Poezii de Gabriela Chiran

personajul real

scutur bine de frigul

inutilității lor ciclice inul subțire mătasea

batistul senin

le resuscitez amintiri estivale

cu personajul meu

las la vedere clipuri foșnitoare fotografii

transparente revărsând

pofta sinceră nestăpânită impudică

a vieții

personajul meu căruia îi cânt în duet

cu piaf îi spun poezii

al căror autor este el îi țin o lecție

despre tandrețea mascată a ploii

la bacovia îl pun să repete după mine de sute de ori nebunia sunt ceilalți

scutur de moarte și frig inul subțire

mătasea batistul senin

scot în față, ca împreună să-l aducem iar

mai aproape de adevărul

lui intrinsec, de realitatea lui

cea dincolo de cereri și mode

și de tot ce s-ar putea afla despre el

fie din piața publică

fie din decăzutele deja atestate –

personajul meu,

prin care la orice schimb de prezență:

între mine și tine,

între ochi și lumină, între cuvântul

ce-L mărturisește și Dumnezeu,

să celebrez îmbrățișarea de-adio

 

judecată

ce parte din mine îmi stă împotrivă?

ce parte din mine mă respinge?

ca un copac sunt cu crengi ce mă apără

crescute din mine, doar una vrând parcă

să-mpungă

să gâtuie (simt uneori noaptea în somn

cum adie primejdia)

și nu știu ce parte din mine îmi este

dușman ce parte nu m-a iertat

pentru că am crescut-o în lipsuri de-acelea

care în general

(cum sigur nici câtorva părți mai tihnite

din mine) nu dăunează

că am făcut-o aliat cu de-a sila în

erorile mele

acelea care-au dus la spulberarea vreunui

crin și-așa prigonit

la deportarea vreunui lan de iluzii pe lună

c-am îngăduit să îndure și ea odată

cu mine inerentele

nedreptăți (zise-ale vieții), umilințele

care nu se spală cu lacrimi

ce parte se agață acum de sufletul meu

mai mult decât toate

celelalte părți din mine?