Ideea de civilizație e mai superficială în Occident decît în Orient. Occidentalii par să creadă că doar anumite domenii ale vieții omului pot fi supuse controlului, în vreme ce altele, care țin de existența sa fiziologică, nu pot intra sub influența modelării sociale. În schimb, orientalii au un proiect ce poate fi socotit totalitar din perspectivă occidentală, fiindcă ei sînt convinși că nu există nimic care să reziste acțiunii transformatoare a societății.
Pentru orientali, un om care nu e în totalitate artificializat nu e un om perfect civilizat.
Proiectul civilizației chineze e un proiect biopolitic, fiindcă el modifică în mod perfect programat natura umană, transformînd-o într-un fascinant artificiu.
În Europa există doar două proiecte care se apropie de acela oriental, fără să reușească să-l egaleze: civilizața clasică a Greciei și Renașterea.
Il Cortegiano a lui Baldassare Castiglione e un excelent manual de dresaj, dar nici măcar el nu ajunge la nuanțele pe care a reușit să le atingă gîndirea orientală.
Fiziologia scapă preocupărilor gînditorilor occidentali, însă e luată în calcul de orientali, care se ambiționează să o supună.
Proiectul oriental de îndepărare a omului de naturalitate și animalitate e adevăratul proiect de creare a supraomului.
Fiindcă nu pot să depășească animalitatea omului prin educație și disciplină, așa cum au reușit orientalii, occidentalii speră să o facă prin intermediul tehnologiei, așa cum se întîmplă în proiectul transumanist.
Supraomul oriental e înțeleptul care își ține sub control întreaga ființă, de la fiziologie la psihologie.
Supraomul occidental e cyborgul.
Omul occidental sfîrșește prin a deveni una cu artefactele pe care le creează, realizînd o sinteză neliniștitoare între umanitate și obiectualitate. Omul oriental nu are nevoie de ajutorul artefactelor pentru a-și depăși animalitatea, ci doar de covîrșitoarea forță a antrenamentului și disciplinei.
Supraomul oriental e tot om, dar un om transformat, un om ameliorat cu metodă.
Supraomul occidental nu mai e om, ci o combinație între creier, tehnologie și artefacte.
Pentru a rivaliza cu supraomul oriental, supraomul occidental își sacrifică umanitatea.
Orientalii n-au vorbit niciodată despre supraom, dar au reușit să îl creeze.
Occidentalii sînt obsedați de această idee de mai bine de un secol și jumătate, dar n-au ajuns decît la omul din subterană…
Pentru chinezi, omul natural e sălbaticul, e barbarul. El nu se deosebește cu nimic de animale, așa că existența lui e lipsită de orice semnificație, e lipsită de sens.
Ca să intre în comunitatea celor civilizați, omul trebuie să se supună unei sumedenii de reguli și să îndeplinească numeroase rituri, arătînd astfel că viața nu e reglată în funcție de natură, ci de numeroasele constrîngeri ale vieții sociale.
Pentru chinezi, doar barbarul își urmează instinctele, acționînd așa cum îi dictează pornirile sale nemijlocite. Omul civilizat se desprinde de orice pulsiune și acționează nu așa cum îi cer simțurile, ci așa cum se cuvine, așa cum îi cer regulile unei conviețuiri armonioase în societate.
Omul civilizat e acela care își cenzurează sau chiar își evacuează animalitatea, fiind capabil să demonstreze că a fost modelat de cultura pe care și-a însușit-o.
În cazul omului civilizat, nu mai există nimic spontan, imediat, reflex. Totul e mediat, transformat, pus în scenă.
Barbarul se arată în nuditatea sa, fără mască și fără urmă de constrîngere. Dacă simte că trebuie să urle, urlă, dacă simte că trebuie să ucidă, ucide.
În schimb, civilizatul a învățat să-și joace rolul, civilizatul se dă sistematic în spectacol.
Civilizatul devine stăpîn pe ipocrizia sa, își lucrează cu atenție personajul, străduindu-se să corespundă standardelor pe care le impune societatea. El știe să joace precum i se cîntă.
A fi civilizat înseamnă a te transforma în personaj, a învăța să joci jocul social.
Din perspectiva chinezilor, barbarii sînt mai aproape de fiarele codrului decît de supușii Imperiului de Mijloc.
E barbar acela care face tot ce îi dictează sîngele său înfierbîntat, e barbar acela care e doar o marionetă a pulsiunilor sale.
Omul civilizat e acela care face întotdea- una ce trebuie, urmînd modelele indicate de marile cărți ale tradiției și de exemplele înțe- lepților.
Omul civilizat e omul care și-a lichidat subiectivitatea, înlocuind-o cu un set de judecăți obiective ce țin de tradiție.
Pentru chinezi, subiectivitatea e barbară și trebuie să i se pună căpăstru.
