Titlul unui faimos film german este Berlin, Alexanderplatz(1980) de Rainer Werner Fassbinder, proeminentă personalitatea Noului cinema german, și este chiar numele autentic al unei faimoase piețe din capitala Germaniei. Anul acesta, atât sediul festivalului, cât și principala sală a manifestării au putut fi găsite în zona Pieței Postdamer platz, centrală și ea și beneficiind de accesul la metrou. Dau aceste detalii pentru a mă apropia de locul unde a fost anunțat palmaresul final, Berlinale Palast, pe a cărei scenă au urcat personalitățile-cheie ale ediției de anul acesta, de la Wim Wenders, președintele Competiției principale, Sean Baker, venit să o elogieze pe premiata cu un Urs de Aur omagial Michelle Yeoh, dar și figuri actoricești de prim-plan, despre care ni s-a spus insistent cât de europene sunt, cei mai cinefili dintre noi știind că filmografia lor a devenit „mai internațională” după ce au jucat în pelicule hollywoodiene, precum Juliette Binoche președinta Academiei Europene de Film(distribuită în Queen at See de Lance Hammer – un Urs de Argint pentru film și doi Urși pentru rolurile secundare jucate de britanicii Anna Calder-Marshall și Tom Courtney, fostul Billy Mincinosul), Sandra Hüller (un Urs de Argint pentru rolul principal din Rose, interpretă foarte solicitată acum în pelicule americane), Chloé Zhao (un Oscar pentru Nomadlad), acum protagonista unui master class adresat tinerilor cineaști și a prezentării compozitorului Max Richter, Isabelle Huppert, protagonistă în Contesa sângeroasă de Ulrike Ottinger și alții. Se poate vedea destul de clar că nu au lipsit mari personalități ale cinemaului european dar și american, iar la ora palmaresului cei mai mulți premianți erau albi, britanici, irlandezi, americani, scoțieni. Chiar dacă filmele erau dedidacte în principal problemelor migranților.
Corespondența ante rioa ră, trimisă în timpul desfă șurării evenimentului, nu a devoalat titlurile premiate, ceea ce vor face aceste rânduri care încearcă și enunțarea unor concluzii după încheierea evenimentului.
În primul rând, să menționăm palmaresul participărilor românești. Dacă în textul precedent dădeam multe detalii privind subiectul, acum voi trece destul de brusc la menționarea premiilor primite. Deci, cel mai important a fost CICAE-Arthouse Award pentru lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu De capul nostru, interesantă narațiune despre soarta adolescenților lăsați de izbeliște de părinții plecați la muncă în străinătate. E un premiu prestigios, al Conferedației Cinematografelor de Artă care vor susține și distribuția internațională a filmului. O mențiune în secțiunea Generation14Plus a obținut Atlasul universului, un lungmetraj în care Paul Negoescu descrie frapant, dar credibil, condiția copiilor din zone rurale, cu prea puține șanse de a-și urma pasiunile. Aminteam anterior și selectarea în competiția de scurtmetraje a lui Radu Jude cu Plan contraplan, o ingenioasă evocare a „epocii de aur” a anilor ’80 care nu fost premiată de data aceasta. Dar autorul care filmează cum în Franța Jurnalul unei cameriste rămâne numele cel mai prezent în palmaresurile Berlinalei (unde figurează cu Aferim-2025, Babardeală cu buclulc sau sexi balamuc-2023 și Kontinental 25-2025). Amintim și Premiul pentru scurtmetraj Someday a Child de Marie-Rose Osta, o coproducție România-Franța-Liban.
Mai aminteam de filmele prezentate în secțiuni necompetitive, precum Berlinale Special Gala, unde a fost prezentat lungmetrajul semnat de o româncă stabilită în Belgia Teodora Ana Mihai, Heysel 85, (autoarea filmului trimis de noi anul acesta la Oscar, Jaful secolului), proiectarea în cadrul Retrospectivelor a filmului Videograme dintr-o revoluție de Andrei Ujică și Harun Faroki. Să amintim și de premiul acordat cu două zile înainte ca Berlinala să înceapă, Premiului pentru distribuție acordat companiei noastre Bad Unicorne. Așa cum afirmam la început, ne vom opri și asupra palmaresului principal, pentru că în general se rețin filmele premiate cu Urși de Aur și de Argint.
