Monografia dedicată lui Livius Ciocârlie este o lucrare realizată cu ingredientele absolut necesare pentru o perspectivă de ansamblu, abnegația și admirația pentru subiectul cercetării. Partea I, „Periplu biografic“, urmărește primii ani de viață, ascendența, formarea autorului, ocupațiile (de la profesor, bibliotecar, muzeograf, la universitar la Facultatea de Filologie din Timișoara). Un capitol consistent este despre „Dosarul de urmărire de la CNSAS“ și reacțiile pe care le-au suscitat comentariile autorului la lectura propriului dosar de urmărire; Ciocârlie a fost supravegheat de timpuriu, din 1966, pentru că avea relații de amiciție cu lectori francezi, trecând prin toate etapele cunoscute ale supravegherii (înscenări, abordări, instalarea de microfoane în proximitatea sa) – până în 1989 fiind păstrate note informative de la peste 40 de informatori.
Autoarea monografiei focalizează și asupra unor relații personale, un capitol fiind dedicat prieteniilor lui Livius Ciocârlie – distingându-se între prietenii fundamentale (cu Ioan Hollender, Roman Cotoșman, Mihai Bogdan, Sorin Titel, Lucian Raicu, Nicolae Manolescu) și în „alți prieteni literați“; se prezintă și circumstanțele stabilirii criticului și profesorului, la începutul anilor 2000, la București.
A doua parte, ce tratează descriptiv opera lui Livius Ciocârlie, are meritul unei tratări sistematice (în ordine cronologică); există, astfel, trei mari părți ale operei lui Ciocârlie: prima „etapă de creație“ este cea a criticii literare, reprezentată de volume precum Realism și devenire poetică în literatura franceză (1974), unde punctul de interes din perspectiva actualității este studiul despre Robbe-Grillet, respectiv Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern (1979) – ambele, bazate pe teza de doctorat a autorului; li se adaugă volume precum Mari corespondențe (1981) și Eseuri critice (1983), „ultima redută a criticului“.
A doua etapă de creație se deschide cu volumul Un burgtheater provincial (1984), „o lucrare atipică, spune Elena Manole, care-și propunea să fie literară și nu teoretică“; este „paradigma experimentelor literare“, care este susținută, la acest prim volum, și de discursul unui prozator precum Radu Petrescu, desprins dintr-o serie de scrisori adresate lui Livius Ciocârlie, și inclus în volum; Clopotul scufundat (1988), Fragmente despre vid (1992), & comp (2003) sunt continuări în diferite forme ale Burgtheaterului, construind un autor și temele sale.
„Etapa jurnalelor de idei“, a treia etapă, urmărește mai clar fractura dintre regimul comunist și cel postcomunist; sunt jurnale ce reconstituie epoca prezentului scriiturii, de la Paradisul derizoriu (1993) la Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983 (2008), dublată de două jurnale de lectură, Caietele lui Cioran (1999) și Pornind de la Valéry (2006), descrise minuțios, cu întregul aparat de receptare. Sunt completate de cele mai recente scrieri, sub titulatura de „jurnal al efemerului“, marcă specifică, unde fragmentarismul este sublimat în jurnalele Bătrânețe și moarte în mileniul al treilea (2005), Cu fața la perete (2010) sau Cartea cu fleacuri (2010) și Urmare și sfârșit (2016).
„Trecerea de la biografie la biografeme“, mișcarea caracteristică operei lui Livius Ciocârlie, după cum afirmă monografa sa, arată „particularitatea operei autorului: un ansamblu de idei care parcă «se scriu de la sine»“, în speță „elementele decisive ale vieții sale și relevanța lor asupra operei“.
Volumul se încheie cu enunțarea câtorva promisiuni de continuare – în ciuda senzației de exhaustiv care domină monografia – de felul sistematizării publicisticii lui Livius Ciocârlie, al interviurilor date. O „fotografie“ de final de volum, un fel de „foto finish“, este chiar interviul de extracție biografică pe care Elena Manole i-l ia teoreticianului și criticului. Fiind datat 2015, avem și o unitate de măsură în privința redactării acestei teze de doctorat, care arată o cercetare valoroasă despre unul dintre numele semnificative ale sfârșitului de secol trecut și început de secol actual în literatura noastră și în interpretarea mecanismelor literaturii.
Firește, amprenta autorului asupra prozei contemporane ar putea avea o relevanță considerabil egală cu cea a descrierii operei; stilul lui Ciocârlie, cumva din descendența lui Radu Petrescu, dar „cu cărțile la vedere“, a determinat ca Burgtheterul provincial să aibă o influență asupra noii generații de prozatori (nu spun bănățeni), de felul lui Daniel Vighi, Viorel Marineasa, care utilizează, de asemenea, istorii de familie, imagini din alte epoci, dar din același spațiu, cărți, reviste și alte bibliografii (așa cum există și în romanul Femeia în roșu, de pildă, de Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu), în enorma încercare de a înțelege sinele și de a prinde ceva din esența unei epoci, epoca noastră.
