de Literatură al Banatului. Iar la Râmnicu Vâlcea, în perioada 22-25 noiembrie, se va derula Festivalul Național de Literatură „Nicolae Manolescu“. Este modul prin care orașul natal al marelui critic, alături de Uniunea Scriitorilor, a ales să-l omagieze și să-i păstreze vie memoria. Vor participa nume de vârf ale literaturii și vieții culturale românești. Vor avea loc un colocviu cu tema Criticul și literatura, lecturi și dialoguri ale scriitorilor invitați cu elevii de la liceele vâlcene și o seară de gală cu evocări ale celui care este considerat cea mai importantă personalitate a criticii și istoriei literare românești din perioada postbelică. De asemenea, un juriu va acorda Marele Premiu al Fetivalului unuia dintre cei mai valoroși scriitori sau critici literari de astăzi. Această manifestare literară se bucură de susținerea pecuniară și organizatorică a Asociației „General Magheru 68“, în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean și Uniunea Scriitorilor din România (Cronicar)

Editoriale din revistele literare

În editorialul său din revista Viața Românească (nr. 10), Nicolae Prelipceanu creează și impune un termen, prăpăstiada, pornind de la un tablou „teribil“, Parabola orbilor de Pieter Bruegel cel Bătrân: „Azi, când expresiile sunt mai vulgare și mai ușor de înțeles decât o parabolă din secolul al șaisprezecelea, mineriadele, ciobaniadele ș.c.l. prevestesc o cale fără întoarcere. Am putea să-i spunem acestei istorii, «scrisă», cum se zice când cineva reușește o ispravă sportivă sau științifică, de kakistrokația vremurilor noi – prăpăstiada. Un cuvânt care le cuprinde pe toate în menționarea țintei, mai clar decât în acea a profesiei, pretinse ori nu, a celor ce o implementează.“ Iar în revista Luceafărul de dimineață (nr. 10), Horia Gârbea, în editorialul cu titlul „Doi ani, dar nu de vacanță“, face niște considerații interesante: „Scriitorul nu are nevoie să fie un ins carismatic și mesianic, înconjurat de aplaudaci, nici un guru care-și dispune adepții în rânduri și spirale, ci un egal între egali. Măcar tinerii scriitori ar fi salutar să înțeleagă: mobilele propice artei lor sunt masa de scris și masa în jurul căreia stau puțini, cei care-și transmit în șoaptă, eventual din priviri și zâmbete înțelepte, arcanele nobilei îndeletniciri. Inadecvate sunt tribuna, pupitrul cu microfoane, destinat comunicării de la un emitent știutor la o turmă de inși indistincți, și amvonul de unde se dictează cum «trebuie» iubit Dumnezeu. Cu difuzor și megafon nimeni n-a făcut literatură. A crezut că face. Singurul cuvânt cu care literatura nu are legătură este «trebuie».“ Citind editorialul ne întrebăm dacă descrie o situație ipotetică sau un caz real. (Cronicar)

Lumea noastră

Pensionarii cu pensii de peste 3000 de lei contestă la Curtea Constituțională contribuția de 10% la sănătate. (Ce, numai magistrații să aibă câștig de cauză, mereu!…)

Regiunea București-Ilfov se numără printre regiunile europene cu cea mai importantă creștere economică (33% pe cap de locuitor), în perioada 2019-2024. În schimb, regiunile Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia se situează printre codașele Europei, înregistrând cea mai mare scădere a PIB, contracția fiind de 11,3%, în aceeași perioadă.l În prima întâlnire oficială în calitate de prim-ministru, Luca Niculescu l-a primit pe ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg. Cei doi oficiali au discutat despre prezența militară americană în România, despre înzestrarea armatei române și despre relațiile economice în parteneriatul SUA – România.

În Serbia, mișcarea Lista Studenților a câștigat alegerile. Fostul președinte Vučić și-a recunoscut înfrângerea.

„Lia Savonea a primit o smetie de la CEDO“, afirmă deputatul USR Alexandru Dimitriu, după decizia privind plata în rate a datoriilor către magistrați. Iar judecătorii care au hotărât majorările s-ar putea afla în conflict de interese, din moment ce pot fi chiar ei beneficiarii acestei decizii și și-au stabilit singuri mărimea salariilor, fără să țină cont de voința Guvernului și a Parlamentului.

Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), declară că, din acest moment, PSD are întreaga răspundere privind soarta țării. Și tot el, despre auditul cerut de PSD: „Audit la ce? La faptul că s-a gestionat bine acest buget?“

Nicușor Dan trimite la Curtea Constituțională legea privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, pe baza unui referendum de acum 22 de ani.

Cutremur în Tibet cu magnitudinea de 7 grade pe Scara Richter. La noi, în zona Vrancea, în data de 19 octombrie, s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 4,8.

Primul transport cu motorină din Rusia a pornit spre Statele Unite, în urma înțelegerii Trump – Putin. Trump speră ca această cedare în fața Moscovei să-i folosească totuși în alegerile parțiale din 3 noiembrie.

Democrații, potrivit datelor furnizate de Serviciile de Informații americane, acuză ingerințe rusești în procesul electoral, menite să-l favorizeze pe Donald Trump.

La Bistrița, un elev de 13 ani a atacat-o cu un cuțit, la școală, pe o profesoară, rănind și un alt copil care a încercat să-l oprească. Câteva zile mai târziu, un alt act de violență s-a petrecut într-un liceu din Pitești: un elev de 15 ani și-a atacat cu o macetă doi colegi.

Marea Britanie reia fabricarea de armament de mare calibru după o întrerupere de 20 de ani; această hotărâre vine pe fondul amenințărilor de securitate în creștere din partea Rusiei lui Putin.

La Muzeul de Artă Modernă din New York se deschide o expoziție de referință dedicată creației lui Constantin Brâncuși, intitulată Brancusi: The Artist and His Studio.

SUA le cere diplomaților americani și familiilor acestora să părăsească Arabia Saudită din cauza atacurilor Houthi.

E aproape de finalizare încă un lot din A3, Chiribiș-Biharia. De asemenea se dau în folosință încă 13 kilometri din A0 Nord, care leagă DN1 și A3 cu A2.

Forțele ucrainene s-au infiltrat 15 kilometri în spatele liniilor rusești, deplasându-se prin… conductele de gaz.

Protestele din Franța, din Italia, din Albania și din alte țări europene au fost amplificate de implicarea Rusiei, prin operații de dezinformare, într-un război hibrid din ce în ce mai intens.

Donald Trump vrea să transforme sala presei de la Casa Albă în piscină.

Elon Musk ar fi ordonat o limitare a serviciilor rețelei de sateliți Starshield în Ucraina.

Bayern – Arsenal: 2-2.

Rusia și SUA negociază soarta activelor Lukoil în valoare de 22 miliarde de dolari.

Raportul World Justice Project 2026 constată o degradare accentuată a statului de drept în România.

Primarul Ciprian Ciucu vrea să transforme radical și benefic Bulevardul Magheru: dintr-un culoar de trecere, într-o destinație atrăgătoare.

UE afirmă: „Suntem atacați din trei părți: SUA, Rusia și China.“

Autostrada Sibiu – Pitești ar putea fi finalizată în anul 2030. Se lucrează pe sectoarele dificile, de munte, Boița-Cornetu-Tigveni, care vor avea câteva tuneluri și 48 de poduri.

PNL a dat în judecată Tribunalul București pentru sentințele pe care acesta le-a pronunțat împotriva hotărârilor interne ale Partidului Național Liberal.

Papa Leon a fost operat de cancer.

Tom Cruise (vezi rolul său recent din filmul lui Inarritu Digger) va primi premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film.

Manfred Weber a fost ales pentru a cincea oară președinte al Grupului PPE din Parlamentul European.

Volodimir Zelenski a declarat că ar accepta o încheiere a războiului cu înghețarea actualei linii a frontului, ceea ce înseamnă cedarea teritoriilor ocupate în prezent de Rusia (circa 25% din teritoriul Ucrainei).

Hamas amenință Israelul cu un nou atac de amploarea celui din 7 octombrie 2023.

Al cincilea dosar penal pentru Călin Georgescu, care și-ar fi salutat susținătorii cu un salut legionar/ fascist la ieșirea dintr-o biserică din Buftea.

Ministrul de Externe al Ucrainei a avut o reacție dură la adresa negociatorului american Steve Witkoff, care l-a numit pe Putin „un umanitar“, în vreme ce acesta a atacat cu rachete balistice Kievul: „Servilismul și lingușeala nu vor opri acest război.“ (Cronicar)