Volumul recent apărut la Humanitas, într-o nouă ediție (prima datează din 1997), include – spre deosebire de prima, și secțiunea Însemnărilor din Caucaz, aidoma originalului din limba germană (Das erste Pariser Tagebuch. Kaukasische Aufzeichnungen Sämtliche Werke), oferind cititorilor, în versiune românească, una din lucrările diaristice de referință aparținându-i lui Ernst Jünger, personalitate a literaturii germane a secolului al XX-lea. Miezul volumului este reprezentat de însemnările (pe atunci) ale căpitanului german Ernst Jünger, detașat în Parisul ocupat de trupele Wehrmacht-ului, unde fusese însărcinat să îndeplinească activități de cenzor, în cadrul serviciilor de contrainformații germane ale administrației de ocupație. Contextul în care Jünger își desfășoară activitatea în Franța ocupată, dublat de abilitățile și afinitățile personale, oferă un prilej de interacțiune profundă a autorului cu cercurile intelectuale, artistice și mondene pariziene, în răstimpul amintit. De fapt, tocmai percepțiile și sensibilitatea sa, profunzimea raportărilor la evenimentele din epocă și nu în ultimul rând talentul literar conturează o lucrare care excede cu mult dimensiunea strict cotidiană, uneori searbădă, a unui simplu jurnal.
Autorului, care a avut de înfruntat în deceniile postbelice, măcar pentru o vreme, acuze izvorând din controversele poziționărilor sale față de regimul nazist, îi poate fi – în mod indiscutabil –, identificată o perioadă de tinerețe în care scrierile sale exhibă un militarism fervent (în perioda amintită, Jünger aproape că idealizează războiul, pe care îl percepe ca pe un factor determinant în formarea individuală – vezi mai cu seamă Der Kampf als inneres Erlebnis, sau „Lupta ca experiență interioară“). Spiritul aventurier al tinereții îl determinase să se înroleze în Legiunea Străină, pentru ca mai apoi, în 1914, să se înroleze voluntar în armata germană, luând parte la Primul Război Mondial. Eroismul din timpul luptelor (Jünger a fost rănit grav, în mai multe rânduri, pe frontul de Vest) avea să îi fie recunoscut în epocă, odată cu decernarea celei mai înalte decorații militare germane, ordinul Pour le Mérite, distincție pe care au primit-o, în general, doar câțiva înalți ofițeri, între care și colonelul Friedrich R. Hentsch (septembrie 1917), pentru meritele sale în organizarea administrației militare germane în România ocupată.
Revenind la Jünger, experiența sa de combatant în prima conflagrație avea să fie surprinsă într-una din primele sale scrieri de anvergură (In Stahlgewittern – „În furtuni de oțel“), publicată în 1920 (volum apărut, de altfel, și în ediție românească), ce fusese elaborată tot sub forma unui jurnal, ilustrând episoade din confruntările la care Jünger, alături de camarazii săi, au participat pe frontul de Vest, trăirile și suferința acestora, viața cotidiană în tranșee, proximitatea cotidiană a morții.
În ciuda poziționărilor vădit militariste anterioare, în perioada interbelică Jünger s-a distanțat treptat atât de convingerile sale privind rolul războiului, cât și de mișcarea nazistă (aflată în ascensiune pe scena politică germană) pe care o privise inițial cu admirație. De altfel, în ciuda demersurilor cercurilor naziste, care l-au curtat îndelung, biografia lui Jünger din deceniile interbelice reflectă poziționări curajoase și chiar riscante (fiind practic expus aparatului represiv nazist) precum refuzul său de a ocupa un loc pe listele național-socialiștilor la alegerile pentru Reichstag sau părăsirea, în semn de protest, a organizației de veterani Traditionsverein der 73er, după ce membrii săi de origine evreiască fuseseră excluși. Prima bornă evidentă, din punct de vedere literar, care conturează percepția lui Jünger față de regimul nazist poate fi considerată lucrarea sa din 1939, intitulată sugestiv Auf den Marmorklippen („Pe stâncile de marmură“), ce a trecut de cenzura nazistă și a putut fi publicată, la Hamburg, grație unui stil abil, profund aluziv, sau poate și pe fondul imaginii de care încă se bucura Jünger în cercurile de putere ale regimului.