Subiectivitatea e răul, căci ea duce la dezordine.
Nu plîngi atunci cînd vrei să plîngi, plîngi atunci cînd se cuvine.
Omul civilizat are un răspuns predeterminat la tot ceea ce i se întîmplă. Nu există nimic improvizat, ci soluție clară prevăzută de tradiție.
Omul nu poate fi lăsat în seama capriciilor și închipuirilor sale. Lui trebuie să i se spună cum să acționeze în orice împrejurare, cum să iasă din orice încurcătură.
Soluțiile individuale nu au nici o valoare, trebuie să se răspundă mereu urmînd soluțiile prescrise de tradiție.
Omul aflat în dificultate nu trebuie să caute răspunsul în el însuși, fiindcă răspunsul a fost găsit de foarte multă vreme și îi stă la dispoziție.
Din perspectiva chinezilor, pentru a fi om trebuie să înveți ce înseamnă a fi om.
Umanitatea nu e un dar dobîndit spontan, umanitatea se obține prin efort și educație.
Tocmai fiindcă nu e pregătit să facă efortul necesar pentru a deveni om, barbarul rămîne mai aproape de fiarele pustiei.
Teama chinezilor în fața barbarilor e teama față de întoarcerea animalității în cetate.
De fiecare dată cînd barbarii reușesc să răstoarne Imperiul, dresajul trebuie luat de la capăt, cuceritorii trebuie învățați să devină oameni.
Chinezii nu pot accepta natura sălbatică, ci doar natura zăgăzuită, natura asupra căreia a intervenit omul.
Pentru chinezi, pînă și natura are nevoie de un soi de educare, de eliminare a asperităților și turbulențelor.
O natură sălbatică, lăsată ca atare, fără un pic de intervenție omenească, e potrivită doar pentru barbari.
Civilizația se răsfrînge nu numai asupra comportamentului omului, ci și asupra configurației naturii.
Stihiile nu trebuie lăsate să se dezlănțuie, punînd în pericol existența oamenilor. E nevoie să se intervină preventiv, natura trebuie ținută în frîu asemenea oricărei sălbăticiuni.
Pentru chinezi, natura sălbatică nu se bucură de prețuire; chinezii vor să facă din natură o operă de artă.
Ambiția proiectului pedagogic al Chinei este dezvăluită grație ideii referitoare la „educația foetusului”. Nu ajunge ca ființa umană să fie călăuzită din copilărie, ea trebuie plasată sub observație și îndrumată conform celor mai bune practici încă din pîntecele mamei.
Omul trebuie educat încă din momentul în care a fost conceput, iar educarea sa trebuie să continue, grație nenumăratelor pîrghii de care dispune societatea, de-a lungul întregii vieți.
Poți să fii chinez doar dacă accepți să fii modelat în totalitate de societate, renunțînd la orice spontaneitate și orice veleitate de independență.
Din perspectiva chinezilor, oamenii nu trebuie să aibă sentimente, ci comportamente preprogramate și socotite adecvate pentru fiecare situație în parte.
Chinezii cred că individul nu trebuie lăsat de capul lui, nu trebuie abandonat responsabilității de a-și alege singur comportamentul, mai ales că tradiția posedă suficiente exemple de conduită justă.
Interacțiunea socială se face în China în funcție de o serie de coduri extrem de precise, care nu lasă nici măcar o singură nuanță la întîmplare. Totul este prescris, predeterminat, preprogramat. Individul nu trebuie să facă efortul de a-și inventa de unul singur o anumită conduită, însă e obligat să facă efortul de a asimila perfect codurile care se presupune că îi vor orienta întregul comportament în societate. Individul nu trebuie să inoveze, ci doar să memoreze, învățînd, încetul cu încetul, tot ce se cuvine să facă.
Cîtă vreme urmează lecțiile tradiției, individul e în siguranță, căci are parte de răspunsuri previzibile și nu se află niciodată în situația de a fi pus în ipostaze stînjenitoare.
Din perspectiva chinezilor, surpriza nu trebuie să existe, totul e previzbil și determinabil.
Pentru chinezi, a fi civilizat înseamnă a-ți stăpîni sentimentele, a nu lăsa să ți se citească nici fericirea, nici furia.
Excesul trebuie jugulat în toate formele sale, asta e una dintre axiomele gîndirii chineze. Nu trebui să îngăduim nici existența naturii sălbatice, dar nici existența sufletelor rebele.
Excesul pasiunilor trebuie îndiguit la fel cum punem stavilă unui rîu.
Între natură și sufletele oamenilor trebuie să existe întotdeauna o anumită armonie. Natura poate fi modelată de munca răbdătoare a oamenilor; sufletele pot fi modelate de munca răbdătoare a oamenilor.
Omul e un educator, iar efectele pedagogiei sale se răsfrîng asupra naturii, a animalelor și a oamenilor.
