Expresia din titlul editorialului poate fi citită în sens larg ca referindu-se nu doar la indivizi sau la instituții, ci și la popoare, națiuni sau state. Dovadă ce se întâmplă în Afganistan. Comentatorii au dat de obicei vina revenirii talibanilor la putere, după 20 de ani, pe retragerea fără un acord prealabil a trupelor americane. Președintele Biden, partizan al ideii retragerii încă de pe vremea când era vicepreședintele lui Obama, care considera, el, din contra, necesară sporirea contribuției militare americane, și-a justificat hotărîrea prin dorința de a pune capăt unui război care a costat SUA 1,2 trilioane de dolari. Justificarea era menită să câștige aprobarea contribuabilului american. Și ea a avut, probabil, efectul scontat. În ciuda acestui fapt, criticile la adresa lui Biden n-au lipsit. Cel dintâi care i-a cerut demisia a fost Trump, deși retragerea fusese ideea lui, ba chiar primele măsuri îi aparținuseră. Biden n-a făcut decât s-o accelereze. În timp ce toată presa internațională vuiește de reproșuri la adresa președintelui SUA, în Afganistan se petrec atrocități previzibile, de altfel, care-i determină pe zeci de mii de afgani să încerce a fi evacuați de puținele forțe aliate care controlează aeroportul din Kabul. În provincie, au izbucnit revolte la care participă alte câteva zeci de mii de afgani. Talibanii au instituit charia și îi împușcă sau spânzură pe toți cei care au colaborat cu fostul guvern sau cu statele care au trimis trupe, între care România.
Mirarea aproape unanimă este că regimul de la Kabul s-a prăbușit în mai puțin de două săptămâni. Capitala a căzut în mâinile talibanilor fără ca armata regulată să fi tras un foc de armă. Președintele a fugit în străinătate încă din primele zile, însoțit de șefi militari și de înalți demnitari. Rapida capitulare ar fi trebuit să-l determine pe Biden să explice această stare neobișnuită de lucruri. Cum a fost posibil ca trilionul de dolari cheltuit, în cea mai mare parte, pe înzestrarea și pe instruirea armatei afgane să nu permită statului afgan o minimă rezistență în fața talibanilor, evident nedoriți de popor, înarmați cu ceea ce abandonaseră militarii proprii sau americanii, fără aviație, de exemplu? Iată o întrebare pe care Biden nu și-a pus-o și se pare că nici comentatorii nu i-au pus-o. Răspunsul e simplu: regimul instalat la Kabul de americani a făcut implozie din cauza corupției. Pur și simplu. Una din primele imagini de după ocuparea Kabulului a arătat niște bărboși uluiți de luxul exorbitant din palatul unui șef militar și apoi din palatul prezidențial. Se știe nu de azi, de ieri, că regimul era corupt. Mare parte a populației trăia ca în evul mediu, în vreme ce potentații se lăfăiau în palate regești. Trilionul american se repartizase inegal. Opinia publică din întreaga lume cunoștea această situație. Era normal s-o regăsim în cuvântul lui Biden.
Ca și, de altfel, în comentariile analiștilor politici, unde s-a dovedit a fi o rara avis. I-a fost preferată o altă explicație: nu toate statele sunt hărăzite unei guvernări democratice. Americanii ar fi dat greș din pricină că au ignorat cultura diferită a unor popoare inapte să primească democrația de tip occidental. E un clișeu fără o bază reală. Reacția afganilor de rând la invazia talibanilor este o dovadă cât se poate de clară. Am văzut cum gândesc de pildă femeile, cele mai năpăstuite de islamismul radical. Majoritatea, e drept, din mediul urban, școlite, tinere. În cei douăzeci de ani scurși de la alungarea molahului Oman, o nouă generație a intrat în scenă. E vorba de cei care aveau la vremea aceea zece sau cincisprezece ani. Ajunși la maturitate astăzi, nu mai pot fi supuși fără probleme chariei. Corupția regimului lichidat de talibani i-a lovit și pe ei, dar talibanismul îi ucide. Iar la originea genocidului actual stă corupția fostului regim. Nu de o incapacitate de a înțelege democrația e vorba, ci de o corupție care n-a dat nicio șansă democrației.
E limpede că americanii nu mai pot interveni din nou, cel puțin în- tr-un orizont de timp rezonabil. Rămâne ca afganii înșiși să-și redobândească libertatea. Talibanii nu sunt capabili să guverneze. Ce a mai rămas din economia țării nu ne dă nicio speranță de redresare. Un stat nu supraviețuiește din comerțul cu droguri, principala formă de activitate din Afganistan. Și nici nu-și îmbogățește supușii. Izolarea internațională va desăvârși prăbușirea. Chinezii nu pot accepta până la capăt un regim taliban, câtă vreme își au uigurii lor. Rușii au un trecut întunecat în Afganistan. Și-or fi oferit și unii, și alții colaborarea cu talibanii, dar mare lucru nu pot face. Afganistanul va avea soarta Coreei de Nord. Nu însă la nesfârșit. Dictaturile sunt puternice pe termen scurt și vulnerabile pe termen lung. Noi, cei care am trăit prăbușirea comunismului în decursul vieții noastre, n-avem voie să ne îndoim de acest adevăr istoric.