Pe Philip Roth scandalurile nu-l părăsesc nici odată cu plecarea într-o lume mai bună. După o carieră în care, aproape fără excepție, cărțile sale au stârnit controverse, nici destinul postum nu e scutit de zguduituri, răsturnări de situații, contestări și isterii. Așadar, el nu doar a fost, ci continuă să rămână cel mai rothian dintre personajele sale. Sunt cunoscute represaliile orchestrate încă de la cartea de debut, Goodbye, Columbus, de comunitățile religioase fundamentaliste evreiești din America. Incriminările au continuat de-a lungul unei cariere de peste o jumătate de veac, într-un vârtej niciodată domolit. Lista celor care l-au detestat cuprinde, într-un carusel demențial, fostele soții și amante,
colegii de generație, scriitorii mai bătrâni sau mai tineri decât el, criticii și, culmea!, mulți cititori. Roth a fost unul dintre puținii autori citiți și
pentru ca adversarii să-și reîncarce dozele de venin pe care urmau să i le administreze.
În lumea admiratorilor lui Philip Roth (1933-2018), biografia „oficială“, anunțată cu mai mulți ani în urmă, a fost așteptată cu imensă nerăbdare și curiozitate. După ani și ani de cercetări, după ce Roth nsuși îl alesese pe biograf, punându-i la dispoziție un vast material
documentar și-i răspunsese la nu –
meroase chestionare, cartea a apărut
la începutul lunii aprilie a acestui
an, sub auspiciile marii edituri W.W.
Norton & Company. Se intitulează
Philip Roth. A biography, iar autorul
ei este Blake Bailey. Succesul comercial
a fost instantaneu. Recenzenții au
subliniat fericita întâlnire dintre
biograf și biografiat, calitățile literare
ale volumului, umorul și bunadispoziție
în care Bailey a știut să
îmbrace unele situații discutabile
din viața lui Roth etc.
Deși am cartea la îndemână,
încă nu i-a venit rândul la lectură.
Prin urmare, n-am să mă refer la
conținutul ei, ci la destinul senzațional
pe care îl are în clipa de față. Mai
întâi, câteva cuvinte despre Blake
Bailey. El nu e un necunoscut în
lumea autorilor de biografii. În
ultimele decenii, în Statele Unite
această formulă a dat nenumărate
capodopere, școala americană atingând
un nivel excepțional de profesionalism.
Cărțile anterioare ale lui Bailey (una
dedicată lui Charles Jackson, autor
cunoscut îndeosebi pentru romanul
din 1944, The Lost Weekend, alta lui
Richard Yates, autorul „clasicului“
Revolutionary Road, și cea mai cunoscută,
reconstituirea vieții marelui scriitor
John Cheever) i-au asigurat un loc
în elita biografilor contemporani.
Decizia lui Roth de a-i încredința
tocmai lui secretele se baza, așadar,
pe o carieră întru totul remarcabilă.
T otul mergea, așadar, ca
pe roate: elogii peste
elogii, vânzări cu toptanul,
entuziasm al afficionados,
delicii printre amatorii
de bârfe superioare,
zâmbete aprobatoare ale specialiștilor.
Ici-colo, câte o recenzie mai acrișoară,
câte un reproș amical, dar nicio
contestare serioasă care să destrame
atmosfera sărbătorească. Blake Bailey
își număra sumele ce-i intrau vertiginos
în cont (se spune că doar avansul s-a situat undeva în jurul sumei de 500-600
de mii de dolari), Editura plănuia o serie de retipăriri, inclusiv o ediție în tiraj
de masă. Departamentele de limbă engleză pregăteau studii proaspete despre
opera lui Roth. Se scoteau noi tiraje din monografiile mai vechi. Sub semnătura
lui Ira Nadel a apărut chiar și o „contrabiografie“, Philip Roth: A counterlife,
tipărită de Oxford University Press (cartea e disponibilă de vreo două luni în
Statele Unite, dar data ei oficială de apariție în Europa e 27 mai 2021, adică
în această săptămână).
Și, dintr-o dată, cade trăsnetul: mult-lăudatul, răsfățatul, simpaticul,
adulatul, premiatul, prosperul Blake Bailey e acuzat de viol. Nu de hărțuire,
nu de intimidare, nu de constrângere. Ci de viol. De viol multiplu. Știrea a
explodat în presa mainstream din Statele Unite și Anglia, fiind propagată, la
sfârșitul lui aprilie, și prin marile agenții de presă. Refăcând firul evenimentelor,
