Well, less is more, Lucrezia: I am judged este unul dintre versurile amplului monolog Andrea del Sarto, scris de Robert Browning și publicat în anul 1855. Prima parte a acestui vers a fost preluată ca deviză de Ludwig Mies van der Rohe și aplicată în arhitectură. Astfel, less is more definește arhitectura minimalistă. De ceva vreme, stilul minimalist e preferat stilului maxima list. Iar această asociere de cuvinte – mai puțin înseamnă mai mult – a devenit deviză (prost înțeleasă), fundament (prost folosit) în aproape toate domeniile importante – în învățământ, în educație, în cultură, în muncă, în politică… Nu întotdeauna însă mai puțin înseamnă mai mult. Un alt exemplu îmi stă la îndemână. Acum patru ani – la presiunile unor părinți (aceiași care au vrut și care încă vor ghiozdane mai ușoare, deși puțini elevi vin la școală cu manualele…), la presiunile unor elevi, la Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, la presiunile altor categorii incapabile de mirarea și de admirația descrise anterior – programele școlare au fost schimbate. Au fost eliminate unele conținuturi și „actualizate“ altele. Am comparat programa școlară pentru disciplina limba și literatura română (clasele a V-a – a VIII-a) din anul 2009 cu programa în vigoare, din anul 2017. Cred că și mai interesant ar fi fost să mă raportez la o programă de la sfârșitul anilor ’60. Doar că în acest moment nu dispun de una. Expun acum doar trei concluzii. Într-un articol viitor voi detalia rezultatele comparației efectuate. Din nota de prezentare a programei (de limba și literatura română!) aflăm ce a avut în vedere concepția programei… Cităm: „Concepția acestei programe are în vedere următoarele documente: Documentul de fundamentare a noului plan-cadru pentru gimnaziu (2016); Recomandarea Parlamentului European vizând competenţele-cheie (Key Competences for Lifelong Learning – a European Reference Framework, Recommendation of the European Parliament and of the Council of 18 December 2006, în Official Journal of the EU, 30 dec. 2006; Cadrul european pentru studiul literaturii în învăţământul secundar (LiFT-2 – Literary Framework for Teachers); Portofoliul european al limbilor (The European Language Portfolio). Programa de Limba și literatura română respectă prevederea articolului 2 (3) din Legea nr. 1/5 ianuarie 2011, Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare: <<Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală.>>“. Prima concluzie: în conceperea programei pentru disciplina limba și literatura română idealul educațional al școlii românești este ultimul de care se ține cont! Chiar și abstract, cum este formulat în Legea educației naționale din 2011, el trebuia să fie primul element de la care să pornească modificările sau schimbările din programele școlare. Și asta nu înseamnă naționalism exagerat, desuet, vătămător. Înseamnă, pe de o parte, apărarea unui bun identitar inegalabil, care este limba română, și, pe de altă parte, înseamnă logică. A doua concluzie: în noua programă accentul cade pe comunicare. În practică, au fost lecții când am avut senzația că nu le predau unor vorbitori nativi de limba română. Exemplific un element de conținut din domeniul de conținut Comunicare orală (clasa a V-a) – Unităţile comunicării: actele de limbaj (a afirma, a întreba, a solicita, a recomanda, a promite, a felicita, a declara etc.); perechile de adiacenţă: întrebare-răspuns, invitație – acceptarea/refuzarea invitației, reproș – acceptarea/refuzul. Cu asemenea conținuturi încep și cele mai multe cărți pe care le procurăm pentru a învăța singuri o limbă străină. Nu e nimic nepotrivit ori greșit în a-i învăța pe elevi toate acestea. Doar că nu cred că trebuie să predomine aceste conținuturi și în lecții de sine stătătoare. Elevii învățau/învață să vorbească – să afirme, să întrebe, să solicite, să enunțe, să argumenteze, să comenteze, să accepte, să refuze, să declare etc. – în mod firesc, și când erau predate speciile literare, și când sunt predate noțiuni de literatură, și când sunt predate noțiuni de morfosintaxă. Altfel spus, elevii învățau/învață/ar trebui să învețe toate acestea mereu, la orice oră de limba și literatura română și chiar la orice altă disciplină. A treia. La domeniul de conținut Lectură (în programă