Câștigătorul Marelui Premiu Ursul de Aur a fost coproducția Turcia- Germania, Scrisoarea galbenă/ The Yellow Letter semnată de de Ilker Çatak, un cineast născut în Germania, aflat acum la al patrulea titlu din filmografia sa. El vorbește acum despre limitarea libertăților în Turcia și efectul asupra protagoniștilor, un cuplu dintr-o familie de artiști. Ca film meta, despre realația dintre opera artistică și viață, e interesant, pentru că urmărim decăderea din toate funcțiile a bărbatului, distins regizor și profesor universitar, ca suspect de idei subversive, și urcarea pe scara celebrității a femeii, care devine vedetă de seriale. Unii au considerat superior câștigătorul Ursului de Argint–Premiul special al juriului Kurtuluș/Salvare de Emin Alper, un regizor turc ce descrie frapant mediul rural și violența cu care bărbații își apără aici posesiunile.Foarte merituos a fost considerat lungmetrajul Queen at See de Lance Hammer, un alt Urs de Argint, de data asta despre dezastrele provocate de boala secolului, demența senilă. Urmărim o poveste despre un cuplu de vârsta a treia a cărei viață este dată peste cap de demența galopantă a soției, fiica ei – Juliette Binoche, înțelegând greșit relația dintre mama ei și noul soț care se sacrifică pentru ea, rolul fetei care își recunoaște greșeala fiind superb jucat de actrița franceză rămasă în afara palmaresului. Din fericire, acesta a răsplătit interpretarea strălucită a soților, Anna Calder-Marshall și Tom Courtney câștigând fiecare un Urs de Argint pentru rol secundar. Ursul de Argint pentru rol principal feminin a revenit unei alte mari actrițe, germana Sandra Hüller (Ana tomia unei prăbușiri), răsplătită acum pentru rolul din Rose, producția unde joacă rolul unui bărbat.Premiul pentru regie la secțiunea competitivă principală a revenit lui Grant Gee, pentru lungmetrajul Everybody Digs Bill Evans, un biopic nonconformist despre un cântăreț de jazz. Premiul pentru documentar a fost cucerit de filmul Dacă porumbeii s-ar transforma în aur de Pepa Lubojaciki (Republica Cehă), în timp ce Premiul pentru debut a mers la Cronici asupra unui asediu de Taquiyeddine Isaad și Salad Isaad (Palestina).
Vorbind despre juriile indpendente, aș menționa în primul rând premiile FIPRESCI (Asociația Internațională a Criticilor de Film), din juriul căreia am avut onoarea să fac parte, cu patru sub-jurii care au acordat câte un premiu secțiunilor Competiție, Forum, Panorama și Perspective. Au rezultat premiile privite în general cu admirație, pentru Soumsum, noaptea astrelor/ Soumsoum , the Night of the Stars de Mahamat-Salem Haroun-Competiție, o incursiune într-o lume exotică și dirijată de legi puțin cunoscute, ori Animol de Ashley Walters , un titlul de neuitat din secțiunea Perspective ce descrie frapant viața dintr-un centru de detenție, sau AnyMart de Zusuke Iwasaki, un original film japonez despre presiunile diferite exercitate asupra tinerilor, mai ales din partea familiilor, care transformă viața lor cotidiană întrun fel de film horror (Forum), ori Narcisso de Marcelo Martinessi, un film despre începuturile dictaturii în Paraguay, cam în același timp cu venirea fascinației rock-ului (Panorama) admirabil pentru „gramatica sa de thriller paranoid”, cum spune motivarea juriului.
A fost o ediție densă, ce a pus în evidență trenduri precum mixarea din ce în ce mai evidentă a genurilor și procedeelor, predominanța personajului feminin și identitatea mai greu de definit a filmelor cu multe țări co-producătoare. Aș mai spune că, urmărind aceste filme care abordau deseori tema nedreptăților și conflictelor sociale și politice din țări oarecum îndepărtate, am simțit că un nou război va începe, ceea ce, din păcate, s-a și întâmplat.