Autoportret
Sunt un copac firav,
cu crengi puține –
nu mă mai face, Doamne,
de rușine:
nu mai trimite-atâtea ciori
spre mine
că nu le pot
(oricât aș vrea)
susține!
Sunt un copac firav
cu crengi puține…
Psalm
Doamne, Te rog, nu mă mai îmbrânci,
Nu-mi mai striga: „Ai fost ursit să cazi!“
Ci fi-mi alături: spune-mi (dacă știi)
Ce tren mai am spre mine însumi azi?
Psalm
Doamne, dacă m-ai născut din iubire,
De ce nu mi-ai dat soarta mielului? –
Pe miel îl mănâncă lupul o dată, și
gata! –
De ce mi-ai dat soarta omului,
Să mă mănânce câinii toată viața?
Zădărnicie
(scrisoare către-un câine dingo)
Te uiți la mine crud:
cu gura-n spume,
cu colți ce doar
a pofte mari rânjesc;
Vai, te-am sălbăticit,
sălbăticiune,
tot încercând
să te domesticesc!
Baladă
Abia-i uitasem ultima trăsnaie,
Că fiara a făcut-o iar de oaie:
Și-a lăsat urma pe zăpadă
Înainte ca aceasta să cadă
Și-a gușuit
Un miel încă neplămădit.
Mânca-l-ar ciorile, de lup aiurit!
Aproape sonet
Ajunsă-n pragul morții, tristețea mea
mi-a spus:
„De vrei să-ți meargă bine-n poezie
Ferește-te cât poți de bucurie,
Căci pe acolo versuri bune nu-s“.
Am încercat să o privesc de „sus“
Și să ignor povața ei târzie,
Dar, când văzui că slova mi-i lălâie,
Și-ntre poeți sunt doar un biet intrus
Mă mâniai. Și-n marea mea trufie
Mă răzbunai cumplit pe bucurie,
Trăgând cu pușca-n ea ca-ntr-un
fazan.
Nu cred c-o răpuneam (fir-ar să fie!)
De nu mă ajuta, cu dibăcie,
Și ea: tristețea unui prunc orfan.
Catrene
1.
Se pun mereu tot felul de-ntrebări,
Dar nimeni nu se-ntreabă: de ce oare
Tristețea Păsării e-atât de grea,
Că nu mai poate Pasărea să zboare?
2.
Stingeți lumina, domnilor, de vreți
Să-mi vedeți pleata ca pe-a voastră:
ninsă –
E-așa de pudic timpul meu, încât
Nu-mbătrânește cu lumin-aprinsă.
3.
Sunt mult mai respectat decât
stăpânul,
Și mult mai îndrăgit decât stăpâna –
De câte ori mă întâlnesc cu Moartea,
De-atâtea ori îmi spune: „Sărut
mâna!“
4.
Poate-o să credeți că-s cu pluta dus,
Dar eu vă spun ce-am auzit și eu:
Cică Divinul Tată și Iisus
Nu ar avea același ADN-eu.
Alt catren
În noaptea asta stelele-s cretine:
Nu vor, în ruptul capului, să iasă,
În noaptea asta voi rămâne-n mine –
E prea-ntuneric, să mai plec spre casă.
Rugăminte
Domnilor, vă implor,
Nu mă lăsați să fac infarct și să mor –
Dați-mă jos din Mine:
Am rău de înălțime!
Apelul bătrânului naturalist
Oameni buni,
Protejați, cât puteți, licuricii! –
Dacă n-ar fi ei,
Să-i lumineze drumul,
Cântecul greierului
S-ar putea rătăci
Și n-ar mai ajunge, probabil,
Niciodată la urechile voastre.
Scrisoare către Cristiana
Mulți și-au dorit să vadă
Cum mă îndoi și cad
Din Paradis, de-a dreptul
În flacăra din Iad.
Dar m-am căznit, iubito,
Să nu le fac pe plac –
M-am rezemat de mine
Ca via de arac.
Unor detractori
Voi, cei ce azi vă comportați cu mine
Precum un Grama, ieri, cu Eminescu,
Gândiți-vă că poate într-o zi
Urmașii voștri dragi vor locui
Pe bulevardul „Spiridon Popescu“
Nu-i faceți, deci, să moară de rușine!
Scrisoare către doamna X
De când a aflat
Că Maica Domnului mi-a ascultat
rugăciunile
Și m-a ajutat
Să trăiesc câteva clipe de bucurie
În brațele tale,
Tristețea mea
A intrat în grevă:
Refuză categoric
Să mai ajute Cerul
Să producă nori.
Dacă nu va renunța la protest,
Pagubele Cerului
Vor fi uriașe –
Nemaiavând apă suficientă,
Dumnezeu va fi obligat
Să declanșeze viitoarea Apocalipsă
Prin foc
Și, se știe: metoda aceasta
Este foarte, foarte costisitoare.