Cum spuneam rândul trecut, centralizarea treptată a deciziilor politice și economice a fost de multă vreme și continuă să fie un proces neîncetat, ajutat sau întrerupt de inovații surprinzătoare în timp de pace, precum și de războaie mai mult sau mai puțin brutale. În a doua jumătate a secolului trecut, în Uniunea Sovietică și în țările din Estul Europei regimul comunist se baza pe o centralizare totală a puterii în mâinile triplei alianțe dintre elita oficială, birocrația guvernamentală și organele de securitate. La alegerile periodice nu participa decât singurul partid legal, partidul comunist, iar rezultatele, stabilite dinainte, erau publicate fără ca numărarea voturilor să fie luată în considerare. În acest fel puteau fi impuse măsuri ideologice fără mare legătură cu nevoile concrete ale fiecărei țări.
Țările din Europa de Vest, în schimb, au organizat la sfârșitul anilor șaizeci o piață comună care ușura circulația bunurilor și a investițiilor, comerțul liber fiind considerat o cale sigură spre bunăstare. Centralizarea guvernamentală continua să existe în fiecare țară din Vest, dar puterea ei era moderată de diferitele libertăți reale și de alegerile democratice la care participau diverse partide. Curând uniunea economică a devenit o uniune politică, grație căreia vechile rivalități interstatale și-au pierdut importanța, înlocuite fiind de o lungă perioadă de pace și prosperitate. Întreprinsă calm, fără grabă, unificarea Europei de Vest a îngăduit fiecărei țări să-și cultive propriile sale tradiții administrative și culturale și, în același timp, a promovat cu răbdare măsuri unificatoare din ce în ce mai energice. Singurul conflict pe atunci posibil, cel dintre, pe de-o parte, Pactul de la Varșovia (=Uniunea Sovietică și Europa de Est) și, pe de alta, alianța dintre Europa de Vest și Statele Unite, a dispărut și el când Rusia, renunțând la comunism, a lăsat țările din Est să-și aleagă propriul lor drum. Aproape toate au fost curând primite în Uniunea Europeană.
Noua configurație europeană este și va continua să fie atrăgătoare. Două exemple: în Vest, sondajele de opinie în Irlanda și în Irlanda de Nord (parte a Marii Britanii) arată că majoritatea populației dorește reuniunea celor două țări și intrarea lor în Uniunea Europeană, iar în Est populația Basarabiei ar fi cu totul de acord să facă din nou parte din România în cadrul Uniunii Europene. Sfârșitul istoriei! ar exclama poate Hegel, dacă ar mai fi în viață. Să nu ne grăbim, ar îndrăzni să răspundă unii din noi.
Să nu ne grăbim pentru că în Uniunea Europeană, unde conviețuiesc aproape treizeci de țări diferite unele de altele, deciziile luate la centru – și deci puterea centrală – sunt bineînțeles necesare, dar rămâne totuși de văzut cum anume se pot asigura conducătorii acestei Uniuni că nenumărații muritori care depind de ei au într-adevăr nevoie de fiecare măsură luată și că majoritatea lor o aprobă. Fiind vorba de o asociație relativ recentă, eventualele imperfecții ale structurii politice actuale ar putea (ar trebui?) să fie treptat identificate și modificate.
Când privim fiecare țară în parte, adesea observăm nemulțumiri, dacă nu chiar opoziții clar formulate față de hotărârile luate în capitala Uniunii, la Bruxelles. Acest gen de opoziții e firesc, date fiind frageda vârstă a Uniunii și diversitatea ei. Zgomotul, exagerarea fiind mai întotdeauna prezente în politică, în diferite țări unele partide cer pur și simplu ieșirea din Uniune. În lumea în care trăim acum, putem însă să ne simțim acasă în diferite locuri, așa cum bine a răspuns Vladimir Tismăneanu la ultima întrebare pusă de Cristian Pătrășconiu în splendidul interviu din România literară nr. 27/2026. Acasă, spunea el, poate însemna alături de familie, lângă diferiți prieteni, în țară sau departe.
Iar în ce-i privește pe cei care în ziua de azi se declară în favoarea socialismului, li s-ar putea cere să precizeze ce versiune a socialismului preferă. O centralizare totală, ca pe vremea lui Lenin și apoi a lui Mao, poate doar câteva intervenții statale ireversibile, sau o cooperare pașnică, de lungă durată, cu celelalte partide și opțiuni.
Vară plăcută și, să sperăm, mai răcoroasă!