Contrapunct

Sunt nouă ani de când Gelu Negrea susține o rubrică de „Răzlețe“, adică de micro-eseuri, citate comentate și aforisme, prezentate în fragmentarismul firesc al gândurilor care „vin“ în mintea unui autor obișnuit cu lectura și reflecția. Paginile lui Gelu Negrea, care este și critic literar și prozator, dar și regizor de teatru cu acte în regulă, au apărut cu regularitate în revista Neuma și la editura omonimă s-au adunat în două volume: Gânduri răzlețe (2022) și acum Alte gânduri răzlețe. În aceeași revistă și tot de la înființarea acesteia, în 2017, criticul ține și o rubrică intitulată Contre-pied, în care comentează fenomenul sportiv, mai ales fotbalistic, într-un mod detașat, superior și ocupându-se mai ales de ceea ce transcende discuția despre rezultate, tehnică și arbitraje, apropiindu-se prin aceasta de alți scriitori care au acordat atenție sportului: Fănuș Neagu, Radu Cosașu, Ion Băieșu. Modul de scriere adoptat de Gelu Negrea vine dinspre muzică, a avut o eficiență verificată în secole, de la Palestrina spre Bach, și este acela al contrapunctului. Vocile, liniile melodice, până la urmă gândurile ce le emană autorul contemporan diferă de cele ale înaintașilor, dar se armonizează cu ele. Când comentariile lui Gelu Negrea nu vizează citate din scriitori, fizicieni, filosofi, artiști etc., ci se referă la fapte observate în politică și societate, contrapunctul se realizează între opinia și judecata curente, aparent evidente, și rezultatul reflecției critice a scriitorului. Acest mod de abordare duce la surpriza, cel mai adesea agreabilă, a unei contrarietăți care dă satisfacție cititorului fie prin descoperirea unui punct de vedere insolit, cu admirația cuvenită noutății, fie prin confirmarea unui gând difuz al acelui cititor, care devine relevant în formularea autorului. Cu acest sistem win-win, scriitorul de „răzlețe“ rămâne agreabil în toate domeniile pe care le parcurge. În plus, modul fragmentar al expunerii, în secvențe care au între trei rânduri și trei pagini, oferă varietate și permite lectura de oriunde și în orice direcție. Gelu Negrea citează din Lev Nikolaevici Tolstoi și Don DeLillo, Dostoievski și John von Neumann (matematicianul), Cicero și Țuțea, mai reproduce câte o anecdotă, pe care de regulă o comentează „contrapunctic“. Uneori, prin jocul memoriei și al uitării, este omis autorul și reținut doar citatul, cu regretul că autorul unui pasaj memorabil nu poate fi menționat, precum cel al panseului: „Cel care, pentru prima oară, a înjurat în loc să dea cu piatra a făcut un pas uriaș spre civilizație“. Mă bucur să îi pot restitui lui Gelu Negrea și cititorilor săi numele autorului ideii (chiar dacă exprimate literal diferit): Sigmund Freud. Între alte calități, scriitorul de „răzlețe“ se remarcă prin curiozitatea sa vie și plăcerea de a comenta (ricana). Tipul său de inteligență este reactivă și explică afinitatea deosebită pentru opera lui I.L. Caragiale, ca și pentru a lui Marin Preda, cărora le-a dedicat studii numeroase și tot contrapunctice, de unde și titlurile unor volume: Anti-Caragiale și Anti-Caragiale – forever. Iată un exemplu: autorul ia act de „ailurofobie“ (sau gatofobie), de care nu știa, dar care există, ca și „gatomania“. El duce însă lucrurile mai departe, observând că persoanele afectate, deci cu o teamă irațională de pisici, se înscriu într-o serie de autocrați, cu vise de cucerire a lumii: Alexandru cel Mare, Napoleon I, Hitler, Mussolini. Ar fi de aflat dacă Trump și Putin au aceeași aversiune, cert este că pisicile îl detestă pe președintele SUA! Gelu Negrea are și îndrăzneală în răzlețele sale gânduri, amendând politicos, dar categoric, expresii ale unor prejudecăți și raționamente deformate, chiar dacă ele vin de la autorități precum Eminescu sau Marin Preda. El atrage atenția că „ai noștri tineri“ au adus de la Paris, odată cu metode de legare a cravatei, și idealurile revoluțiilor vestice. La fel, că blamații fii ai lui Moromete au motive firești de a se emancipa. Ruginitul este tatăl lor, Ilie, care îi blochează, deși el însuși îi dă lui Țugurlan sfatul contrar, să plece din sat „în lume, domnule“! Pe tot parcursul cărții, scriitorul își păstează umorul, tonul jovial, glumește isteț, nu face paradă de erudiție, deși o posedă. După ce polemizează cu Spinoza și Hawking și îl ironizeză subțire pe Huxley (scriitorul, nu biologul), Gelu Negrea are câteva rânduri admirative despre Cristian Pătrășconiu, la finalul cărora stabilește și cauza pentru care acesta deține virtuțile elogiate: e din părțile Severinului, adică de pe aceleași meleaguri cu G. N. Gândurile răzlețe ale octogenarului vivace sunt plăcute la citit și îi doresc să le continue cu brio ani mulți.