În recenta sa carte, În căutarea sensu lui, Mircea Braga „învelește“ cele câteva explorări critice în actualitatea noastră literară, abordând autori diverși, cu o cotă diferită la bursa valorilor literare de azi, într-o serie de eseuri privind zonele de unde provine și unde se întoarce mereu lumea literaturii.
Astfel, în „Pașii recluziunii poetului“, Micea Braga, comentînd și adnotînd o carte a Dianei Cîmpan, ajunge la o definiție a modernismului. Aceasta privește, în fond, o reașezare a cu rentelor literare din secolul trecut și din anii 2000, care n-au încetat să-și clameze specificitatea, autonomia, modul singular de creștere și descreștere. Astfel, spune autorul, în modernism „expresionismul conviețuiește, dacă putem spune așa, cu avangarda (de la poezia pură și dadaism, pînă la lettrism și suprarealism), cu in fluxurile metafizice, religioase, cu poezia de depoziție socială, cu refracția onirică ori cu imaginarul ermetizant etc.“.
Și dacă în paradigma modernismului se adună toate experimentele literare de după simbolism, unde să mai fie loc pentru postmodernism și toate mișcările literare asociate acestuia, începînd cu anii ’80 ai veacului trecut? În realitate, literatura contemporană, poezia mai ales, e un continuum unde se recheamă, cîteodată, lettrismul ori expresio nismul, găsindu-și, însă, miezul în suprarealism și avangardă, onirism și „inflexiuni metafizice și religioase“. Mircea Braga are me reu în vedere ceea ce numește, oricît de banal, dar adevărat, triada „scriitor, operă, cititor“. Și dacă opera și scriitorul se regăsesc în notațiile despre sens și destin, non-diferențiere și în „po vestea“ postmodernă, profilul cititorului de azi e miza lui Mircea Braga care e original în analiza prevalorizării în procesul lecturii, al receptării: „În esență, lectura este o întîmplare, nu o alegere: opțiunea este premersă de evaluare, iar aceasta nu poate avea loc fără a cunoaște obiectul. Existența unei prevalorizări ți ne de funcția educației, a școlii și de prezența unui magister ludi, deci a mișcării unui mecanism extrem de complex, care de fiecare dată deleagă responsabilitatea actului unui cititor diferit, nicio dată absolut identic cu cel vizat“. Lectura între alegere (motivată, conștientă) și întîmplare, iată o problematică unde se adună rolul revistelor literare, al criticii de întîmpinare, care poate furniza sugestii pentru alegere și căi de a depăși hazardul întîmplării și, poate, menirea pierdută a criticii de direcție; în urma diminuării (ori chiar a dispariției) rosturilor acestor „instanțe“ ce pot oferi o ierarhie de valori, apare, aproape firesc, cititorul captiv al spațiului virtual, pagina „writer-ului“ care suportă mult mai multe decît hîrtia Galaxiei Gutenberg, dînd, iată, senzația unică a „navigării“, a libertății zborului oriunde și, în fapt, niciunde: „Libertatea «absolută» oferită de spațiul virtual, cu precădere de aliniamentele așa-numitelor rețele de socializare (ca să dăm un singur exemplu), e permisibilă la extrem: «moftul» lui Caragiale însoțește gramatica și punctuația, iar dicționarul poate fi răstălmăcit. Captiv spațiului virtual, cititorul (care aproape întotdeauna e și «cel ce scrie») se află în fața unui text multiplu agresiv, care constrînge și se autoatașează lecturii“. În asemenea pagini, Mircea Braga iese din schema studiilor sale pentru a intra într-o abordare (aproape) publicistică a unei teme și a unor întrebări foarte actuale, încă neîncheiate și care, probabil, nu se vor încheia prea curînd: pentru că nici Galaxia Gutenberg nu pare dispusă să se predea.
Mircea Braga e un eseist cu o cultură solidă și judecată echilibrată.