*
Ziua mi se destramă, de pe la o mie
nouă sute șaișnouă, ca o căsnicie,
și nu din cauza prea multor infideli-
toți oamenii președintelui m-ar fi feli-
citat în memoriile lor: „Văd un mâi-
ne doar cu data de treișunu eu întâi,
deși azi se consideră orice avarie
a vieții mult mai fericită-n februarie“,
ci a bătăii, bine-nțeles că din partea
mea tânără, de inimă soră cu moartea.
*
Zilele noastre sunt ale norilor
scăpări de lumină interzise minorilor,
fiindcă ridicarea lor la online
e ca la cer a noastră, un design
al morții pe care și revistele cu mulți
ani pe hârtie-l urmează pentru adulți.
Ele apar devreme, în roiuri,
și ne depășesc prin rapide un-doi-uri
(cărora, când sunt treizeci-treișunuri
decembrie, le devenim ajunuri),
dacă se-ntâmplă să ne numărăm printre cei
mai slabi nemuritori la dragostea din trei.
Și totuși, de aici până la Azteca
mai toate lucrează, pentru stele-n HoReCa,
deși au frecventat câteva semestre
politehnica de respirație cu bune ferestre,
diferențiindu-se însă de alumnii
propriu-ziși după felul în care-și țin pumnii.
*
În zona noastră, sub cerul afro-ameri-
klan, suntem cu toții ca merii, ca perii,
și când ne vine câteodată Ene
acasă pe la stele caucaziene,
fiecare facem la deal-vale-deal
cât unu zero zero la Montreal.
Aici îi mai spunem, ca Luizei Ana
uneori, Satpechinezului Satana,
fiindcă e locul unde jocul yale-
lor ni se permite și cu pagini goale,
dacă numerele impare fac chefuri
și de vizavi, celelalte, gherghefuri
cu avertismentul firește că plus
optsprezece și numai după apus,
când militează ferm pentru demolarea
asistată numai bătrânul și marea.
Aici semilunile anului, mai
puțin mai, pricep răpirea din Serai,
și de aceea liliacului sclavi
ne declarăm întâi-născuții zugravi,
însă cum la echo se-ntâmplă și prost
să meargă albul, are gresia rost,
afirmăm cu tărie, făr-a crește
în propriii ochi, în loc de balta pește,
noi, cărora seara ne calcă povestele
galbene cu aburi de izvor nevestele.
*
Tu faci parte din lumea ramelor purtătoare.
Ții în minte geamuri cu stea în frunte și sori
de aur. Soliciți discreție foarte mare
de obicei, însă și maximă uneori.
Naști nuduri cu semnături celebre sau cu stări
ale vremii fără inime accentuate,
cu excepția ferestrelor ’nalte, pe nări
ce încă scot fum din țigările fecundate
cu buzele, în ciuda filtrului lor din păr
de cămilă sau a furtunilor de nisip.
Sub pecetea draperiilor, într-adevăr,
de catifea, primăverii, ca-n Praga, dai chip
și oricărui urmaș, pân-la Empire State Build-
ing-ul fiecărei familii: „Pot să mă rog
și pentru nelipirea niciunui abțibild
de Crăciun, la nevoie“, – ai scris la tine pe blog.
*
Să ieși ca din pământ
când pici din cer
ți se pare c-a fi
zăpadă-ți cer?
S-avem băieți
sau să rămânem singuri
ți se pare-a-mi fi
albastrul din link-uri?
Să te spun repede
pe dinafara
ta ți se pare-a-mi
fi ochiul meu Zara
sau cel drept, prin
dulcele târg al Andri-
ieșilor, între pop
oare și country?
*
Azi vreau să trăiesc: sper
c-ai dezactivat air-
bag-ul meu de la cer
și centura de-a dreapta
mi-ai scos, prea înțeleapta
mea cu gândul și fapta,
când l-ai smuls pe Arsenie
B. din bord cu smerenie
multă ca mirodenie.
*
Eu știu ce e timpul:
pe roata din față
a bicicletei în casa
scării-o viață,
când mă-ntorc singur,
apăs în fiecare
noapte cu putere
cu degetul mare,
zâmbind pentru cele
doar câteva pom-
pe, una poate
după alta, de om.