Primul termen e OK, al doilea, însă, nu-mi place. Îl simt periculos. Noi, cei din Răsărit, nu avem nevoie să ne occidentalizăm, deoarece avem deja în ființa noastră Occidentul care împreună cu Orientul formează adevărata Europă unită, dincolo de schisme și alte fracturi nedorite și dăunătoare. Dar un om care ține neapărat să se occidentalizeze sau se lasă occidentalizat nu mai e om, ci un occidentaloid, adică un fel de antropoid fardat. El nu mai este o persoană care a asimilat valorile occidentale, cultura latină, franceză, germană etc., ci un individ supus unui proces rapid de îndoctrinare.
Al. Paleologu, în postfața la Arhipelagul Gulag, pentru a combate niște observații neîntemeiate, spunea despre Soljenițîn că nu a fost nici pe departe antioccidental, așa cum dușmanii lui, așa-ziși democrați, voiau să-l vadă. Opera sa nu are menire și nici finalitate ideologică, ci, exact invers, combate ideologiile de orice fel ar fi. El a fost anticomunist, fiindcă s-a confruntat cu comunismul cel mai mult. Dar prin felul său de-a gândi a fost și antinazist. După cum în ultima perioadă a vieții era clar un antiglobalist.
Gândurile acestea mi-au venit în minte după ce am vizionat un documentar francez despre „bomba atomică“ a cărții lui, veritabil tsunami care a zguduit Occidentul. Comparația îi aparține tot domnului Paleologu. În acel film, pentru care ar trebui să fim recunoscători televiziunii publice, apar și figuri de stânga din Hexagon, care-și arată micimea și ne provoacă dezgust. Una dintre acestea, dacă nu mă înșel, e chiar Georges Marchais, secretar general al PCF, care spune la un moment dat că toată cartea lui Soljenițîn este ceva imaginar, așadar, o ficțiune. Scriitorul al cărui talent este foarte apreciat și-a folosit imaginația prezentând lagăre inexistente. A folosit o pastă groasă ca să ne trezească simțăminte de oroare, că doar așa sunt scriitorii, exagerează ca să-și vândă mai bine marfa. Așadar, ce a făcut el e numai și numai literatură, exact ce face orice scriitor. O asemenea interpretare a Arhipelagului Gulag este de-a dreptul halucinantă. N-avem cuvinte pentru a demasca ticăloșia. Adică opera capitală a marelui scriitor și istoric nu este o cutremurătoare mărturie a tot ce a însemnat Gulagul la ruși și pretutindeni, ci un produs al simplei inteligențe scriitoricești care poate fabrica orice, fără să dea socoteală. Manevra comuniștilor francezi a fost la vremea respectivă de o perfidie teribilă. Ei desființau o carte, culmea, lăudând-o. Îi recunoșteau meritele, dar o „castrau“, în ceea ce avea ea mai important, adică dezvăluirea adevărului. De aceea spun că Soljenițîn a fost autorul care a pus mai presus de estetic, eticul, mai presus de frumos, adevărul, mai presus de talent, vocația care nu ne permite să tăcem dacă avem ceva major de spus. Aici rezidă valoarea sa uriașă, dar, pe de altă parte, ne face să reflectăm asupra unor chestiuni care nu-s perimate, ci mai actuale ca niciodată.
Mi-aduc aminte de niște vorbe superbe ale lui Samuel Beckett, irlandezul parizian care alături de Eugen Ionescu a pus într-o enigmă indescifrabilă condiția omului contemporan. A murit în 1989 și n-a mai avut timp să vadă schimbarea lumii. Dar și dacă ar fi văzut-o, viziunea sa nihilistă nu s-ar fi modificat nici cu o tușă. Care sunt vorbele: The world is full of our cries but habit is a great deadener... Universul e plin de țipete, dar obișnuința e o mare surdină… Ce a vrut el să spună? Că deși lumea e tot mai încărcată de atrocități și absurdități, atât ne-am obișnuit cu acestea încât nu mai suntem capabili de vreo reacție. Diagnostic perfect care probabil că va caracteriza tot secolul XXI. Dar ce înseamnă să nu mai ai nicio reacție? Înseamnă să ai permanent impresia că trăiești într-o ficțiune, că tot ceea ce te înconjoară nu e real, ci produsul imaginației, nimic mai condamnabil. Ne întoarcem astfel la ticăloșia comuniștilor francezi care voiau să desființeze Arhipelagul... Viitorul, așa cum ni-l doresc occidentaloizii, ar fi ceva care nu mai are aderență la real. Și rupți de real, logic, ajungem rupți și de adevăr. Eu nu spun că universul acum e plin de țipete, ci spun exact pe dos, că e plin de lucruri frumoase, de cărți frumoase scrise de autori răsfățați. Un Arhipelag Gulag ar fi de neconceput. Nu pentru că nu ar exista, există, evident sub altă formă decât ni l-a înfățișat Soljenițîn, dar oamenii au fost îndoctrinați pentru a nu mai crede în realitate, ci, oho, în ficțiune.
Da, fără îndoială, știm de la hinduși că tot ce-i în jur e Maya, e iluzie, e un vis din care facem parte și nu ne vom trezi, probabil, decât atunci când vom muri, dar una-i una și alta-i alta. Occidentaloizii habar n-au de Maya și nici nu-i interesează. Ei vor însă ca omul contemporan să nu mai aibă organ pentru adevăr, pentru că accesul la adevăr înseamnă de fapt trezire, e salvare, e satori de care vorbesc zeniștii, e în tradiția creștină întruparea și învierea Domnului. Iar ei nu vor ca lumea să se trezească pentru că astfel dictatura lor ar lua sfârșit. Opera lui Soljenițîn, dar și a lui Șalamov bunăoară, este întrupare și înviere, iar experții doctori în teologie și în altele, dar atei până în măduva oaselor, ar trebui să știe asta.