Un ipotetic dicționar al personajelor din poemele lui Alexandru Ovidiu Vintilă ar putea să aibă dimensiuni considerabile, pentru că poetul se sprijină pe intertext, pe trimiteri explicite sau implicite. Cunoscut eseist, conducător al revistei Bucovina literară, specialist în avangardă și mai ales în scriitura suprarealistă istorică, alege de această dată să deschidă Valiza de lemn cu un motto din Copacul-animal de Gellu Naum, construind o rețea alături de alte referințe, de pildă despre „Al treilea oraș al imperiului”, poem dedicat marelui suprarealist („știam/ un singur cuvânt pe care oricum fiecare dintre noi/ nu îl auzea”). Alteori se zărește „Pălăria de lup a lui Gellu”, dacă nu cumva se utilizează forme specifice lui Gellu Naum, precum „pohet”, „pohezii” (pentru „poet”, „poezii”).
Simbol al unor vremuri de demult, titlul volumului aduce un polisemantism cazon – valiza de lemn fiind caracteristică recruților, la sfârșitul secolului trecut, sau voiajorilor din alte vremuri. Și Alexandru Ovidiu Vintilă pornește la luptă, de fiecare dată, sugerând o subtilă definiție a poetului, cel care este mereu un începător, un novice. De aici și multitudinea referințelor culturale, denumite la un moment dat „Recurs la un fond comun de imagini”, unde se adună (este vorba de una din cele patru părți ale volumului) „pisica anti-oedip”, greierii care „cântau wagner”, „Dosto și vorbele lui”, Bruno Latour (numele sociologului fiind titlul unui poem, „când nivelul de democrație scade/ până la moderat”), „acvariul fierbinte al lui rimbaud”. Iar aceste trimteri se amalgamează, pentru a forma personaje proprii liricii lui Alexandru Ovidiu Vintilă, precum (se scrie mereu cu literă mică) „scipio profetul”, „prințesa catinca”, „mici personaje de porțelan”, martori ai trecerii poetului sau elemente caricaturale, așa cum este „poeta-cruciat mona doamna de fier a literelor”.
Evident, locul poetului este în bibliotecă (la rigoare, o altă „valiză de lemn”, mereu deschisă – sau cel puțin așa sperăm), de aceea „Bolul cu apă și trandafirul” este dedicat „poetului-prieten dinu abăluță”; utilizând un vers al lui George Almosnino drept titlu, poemul Marea adusă pe fundul unui pahar este pentru Ioan Flora („Pentru că nu murim cu totul și pentru că l-am cunoscut”). Undeva se zărește și silueta lui Nicolae Tzone, „legat la ochi cu propriile mâini” – sau încep să apară personaje din cărțile apropiate de inima sa: de pildă, se așteaptă să vadă „cum iese mendebilul” dintr-un bloc din Floreasca – ori totul rămâne la nivelul de aspirație, căci „mi-aș fi dorit și eu să întâlnesc poeți blestemați” – sau ar fi vrut să fie „postuman” (Sutra de la Baltimore).
Într-o lume a pseudonimelor și avatarurilor, într-o lume virtuală în care oricine poate fi oricine și magia a dispărut, blazarea poetului îl determină să îl observe pe „burebista și grupul său pacifist de comando”, pe „pindar, un lider al/ comunității locale din soroca”. Scriitorul caută un spațiu și se include în mod polemic într-un habitat colectiv, unde existăm „noi cei care locuim în nord în zona de campare/ altădată a triburilor unite ale cumanilor/ degrabă lesne vărsătorii de sânge” (Privirea și intrusul).
Alexandru Ovidiu Vintilă este un poet sceptic, atent la semnele lumii înconjurătoare, pe care le cercetează cu scopul de a le proba valabilitatea; ironia lui este foarte puternică atunci când întâlnește manifestări ale snobismului și ale vulgarității („pe cer o dronă îl însoțește pe fiul cel mic al împăratului”), care pot fi citite, deopotrivă, și în cheie descriptivă, atehnologică, alunecând pe portativele steagurilor conceptuale, imposibil de fixat. Mesajul este subliniat și de ilustrația și coperta cărții, „rezultatul colaborării între perspectiva artistului vizual Iulian Copăcel și instrumentele inteligenței artificiale”, pentru a defini astfel complet o viziune.
În multitudinea referințelor intertextuale, drumul lui Alexandru Ovidiu Vintilă printre provocările actualității, prin lumea livrescă, prin memorie, crește și descrește: Valiza sa de lemn se dovedește suficient de cuprinzătoare, un pariu retro pentru universul pe care îl presupune orice obiect obsolet.