Maria Oprea Dobrescu
Am ales, spațiul ne obligă, un fragment din poemul dvs. dedicat lui Brâncuși.
Scară spre cer
nu este Scara lui Iacob,
deși se sprijină de cer
pe care urcă și coboară îngerii,
este Scara stâlpului împletit
în romburi a lui Brâncuși
care leagă cerul de pământ
și oamenii de Dumnezeu,
Coloana infinită,
ajunsă la poarta cerului,
a Casei lui Dumnezeu,
este scara pe care urcă
nevăzutele rugăciuni
și speranțele curate ale lumii
Stâlpul funerar împletit
sfidează infinitul retezat în vârf
pe care se-așează câte un sfânt,
pe care flacăra veșnică,
întru memoria celor adormiți
arde etern
ca la mormântul
soldatului necunoscut,
pe acest monument
stă uneori Iisus al iubirii
pentru a-și primi acasă îngerii
pentru a prelua
în căușul palmelor
tristețile zilnice
și sufletele ajunse în cer….
Nicolae Stoia
Lacrimi
Lacrimile ce-mi șiroiesc pe obraz
le simt de parcă n-ar fi ale mele.
Pesemne cândva ochii mei
au cutreierat printr-un tărâm
pe care l-au uitat și îl plâng.
Poate inima care a căutat
în aceeași parte cu ochii mei
și-l amintește; de aia închid
ochii încărunțiți de-atâta
privit în nimic și pe dibuite,
prin întuneric, mă furișez
cât mai aproape de inima mea.
Stau în fața ei și aștept să-mi
grăiască despre tărâmul pierdut.
Dar inima se ascultă pe sine
și tace și nu-i pot desluși
decât lacrimile aidoma celor
care îmi șiroiesc pe obraz.
Teodora Olteanu
Trimiteți pe adresa revistei.
Marius Lucian Matei
Ați dori după cei 32 de ani petrecuți în străi¬nătate să reintrați în lumea literară contemporană. Cu un efort o puteți face, cred; nu sunteți începător.
Carmen Constantinescu
Numai un text?
Lorena Bujor
Alchimia din magazie
În magazia cu miros de soare,
mama păstra culorile verii.
Lâna fierbea încet
în ceaune negre,
iar apa se umplea
de aurul cojilor de ceapă.
Din nucă
ieșea un brun adânc,
ca umbra codrului
la ceas de seară.
Ierburile câmpului
își lăsau taina
în firele albe.
Nimic nu se pierdea.
Nici lumina.
Nici parfumul.
Nici anotimpul.
Mama nu știa chimie.
Știa pământul.
Știa plantele.
Știa răbdarea.
Privea lâna cum se schimbă
sub ochii ei
și părea că scoate culoarea
din însăși inima verii.
Apoi făcea ghemele.
Rotunde.
Strânse.
Pregătite pentru iarnă.
În ele rămâneau
câmpul,
soarele,
umbra pădurii.
Și ceva ce nu se vedea.
Timpul.
Acesta era parfumul casei:
tata în lemn,
pădurea în fire,
iar mama
prefăcând anotimpurile
în moștenire.
Matheea Beța
Conducerea va decide, adresați-vă ei, în general promovăm tineri, dar interviurile, portretele critice li se fac celor cu o activitate literară confirmată în timp.
Mircea Stelian Sabău
Am considerat că vă încurajăm, publicându-vă textul liric de mai jos. În schimb, vă rog să nu mai faceți metafore de prost gust, cum erau pe vremea dictaturii comuniste, cu paradisul, purgatoriul, infernul parodiate, desacralizate, sau harul (pentru care s-ar da chitanță?, ori, se știe, gratia gratis data).Poezia e altceva decât zeflemeaua și umorul ieftin. De ce nu căutați contacte literare cu autorii sătmăreni din jurul revistei Poesis. George Vulturescu, de pildă, pentru îndrumare?
Geografia absenței
În sertarul cu lucruri pe care nu le mai folosesc
am găsit o asigurare de călătorie.
Acum plouă încet,
ca și cum cineva spală geamurile cerului
cu o inutilă grijă.
Vara are culoarea depărtării.
La radio, aproape șoptit,
se aude „Do You Remember” de Phil Collins,
iar întrebarea aceea simplă,
do you remember,
nu pare adresată cuiva anume.
Poate verii, pierdută într-un sertar.
Poate unor pahare
pe care le-am păstrat fără motiv.
Poate unei absențe,
care își ascunde conturul.
Unele amintiri stau într-un colț de timp,
fără să mai respire.
Oamenii se întorc rar,
iar anotimpurile niciodată nu mai repetă
același vers.
Și uneori, fără vreun motiv anume,
câte o melodie deschide o ușă veche,
iar dinăuntru se aude doar atât:
do you remember?
Tăcerea,
plutind fără greutate,
ca o fantomă, dă politicoasă din cap.
Teodora Constantin
Da, colaborările la revistele Uniunii Scriitorilor sunt plătite, dar modest, simbolic. Onoarea de a publica în ele întrece valoarea financiară.
Luminița Prepeliță
Aveți un volum publicat și mai multe premii; după mine nu trebuie să vă analizez, aici, textele trimise.
Eduard Tănase
Proba finală este un text matur, scris cu subtilitatea sugestiilor și remarcabilă economie de cuvinte.
Andreea Bradford
Sinteză poetico-vizuală-muzicală interesantă, un experiment complex, dar prea amplu pentru paginile din România literară.
Adriana Baxan
Să citim textele, apoi vom discuta despre ele.