Dacă Nicolae Ceaușescu ar fi dus la bun sfârșit opera sa de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, faimoasa „FSSMD“, fiindcă aceste cuvinte atât de des erau folosite, încât ne făceau scârbă să le mai pronuțăm și de aceea ne slujeam de abreviere, atunci, cu siguranță, ceea ce am dat în titlu s-ar fi îndeplinit. Ca într-un fel de ironie sadică, ordinul mareșalului prin care România a intrat în război ar fi fost calchiat și am fi ajuns în situația să ne supunem unei comenzi incredibile: Români, vă ordon: Plângeți! Păi, de ce să plângem? De ce ni se cere așa ceva? În felul acesta ne amintim foarte bine de împrejurările în care au avut loc funeraliile fostului lider al Coreii comuniste, Kim Giong Il, tatăl actualului dictator, Kim Giong Un, singurul gras într-o țară de nemâncați, așa cum ni l-a prezentat în cartea sa remarcabilul gazetar Adelin Petrișor. Atunci, la funeralii, un cetățean, surprins asupra gravului delict de-a nu plânge, de-a nu i se scurge măcar o lacrimă pe față, a fost săltat de organele de Securitate și dus cine știe unde. Așadar, faptul că nu a plâns la moartea marelui conducător a fost considerată o crimă de lezmajestate, care, musai, trebuia aspru sancționată. Concetățenii omului, auzind de acest incident, probabil că nici nu s-au mirat și chiar, culmea, au fost de acord cu pedeapsa aplicată. Dar ei, după cum știm, sunt atât de bine spălați pe creier, încât, la o simplă investigațe, nu vezi fir de praf pe encefalul lor. Vreau să spun că noi nu eram departe de o asemenea situație. Ceaușescu a murit relativ tânăr. Dacă nu erau evenimentele din 1989, ar fi atins vârsta pe care o are acum Ion Iliescu. Sper ca până la publicarea acestor rânduri să nu se petreacă ceva cu persoana aceluia care a creat FSN-ul. Deci, fără revoluție, adâncindu-ne într-un regim sinistru, am fi ajuns în situația de-a primi un asemenea ordin și, în caz că nu-l respectam, să fim băgați la pârnaie. Dar am fi fost vârâți nu doar la moartea lui Ceaușescu, ci și în momentul în care academiciana consort ar fi închis la rândul ei ochii. Din acest punct de vedere, incredibil, nord coreenii au fost câștigați.
Scriu acestea fiindcă, de curând, am fost toți martorii elogiului pe care, ehe, chiar vicepreședintele auriștilor, unul pe care-l cheamă Lulea, oare unde s-o pune accentul? l-a făcut așa-zisei Epoci de aur… Ha, ha, uite cum se brodesc lucrurile. Inițialele acestui partid care pretinde că salvează națiunea, dar de fapt o va îngropa, sunt AUR. Așadar „Epoca de aur“, așa cum vocifera propaganda ceaușistă a avut o valoare profetică, deoarece a anticipat intervalul de timp când partidul AUR, beneficiind de toate avantajele democrației va intra în Parlament și, Doamne ferește, chiar în guvern. Teribil!
Evident, nu are rost să polemizez cu acest cetățean care știe foarte bine care-i socoteala, dar îi place să se erijeze într-un fel de conștiință superioară, pentru a-i duce de nas pe oamenii sărmani și a le promite marea cu sarea… Este stilul criminal demagogic pe care se bazează marii șarlatani ai neamului care nu fac altceva decât să profite de sărăcia a milioane de oameni. Pe așa ceva se înalță statuia lor, iar amărâții, ca și drogați, nu fac decât să le repete sloganurile… Vom ridica fabrici și uzine, vom reda mineritului prestigiul de odinioară, vom redeveni ceferiști fruntași, brigadieri exemplari, vom tripla producția de grâu la hectar, livezile patriei se vor frânge de rod și kilul de cireșe nu va costa mai mult de 5 lei, față de 50, cât e acum… Cei plecați în străinătate, fiindcă aici în țară nu au mai avut de lucru sau erau prost plătiți, se vor întoarce la vatră… Fără comentarii… Când se învârte manivela, propaganda merge ca unsă. Nu ne întrece nimeni când e vorba să mințim. Și la o adică, dacă ni se cere să… plângem, om și plânge. Să dea vreun lider AUR ortul popii, că imediat vom stoarce câteva lacrimi, pentru a face impresie și a intra astfel în rândul lumii… sensibile.
Dar în încheiere altceva vreau să spun. Mă întorc spre folclor și spre tot ce am învățat la capitolul care se ocupă de bocet și bocitoare. Puțini dintre noi știu că acestea erau de fapt angajate să bocească. Ele nu erau, așa cum ne-am închipui, rude cu defunctul, nici pomeneală, ele îndeplineau la înmormântare o funcție precisă. Și culmea este că nu făceau aceasta în schimbul unei remunerații, ci datorită faptului că prin bocet ajutau sufletul celui mort să aibă un traseu mai ușor prin vămile de dincolo. Bocetul se înscrie astfel într-un proces spiritual foarte riguros, cu menire strict terapeutică. Așadar, nu avem voie să-l ironizăm și să-l privim superficial, dimpotrivă… Dar de la semnificația sa adevărată la plânsul comandat de partid e cale lungă. E calea descendentă de la ce este sacru la ceea ce este profan în cea mai josnică expresie a sa. Tocmai de aceea nu aș vrea să aud vreodată un asemenea ordin. Dirjind sentimentele omului, îl umilim peste măsură. Nimic nu poate fi mai jalnic și de aceea decât de-a trăi în SSMD, mai bine într-un stat ros de vicii, și totuși însuflețit de speranțe…