Fete cu păr luminos
În această zi fete cu păr luminos ies pe
străzi
îl arată îl îl flutură peste rochii
cu flori în ele. Și eu am părul încă
frumos
dar el e ascuns strâns sub pleoape
șuvițele lui sunt lipite de mine
tâmpla dreapta pulseză în alb
visând la clipe cu păr desfăcut spre zori
de zi
în lumina dimineații când aerul miroase
a vis
visul nu îl mai am însă în păr –
pe când eram împletită cu el și îmi
însoțea tâmpla –
acum mă însoțesc gânduri și nori
alte șuvițe lipite ca florile în ierbare
Început vârste cicatrici
Însetarea de a viețui
mi-a deschis ochii
să privesc lumea vertical –
O priveam din corpul mic în înalt
cu miros de apă
de cer
de mâine
și de moartea din apropiere
Ea m-a vegheat
prezență de sticlă
cu mâinile de argint întinse
Dar vârsta de aur era în mine
cuibărită în pielea albă
pe palmele de păpușă
cu sânge în obrajii moi și subțiri –
Arce de cerc curbau trupul meu
iar ochii deschiși
au desenat în juru-mi câteva femei
iar ea, una, era acolo
pe urmele căreia mergeam
cu destinul agățat talisman la piept
Tata a fugit din ochii albaștri de copil
care bea lapte albastru
pentru mai târziu pentru acea baby
blue
Am rămas peste vârste modelând
aerul
inspirând
deschizând pe ascuns visul apei
visare și basm șoptit și descris
de neliniști lichide în forma transpusă
a apei
Am desprins de pe mine an de an
coji albe subțiri uscate și dureroase
lăsând pe mine urme de treceri
de vârste cicatrici
Poem de februarie
Stau în umbra zâmbetului –
A ta a mea fiind pierdută-n oglinzi care
sunt cu fața la cer
A ta cea de care scrii e obraz de muză
A mea cu profilul întors către un drum
ce rămâne albit
de ani în urma noastră – a ta umbra
fixată în corpul meu
prin atingeri blânde abandonate în
cuvinte
în poeme citite șoptit pe margini de
ureche
a mea foșnind deșirându-se
pe epiderma mea din ce în ce mai albă
cu desene privindu-ne pe sub ochelari
de vedere –
a ta însemnată de ani rădăcini de care
e agățată acolo
stând să toarcă descântece ale
verbelor
a mea deschisă la nasturii de la piept
care lasă să iasă petale
în fum cald și cea cusută cu bucăți de
curcubeu –
a ta și a mea laolaltă fiind o umbră
ireală pe care o mușc
o înghit o strâng și o zgârii să o am
să o port măcar sub unghiile lungi
Poem sub pleoapele lunii
Am traversat în pas apăsat
În lumina stinsă de crepuscul
O bucată de pământ amestecată cu
frunze, apă, cer
Umbre îmbibate de secretul din
buzunarul meu drept
Ușa mare de metal gemea fioros
Rânjindu-mi cu dinți ruginiți
De fiecare dată când voiam să îi intru
Cheile erau ascunse sub jumătatea de
sferă
De cupru murdar și rece cu gura în jos
Așezată atent pe marginea mică de zid
Aici e o casă de a mea ecasa cu umerii
înalți
Care sprijină tot ce vreau să las
E locul în care se întamplă umplerea
umbrelor
Cu materii și forme
Obiecte organ care stau răsfirate în
cerul pătrat
Aici am primit atingeri de vis
Am gustat băuturi oferite de zei celor
bravi
Gustând din saliva și gura și vârsta cu
brațe de aur
Sub toate pleoapele lumii a lunii
Muzeul inocenței
Inventarul unei seri umplute cu păpuși e așa:
trei păpuși și cu mine patru,
o păpușă stricată
una fără frunte
și una cu gușă
plus una cu perciuni albaștri
iar cea cu părul roșu are ochi de
maimuță
în întuneric toate au buzele roșii de
plastic
și pielea prăfoasă și rece
a, să nu uit de păpușa cu pārul alb
împrăștiat –
mai e apoi cea din oglindā
șoptind minciuni și măncând mere
verzi necoapte și tari
are sâni și coapse de lemn
are mâinile aspre și geme în somnul
eclectic
pārul și trupul meandre –
o arunc pe pământ
ea își deschide acolo inima curgând
Autobuzul cu îngeri
Autobuzul e plin de îngeri, plin!
Îngeri cu buze negre și ochii galbeni
cu părul buclat
unghii de siderf și sânii mici
drapați în dantelă roz
cu umbrele
papuci și pantaloni scurți
Și pentru îngeri e vară
și ei au aripi ude
fructe îndesate sub bluze subțiri
poșete cu lanț
genunchi ascuțiți
cu vara în sandale
Gata! am delimitat raiul
Vehicul moale al imaginației
cu roți și șofer