există cinci domenii de conținut: Comunicare orală, Lectură, Redactare, Elemente de construcție a comunicării, Elemente de interculturalitate) găsim următoarea precizare: „Sugestii pentru alegerea textelor – texte literare și nonliterare/ficționale și nonficționale (text integral sau fragment; fără definirea conceptelor)“. Precizarea făcută pentru domeniul Lectură se regăsește în programa pentru fiecare an (cls. a V-a – a VIII-a). Ce impune ea? Citirea și discutarea unor texte, fără precizarea și fără predarea trăsăturilor fiecărei specii literare. Absolvenții de gimnaziu din anul acesta și viitorii absolvenți nu știu, nu vor ști să spună dacă un text este pastel sau fabulă, baladă sau poem eroic, doină sau imn, schiță sau nuvelă, basm sau roman. Vor putea, cel mult!, să sesizeze anumite diferențe. Cei care vor ști au avut norocul/ghinionul să aibă profesori care au riscat să le spună mai mult decât stabilește programa. Am avut încă de la început convingerea că elevii din promoția (nu generația!, cum greșit se exprimă cei mai mulți) 2021, prin mai puținul propus/impus, nu vor ști mai multe. Până la urmă, nu este nicio filosofie complicată: înveți/ți se cere (foarte) mult, reții ceva; înveți/ți se cere (foarte) puțin, nu reții (aproape) nimic. În vara acestui an convingerea mea a fost întărită. În statisticile realizate – singurele care contează la nivel național/internațional – rata de promovare (nu de promovabilitate!, e altceva), la disciplina limba și literatura română, la Evaluarea Națională 2021, a fost puțin mai mică decât cea din anul anterior, dar foarte mare! Statistica din ultimul cincinal (un termen foarte folosit în învățământul preuniversitar, voi reveni asupra lui) este: 2017 – 85,9%, 2018 – 83%, 2019 – 80,6%, 2020 – 84%, 2021 – 83,9%. Având în vedere aceste statistici generale, am spune că este, totuși, foarte bine! Doar că notele care au predominat anul acesta – am în vedere rezultatele elevilor mei (o statistică națională, pe tranșe de note, la limba și literatura română, pe ani, eu nu am găsit) – au fost între 6 și 8, în comparație cu anii anteriori, când existau mai mulți elevi care nu promovau sau promovau cu note mai mici, dar când existau și destui elevi care se situau între 9 și 10. Așadar, programe noi, cu conținuturi mai puține (la Evaluarea Națională de anul acesta au fost exceptate alte multe conținuturi dintre acelea rămase în noua programă pentru gimnaziu), subiecte noi, subiecte mai ușoare, aproximativ același număr de promovați, dar note mai mici. Firesc, se naște întrebarea – din care elevi se va forma elita anilor viitori? Dacă au învățat puțin în gimnaziu, vor învăța puțin și la liceu. Vor ști oare mult ulterior? Când? Cum?
Maximalismul cultural – care nu are nimic a face cu sinonimul din DEX al cuvântului maximalism și prin care aș vrea să înțelegem acumularea masivă de cunoștințe, din toate domeniile, cultura enciclopedică – aplicat/între – buințat în trecut, asemeni maximalismului din designul interior, putea fi corectat ușor. Fiecare putea renunța la ce îi prisosea, o renunțare voită, care era completată, în timp, și de uitarea involuntară a unor conținuturi. Rămânea ce și cât trebuia. Rămâneau oameni care se mirau permanent și care uimeau permanent. Minimalismul cultural – prin care aș dori să înțelegem tendința de a acumula cât mai puține informații – din prezent nu poate fi însă corectat. Să ne imaginăm o lucrare pe care un elev nu scrie aproape nimic. Ce să corecteze profesorul? Pe o lucrare de mai multe pagini, corecturile însă sunt multe, vizibile, de reținut și la fel de multe pot fi și încurajările, laudele. Arhitectura învățământului nu mai poate fi reformată, ea trebuie schimbată total. Cineva – cu siguranță unul dintre oamenii mirabili din prezent – trebuie să găsească un stil rezistent vicisitudinilor (a)culturale. Dacă s-ar putea, un stil unic în lume. Și cred că singurul stil unic în lume ar fi acela al învățatului temeinic, al obișnuinței cu efortul intelectual. O elevă cuminte și inteligentă, atunci când a văzut Istoria critică a literaturii române, m-a întrebat: Un singur om a scris această carte? Nu aș vrea ca peste câțiva ani să fiu întrebată Cartea aceasta este scrisă de un om?… Așadar, în învățare, mai puțin nu înseamnă mai mult!