ele arată în felul următor: Editura W.W. Norton & Company, care tipărise
anterior o altă lucrare a lui Bailey, primise încă în 2018 o scrisoare anonimă
în care acesta era acuzat de o femeie că o violase cu trei ani înainte, adică în
2015. Imediat după apariția biografiei lui Roth, victima a ieșit din anonimat.
Se numește Valentina Rice și e vicepreședinta sectorului de vânzări și marketing
al Editurii Bloomsbury. Bailey a negat cu virulență acuzațiile, susținând că
e vorba de o cabală menită să diminueze succesul cărții. Cei de la Norton
n-au ținut seama de apărarea lui și au luat o decizie radicală: retragerea din
librării a exemplarelor nevândute și ruperea oricărei legături contractuale
cu autorul. Odată cu biografia lui Roth a fost pusă sub interdicție și cartea
anterioară a lui Bailey, The Splendid Things We Planned. Supralicitând, editura
a anunțat că va dona unor organizații care sprijină persoanele care au fost
violate o sumă echivalentă aceleia încasate de Bailey.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Două foste eleve și-au amintit și ele că au
fost violate de Bailey, care le fusese cândva profesor și mentor. Detaliile
sordide ale poveștilor au poposit în paginile de ziare, creionând imaginea
unui violator în serie. Dacă fostele sale eleve au fost „pregătite“ ani de zile,
până au ajuns la maturitate, în cazul Valentinei Rice totul s-a petrecut sub
impulsul momentului, al bunei
dispoziții și, probabil, al alcoolului:
erau amândoi invitați în casa unui
prieten comun, iar după ce femeia
s-a retras în dormitor, bărbatul a
urmat-o și, susține ea, a violat-o.
Nu se pune problema de a-l
apăra pe Bailey sau de a-i găsi vreo
circumstanță atenuată. Un violator
e un violator, și cu asta basta. Singura
chestiune care merită discutată este
cum s-a ajuns în lumea de azi — mai
ales în mediile intelectuale — ca o
simplă mărturie sau chiar un denunț
anonim să fie echivalate cu o sentință
judecătorească definitivă. Deși mânați,
probabil, de bune intenții, cei care
au inaugurat acest stil de a face justiție
au deschis o cutie a Pandorei. Orice
delațiune, lipsită și de cel mai neînsemnat
grăunte de adevăr, ajunge să cântărească
la fel de greu ca dovezile adunate de
procurori în luni și luni de zile de
cercetări profesioniste. Un astfel de
procedeu constituie proba irefutabilă
a fragilizării societății occidentale,
care nu mai face distincția între faptă
reală și nălucire. Un întreg sistem
juridic se surpă sub asediul unei
mentalități așa-zis „revoluționare“,
care a înlocuit legile și cutumele
sociale cu spectacole-mascaradă
generate de instigatorii la scandaluri.
Nu pe Blake Bailey îl apăr,
așadar — dacă va fi găsit vinovat,
el va trebui să plătească cu vârf și
îndesat —, ci mă revolt împotriva
execuțiilor sumare care au devenit
în societatea contemporană
modalitatea întrebuințată pe scară
largă pentru a-ți compromite sau
chiar desființa dușmanul. În astfel
de situații, se ivesc întotdeauna și
inchizitorii voluntari. Bailey a fost
acuzat, imediat după apariția
informațiilor privind violurile, că a
avut în cartea sa o atitudine cel puțin
binevoitoare, dacă nu chiar laudativă,
față de excesele comportamentale
ale lui Philip Roth însuși. Cu alte
cuvinte, Bailey a devenit și complicele
postmortem al „monstrului“ în devenire
Philip Roth. Dacă se va merge cu
acuzațiile în această direcție, va fi
pus și el cât de curând pe lista „marilor
criminali“.
O consecință ului –
toare a acestui scan –
dal e menționată
în „The New Re –
public“. Într-un
articol din 21 mai
se face referire la un interviu vechi
de nouă ani al lui Philip Roth, apărut în presa franceză, în care scriitorul cerea
ca o parte din documentele private să fie arse după moartea sa. În vâlva
stârnită de acuzațiile aduse lui Blake Bailey, fapta e privită într-o nouă lumină.
Potrivit articolului citat, Roth ar fi avut multe schelete în dulap, iar biografia
lui Bailey n-a scos la suprafață decât unele din ele. Pentru a se cunoaște
adevărul e, așadar, obligatoriu, susține „Philip Roth Society“, ca dorința
autorului să nu fie ascultată, iar documentele să devină accesibile celor dornici
să le studieze. Din tonul isteric al celor care pretind acces la intimitatea lui
Roth rezultă destul de limpede că nu memoria scriitorului vor s-o apere. Ceea
ce-i interesează e să dovedească misoginismul și macho-ismul radical ale lui
Roth, pe care Bailey le-ar fi escamotat prin glumițe și ironii. Roth, susține
unul din denigratorii săi, ar fi „creat o clică atât în afara, cât și în interiorul
mediului academic, prin intermediul căreia și-a controlat legenda“.
După doborârea lui Bailey, linia de atac care se profilează e a scoaterii
lui Roth de sub „influența nefastă“ a adulatorilor și zvârlirea lui în groapa de
lei. Iar cea mai eficace metodă de a-l expune oprobriului public e de a-i folosi
chiar documentele personale. Acestea vor deveni, cu siguranță, probe irefutabile
într-o vânătoare de vrăjitoare deja declanșată.
Pe când era în viață, Philip Roth n-a fost lăsat să trăiască. Acum, mort,
nu-i este îngăduit nici să-și doarmă liniștit somnul de veci.