Am văzut cum Anna, eroina romanului Anna Karenina de Lev Tolstoi, își detestă bărbatul, membru al birocrației imperiale ruse, și îl înșeală cu arătosul ofițer Vronski. Când Karenin aflând despre ce e vorba declară că în principiu o iartă, Anna, în loc să privească în față situația dificilă în care trăiește, își spune „Închid ochii“. Și ea și iubitul ei, în flăcările amorului, părăsesc Rusia unde nu erau deloc apreciați de mica lor „lume bună” și petrec câtva timp în Italia, Anna fermecată de viața peste hotare, Vronski, dimpotrivă, din ce în ce mai plictisit.
În cealaltă dragoste povestită în acest roman, Constantin Levin, boier rus trecut de treizeci de ani care prefera să stea la țară unde avea grijă de moșia lui și de țăranii care lucrau la ea, era îndrăgostit de tânăra Kitty Șcerbațcaia, de care se ocupase prietenește în copilăria ei. Kitty era de fapt atrasă de Vronski care îi făcea curte, dar își dădea seama că în această atracție se ascundea ceva fals – în ea însăși, nu în Vronski – în timp ce față de Levin se simțea curată și limpede. Invitați la o serată de părinții ei, cei doi bărbați, presimțea ea, urmau să o ceară de nevastă și într-adevăr Levin, sfios, stingherit, îi propune căsătoria, răspunsul ei fiind negativ. Curând însă Vronski și Anna se întâlnesc, iar Kitty încetează să existe pentru Vronski. Rănită, bolnavă, e dusă să se vindece la o stațiune balneară în Germania, unde învață de la tânăra rusoaică Varenka cât de importantă este atenția sinceră față de cei din jurul nostru.
Din ce în ce mai sătul de lumea bună, Levin se gândește să se căsătorească cu o fată de la țară și să o uite pe Kitty, dar când din întâmplare o zărește trecând în trăsură, își dă din nou seama cât o iubește. Diferit de personajele care au întotdeauna o soluție certă, Levin nu prea știe ce-ar trebui să facă, dar vechiul lui prieten Oblonsky pune la cale o reîntâlnire între el și Kitty. În același timp timizi și îndrăzneți, cei doi nu comunică prin cuvinte întregi, ci se joacă notând cu creta pe masă inițialele cuvintelor. Levin scrie C.. m… r… c… n… s… p… î… n… s… d… a… („Când mi-ai răspuns că nu se poate, însemna niciodată, sau doar atunci?). Kitty citește și, roșind, rostește „Înțeleg“. Levin îi arată al doilea n și o întreabă „ce cuvânt e aici?“. „Niciodată“ răspunde Kitty, „dar nu-i adevărat.“ Acum, scrie ea, aș dori „s… u… ș… s… i… c… s… î…“ („Să uiți și să ierți ce s-a întâmplat“). N-am nimic de uitat și de iertat, răspunde Levin, te-am iubit și te iubesc. Ochii lor se întâlnesc, lumina lor îi va ține împreună.
Răspuns unic, imediat, clar formulat? Având undeva în el un fel de nor pufos mai degrabă decât o voce sigură pe sine, Levin nu-și dă seama imediat ce vrea și cum să judece ce i se întâmplă. El șovăiește, amână. În timpul ceremoniei nupțiale la biserică, timid, neîndemânatic, își spune că de fapt n-a înțeles niciodată prea bine ce înseamnă o căsătorie și că acum, fiind cununat, înțelege și mai puțin. Nu crede cu adevărat decât atunci când ochii celor doi, surprinși, sfioși, se întâlnesc din nou și îi leagă strâns. Da, el o iubește pe Kitty, dar după căsătorie descoperă aspecte nebănuite și nu neapărat foarte plăcute ale noii lui vieți. Cei doi se ceartă, se împacă, Kitty încearcă să fie mai afectuoasă, Levin rămâne nervos. În luna de miere nici urmă de miere.
O scrisoare de la soția lui Oblonsky îl anunță pe Levin că Nicolae, fratele lui, care toată viața și-a făcut de cap, a aruncat banii pe fereastră și trăiește cu o fostă târfă, acum femeie cumsecade, e grav bolnav, chiar pe moarte. „Plec să-l văd. Mâine“ îi spune Levin lui Kitty. „Pot să vin și eu cu tine?“ întreabă ea. Nici vorbă! De ce? se ceartă cei doi, ea plânge, el în sfârșit îi sărută mâna, și decid să plece împreună. Odată ajunși la hotelul unde zăcea bietul Nicolae, murdar, prost îngrijit, Kitty cheamă un alt doctor, ia contact cu farmacia, ordonă curățirea camerei și spălarea bolnavului, care acum se simte mai bine și îi mulțumește. Trezit din norul neștiinței, Levin conclude că nu el, ci iubita lui soție înțelege ce înseamnă viața, moartea, boala și mai ales grija față de cei din jur.
Mă opresc aici și-i las pe cititori să reia romanul lui Tolstoi, la fel de convingător acum ca atunci când a fost scris.