personajul real
scutur bine de frigul
inutilității lor ciclice inul subțire mătasea
batistul senin
le resuscitez amintiri estivale
cu personajul meu
las la vedere clipuri foșnitoare fotografii
transparente revărsând
pofta sinceră nestăpânită impudică
a vieții
personajul meu căruia îi cânt în duet
cu piaf îi spun poezii
al căror autor este el îi țin o lecție
despre tandrețea mascată a ploii
la bacovia îl pun să repete după mine de sute de ori nebunia sunt ceilalți
scutur de moarte și frig inul subțire
mătasea batistul senin
scot în față, ca împreună să-l aducem iar
mai aproape de adevărul
lui intrinsec, de realitatea lui
cea dincolo de cereri și mode
și de tot ce s-ar putea afla despre el
fie din piața publică
fie din decăzutele deja atestate –
personajul meu,
prin care la orice schimb de prezență:
între mine și tine,
între ochi și lumină, între cuvântul
ce-L mărturisește și Dumnezeu,
să celebrez îmbrățișarea de-adio
judecată
ce parte din mine îmi stă împotrivă?
ce parte din mine mă respinge?
ca un copac sunt cu crengi ce mă apără
crescute din mine, doar una vrând parcă
să-mpungă
să gâtuie (simt uneori noaptea în somn
cum adie primejdia)
și nu știu ce parte din mine îmi este
dușman ce parte nu m-a iertat
pentru că am crescut-o în lipsuri de-acelea
care în general
(cum sigur nici câtorva părți mai tihnite
din mine) nu dăunează
că am făcut-o aliat cu de-a sila în
erorile mele
– acelea care-au dus la spulberarea vreunui
crin și-așa prigonit
la deportarea vreunui lan de iluzii pe lună
c-am îngăduit să îndure și ea odată
cu mine inerentele
nedreptăți (zise-ale vieții), umilințele
care nu se spală cu lacrimi
ce parte se agață acum de sufletul meu
mai mult decât toate
celelalte părți din mine?