Revenind la volumul de față, este de menționat că acesta reunește practic mare parte din însemnările zilnice ale lui Ernst Jünger din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind publicate, inițial, la câțiva ani după război, sub titlul Radiații (germ., Strahlungen), împreună cu Însemnările din Caucaz. Paginile de însemnări pot fi privite ca o imagine nu atât sau nu numai a vieții cotidiene a autorului în Parisul ocupat, ci mai ales a experiențelor și trăirilor complete, ce glisează de la responsabilitățile personale ce țin de rigoarea militară, la petrecerea timpului liber și interacțiunea cu prieteni și cunoscuți germani sau francezi, fie ei militari, scriitori, sau artiști, sau la desele digresiuni ce țin uneori de o dimensiune onirică.
Dincolo de Paris, a cărui imagine, fie ea și în vreme de război, păstrează doza de farmec și lumină, secțiunea din volum referitoare la Caucaz, care intercalează cele două jurnale pariziene, este una contrastantă, din mai multe puncte de vedere. Însemnările din Caucaz (pp. 245-328) au la origine însărcinarea primită de Jünger de la generalul Heinrich von Stülpnagel de a inspecta regiunea Caucazului, loc de confruntare între trupele germane și cele sovietice. Spre deosebire de Parisul ocupat, descrierile din Caucaz conturează imagini dominate de spectrul morții omniprezente, de la coloanele de soldați ponosiți, la cadavrele celor căzuți în lupte (p. 295) și ale prizonierilor ajunși la capătul puterilor, care se sting în tăcere. Jünger se arată oripilat de monstruozitățile săvârșite de către forțele germane după cucerirea Kievului (p. 306): „[…]o silă mă cuprinde atunci în fața uniformelor, a epoleților, a ordinelor, a armelor a căror strălucire am iubit-o atâta. Vechiul cavalerism a murit[…]”.
Efervescența pariziană mondenă, intelectuală și artistică de odinioară continuă să pulseze, deși afectată de război. Însemnările din jurnal descriu dese contacte și întâlniri ale lui Ernst Jünger cu personalități ale cercurilor intelectuale și artistice din capitala Franței, de la Picasso la Jean Cocteau, Paul Morand, Gascon Gallimard, Louis Ferdinand Céline, Marcel Jouhandeau, Jean Paulhan, dar și cu Florence Gould și Marie Louise Bousquet. Prilej de tot atâtea discuții și reflecții.
Aversiunea lui Jünger față de liderii celui de-Al Treilea Reich este camuflată în jurnal prin folosirea unor apelative fictive, fie că este vorba de Adolf Hitler sau de Joseph Goebbels. Bunăoară, atunci când evocă informațiile privindu-l pe Hitler, obținute de la Hans Speidel (viitor participant la complotul ce viza asasinarea lui Hitler, în ziua de 20 iulie 1944), Jünger menționează (p. 597) un ,,Kniébolo îmbătrânit, încovoiat, făcând în discuții digresiuni tot mai confuze […] a băut din trei păhărele de lichior medicamente diferit colorate și a înghițit și tablete. Ținea între degete o serie de creioane colorate cu care din când în când trăgea o linie pe hartă[…].“
Ultima parte a jurnalului (p. 604) cuprinde însemnările din jurul momentului complotului privind asasinarea lui Hitler, episod eșuat care, de altfel, avea să atragă măsuri punitive îndreptate inclusiv împotriva lui Jünger (este eliminat din armată, dar evită execuția), bănuit de a fi avut un rol, fie el și secundar, în operațiune.
O călătorie fascinantă în anii Parisului ocupat, mijlocită de însemnările lui Jünger.