După o antologie lirică prefațată inteligent de Ioan Holban (Vasul apei pe uscat, 2025), poetul din Botoșanii marcați de emblema eminesciană, Gellu Dorian revine în actualitatea editorială cu un grupaj compact de poeme – Resemnările (Ed. Limes, 2026). Volumul alcătuit de un expert în știința repartiției tematice și stilistice are materia lirică distribuită în 6 secvențe omogene și ușor ironice în titluri, precum capitolele romanelor sale, incluzând și Addenda: Act de naștere, Zilele mele, Ce fel de lume e asta?, Două poeme cu mâna pe inimă, Liniștea e în paharul cu votcă. Poemul introductiv intitulat chiar Act de naștere ilustrează integrarea eului poetic în istoria devenirii lumii reale, pe fondul metamorfozelor existențiale: „acum că m-am născut, pot spune că în acel an,/ de necaz, a murit Stalin, moartea lui a lăsat ca toate părțile/ corpului meu/ împrăștiate prin lume, să se adune/ într-un singur trup pe care-l văd acum/ prin luneta prin care alți ochi privesc/ cum dispar într-o pajiște verde:”
În câteva poeme cu funcție de ars poetica, Gellu Dorian meditează asupra raportului dintre viață și creație, pe fondul metamorfozelor existențiale. Aproape obsesiv devine principiul poetic al confruntării dramatice dintre visul creației și realitatea prozaică sau ambianța respingătoare: „Până la urmă e ca și cum n-ai fi scris nimic niciodată/ mergând mai departe fără a ajunge nicăieri,/ atâta timp cât nimeni nu va citi nimic din ce-ai scris/…/ dar nu poți fără să respiri/ te sufoci dacă nu scrii măcar un poem/ care se citește singur ca și cum tu ai respira/ în punga în care rămâne/ din ce în ce mai puțină iluzie ”(Astăzi și mâine la fel). În fapt, originalitatea viziunii lirice decurge din revelația rupturii inevitabile care separă planul real de cel transcendental.
Cum se știe, Gellu Dorian este promotorul proiectului național Premiul Mihai Eminescu imediat după revoluția anticomunistă. Se pare că umbra simbolică a lui Eminescu a germinat impulsurile creatoare ale poetului optzecist. Acesta a depășit orice formă de epigonism, manifestându-se în schimb ca emul al poetului național în direcția polivalenței creatoare. Unul din modelele lirice eminesciene la care se raportează și în acest volum poetul optzecist este Odă (în metru antic) în două poeme exemplare. Cum se vede din poezia Odă (celui veșnic răstignit), concepută deopotrivă cu accente ironice și elogioase: „Noi încă nu ne-am deprins să murim, trăim/ ca și cum mâine ne-am naște, fără să fi știut vreodată/ că am avut deasupra capului cerul/ și sub cer pământul/…/ acum când simțim cerul privindu-ne în buza pământului/ de sub tălpi,/ ne arde de filosofie și descoperim/ pe cel care învățând a nu muri vreodată/ nu a apucat să îmbătrânească”. Și mai cu seamă din Răstălmăcire (aproape eminesciană): „Niciodată n-am crezut că voi putea fi ușurat de poveri/ și împovărat de griji veșnic/ privind dinspre moarte spre naștere/ în ochii cei triști ai eternității// cum chiar acum simt cum umerii sunt plini de îngeri/ care-mi aruncă pietrele pe care le-am tot cărat/ Sisif umilit și lăsat pradă urii/ nicidecum trecătoare”.
Depășind tendința autobiografică spre care înclină optzeciștii, Gellu Dorian cultivă biografismul referitor la configurația spirituală și tempera mentală a congenerilor. Astfel sunt evocați din amintiri în diverse ipostaze: Lucian Vasiliu (Bibliotecarul), Marta Petreu (Marta), Cezar Ivănescu (Izgonirea din Paradis), Ioan Es. Pop (O seară liniștită la Iași, cu…), poeții sibieni, în frunte cu Mircea Ivănescu de odinioară (Umbrele Poesiei. La Frieda). Diversificând maniera de prezentare, evocatorul uzează de stilul epistolar când se adresează unui prieten singuratic: „Când ocolești lumea te ocolește/ așa cum fac trecătorii când întâlnesc în cale o uliță plină de câini,/ pe acolo nu trece nimeni,/ iar urmele lui Dumnezeu sunt adânci doar pe fața celui/ care se teme să nu se întâlnească cu El” (Scrisoare lui Marian Drăghici).
Autorul Resemnărilor întocmește minuțios și un Catalog al optzeciștilor – poem cu subtitlul ce sugerează perenitatea: Întâlnirea de o sută de ani. Sunt amintiți în evocarea admirativă, Ion Mureșan, Marta Petreu, Gabriel Chifu, Liviu Ioan Stoiciu, Cassian M. Spiridon etc. Nu lipsesc din „catalogul” centenar cei mai talentați poeți ai generației. Dar toți sunt numiți numai cu prenumele ori cognomenul ca semn al fraternității (Muri, Marta, Lucian, Adrian, Lis, Marian, Dan, Nino, Ion, Romulus, Bogdan, Daniel, Magda, Ioan Es., Elena etc.) și sunt definiți prin scrierile lor reprezentative. Mă rezum la un exemplu: „Gabriel cartografiază puterea în Ikaria/ ținut în brațe de cele nouă muze/ ca pe un copil care nu a adormit de când se știe,/ privind minunea lui Petrache Lupu pe cupola unei biserici”. „Catalogul” optzeciștilor premianți se încheie prin seninătatea care îl cuprinde pe autorul evocator: „Privesc liniștit și aș vrea să întorc timpul pe dos/ ca pe o cămașă plină de versurile lor,/ pe care o îmbrac și o dezbrac zilnic/ de o sută de ani”.
Configurat de un expert al alcătuirii omogene a grupajelor de poeme precum Gellu Dorian, Resemnările poate fi considerat un volum jubiliar care marchează cronologic intervalul editorial de 4 decenii dintre Poeme introductive (1986) și anul apariției volumului recent, care se încheie cu o definiție testamentară Poezia, cu accentele ironice anunțate în dedicația introductivă („doar pentru cei care știu ce e poezia”): „Prin același loc trece ea, ușoară și nevăzută /…/ da, toți o așteaptă în alt loc decât acela prin care ea trece/în fiecare clipă, cu respirația normală,/ cu pași înceți și siguri/ ușoară și nevăzută/…/ numai cei care știu că în ei e locul acela/ prin care va trece ușoară și nevăzută/ îi pot vedea zborul/ și pot zbura odată cu ea cu aceleași aripi/ pe care nimeni nu le vede dacă nu simte aerul rochiei ei, spuma mării, cetina din nările căpriorului…”. Gellu Dorian este un poet deopotrivă inspirat și cultivat – fără să exagereze în latura livrescă, care demonstrează deplin că știe „ce e poezia”.