Da, căldură mare, ca în Caragiale: numai că acolo căldură însemnau 33 de grade Celsius, pe când acum la noi, ce să mai vorbim…Arșița care a cuprins nu doar România, ci și cea mai mare parte a Europei, dincolo de consecințele concrete și insuportabile pentru populație, posedă și neașteptate reflexe politice – de neimaginat pe vremea lui Caragiale.
Asta pentru că, în zilele noastre, a apărut un curent de gândire transformat ulterior în mișcare politică: ecologia. Iar efectele unei ideologii pe care nimeni nu o lua până de curând în serios devin din ce în ce mai sensibile.
Căzută pe capul nostru din senin, într-un moment al anului când canicula nu obișnuia încă să apară, situația climatică ajunge cel mai bun aliat al ecologiștilor. Nu anunțau ei că asistăm la o încălzire globală din cauza activității industriale? Da, anunțau. Iată că, aparent, aveau dreptate: fără să știm de fapt care sunt cauzele încălzirii globale, asistăm la efectele ei.
Discursul ecologist se extinde prin urmare spre o semnificație politică: industrializarea excesivă, cauză a încălzirii planetei, a fost provocată de la origine de capitalismul sălbatec, de goana nebună a burgheziei după câștig. Un câștig realizat, firește, în detrimentul proletariatului, în detrimentul oamenilor săraci. Și iată cum ideile ecologiștilor le întâlnesc pe cele ale comuniștilor. Întâlnesc ideile care guvernau până de curând defuncta Uniune Sovietică.
Drept consecință, în ultimul timp, partidele ecologiste din Europa s-au aliat cu comuniștii și cu urmașii lor. Au ajuns să cânte aceeași melodie. Și care ar fi soluția pentru salvarea de căldură a planetei? Una simplă – oprirea modernizării, întoarcerea la epoca preindustrială, imaginarea unor surse alternative de energie, ultra-costisitoare și care ar arunca Occidentul într-o decadență fără ieșire.
Unde se găsește centrul de greutate al infamului capitalism? În Europa de Vest și în Statele Unite, desigur. Iată cum viziunea ecologică se colorează cu o nuanță anti-occidentală și pro-Putin. Luptătorii pentru puritatea aerului respirat de noi se transformă, încet dar sigur, în susținătorii emanațiilor putiniste.
Comuniștii și aliații lor ar dori cu tot dinadinsul oprirea progresului; ei nu s-au putut împăca nici până astăzi cu dispariția Uniunii Sovietice, cu stingerea „farului călăuzitor al omenirii“. Așa că mai bine să se prăbușească lumea întreagă decât să existe o lume fără Uniunea Sovietică!
O dimensiune sinucigașă a întovărășit încă de la început doctrina ecologistă, din moment ce ea dorea anularea prezentului poluat în favoarea reînvierii unui ipotetic trecut pur. Dar asocierea actuală cu comuniștii nu poate decât să accentueze pornirea destructivă a ecologiei – o biată filozofie de doi bani, bună pentru naivi sau pentru cei slabi de minte.