A planifica, a programa, a nu lăsa nimic la voia întîmplării – acesta e proiectul civilizației chineze.
Nimic nu trebuie să scape priceperii omului, nimic nu trebuie să i se pară imposibil de luat sub control, de la procesele fiziologice fundamentale pînă la curgerea marilor fluvii.
Nimic nu e prea grandios sau prea mărunt pentru a nu fi subiectul preocupărilor oamenilor.
Omul, el însuși rezultatul unui îndelungat proces de educare, are misiunea de a fi, la rîndul său, un educator al naturii și al celorlalți oameni.
Omul vine pe lume pentru a educa, amenaja, cultiva. Acesta e rostul său din perspectiva gîndirii chineze.
Omul e obligat să lase urme ale trecerii lui pe pămînt prin influența sa asupra naturii sau a celorlalți oameni. A nu lăsa nici o urmă e ca și cum nu ai fi trăit.
Barbarii, cei care nu schimbă lumea, cei care lasă natura să-și manifeste capriciile și oamenii să-și arate toanele, nu pot fi cuprinși în comunitatea indivizilor. Ei sînt un fel de pre-oameni, mai apropiați de schimonoselile maimuțelor decît de supușii Imperiului de Mijloc.
Omul civilizat transformă lumea, pe cînd barbarul o lasă așa cum a găsit-o sau, și mai rău, o pîrjolește.
A trece prin foc și sabie nu înseamnă a transforma lumea. Distrugerea nu e caracteristică omului, ci sălbăticiunilor. Omul e definit de ceea ce creează fie în jurul său, fie în sufletele altora.
Îndiguirea naturii și zăgăzuirea pulsiunilor omului sînt mijloacele folosite de gîndirea chineză pentru a încerca să împiedice distrugerea.
Tot ce e excesiv, stihinic, scăpat de sub control duce la distrugere, de la apele furiaose ale Fluviului Galben pînă la mulțimile răsculate ale țăranilor înnebuniți de foame.
Cel care impune ordinea nu pune doar bazele construcțiilor viitoare, ci, lucru și mai important, se străduiește să preîntîmpine distrugerea.
Distrugerea e lipsită de sens, e dezlănțuirea necontrolată a haosului, expresia absolută a răului. Ea pune sub semnul întrebării existența civilizației.
Omul civilizat e educat să construiască și se dovedește incapabil de distrugere. Distrugerea e forma de manifestare a barbarului.
Chinezii cred că, pentru ca societatea să funcționeze, avem nevoie de adevărate automate programate în funcție de o serie de coduri extrem de amănunțite care le permit să aibă un răspuns adecvat în orice situație, contribuind astfel la păstrarea armoniei comunității. Subiectivitatea e un factor perturbator, ea trebuie eliminată sau cît mai ferm îndiguită, în așa fel încît în exterior să nu răzbată nimic din ceea ce ar putea să-i fie specific individului, ci să se lase văzută doar masca socială, obiectivă și mereu potrivită.
Individul nu are nimic de oferit în afară de hachițele și stîngăciile sale, așa că el trebuie să asume comportamentele care au fost deja prescrise de tradiție și validate de o îndelungată utilizare în societate. Li se permite să fie originali doar vagabonzilor și artiștilor, dar asta se întîmplă doar fiindcă ei sînt niște marginali.
Societatea are nevoie de coerență, previzibilitate, rigoare, iar acesta este motivul pentru care sînt privilegiate codurile ce prescriu în amănunt comportamenutul adecvat în fiecare situație imaginabilă. A lăsa loc bunului plac înseamnă a permite haosului să se infiltreze, amenințînd buna organizare a comunității.
Un individ prețuit de semenii săi este unul care nu se încrede niciodată în subiectivitatea sa, ci aplică fără ezitare preceptele tradiției. E un bun cetățean acela care nu inovează, ci se străduiește să facă în fiecare situație ceea ce a fost învățat să facă.
Noul e o fantasmagorie ce nu trebuie îmbrățișată de un supus demn al Imperiului de Mijloc.
Pentru chinezi, tot ce e imediat e periculos, e un factor al turbulențelor. Orice gest trebuie făcut doar urmînd modelele tradiției.
Înțeleptul confucianist interiorizează atît de bine toate constrîngerile prevăzute de diversele coduri care guvernează interacțiunea socială, încît acestea devin adevărata lui natură și el nu le mai percepe drept niște limitări, ci tocmai ca pe mijlocul de a-și dobîndi libertatea.
În schimb, înțeleptul taoist refuză să urmeze codurile care reglementează funcționarea societății, preferînd să adopte o poziție marginală pentru a-și putea păstra libertatea.
Pentru chinezi, un animal dresat e superior unui om care trăiește în sălbăticie, fără reguli și fără măsură.
Aparența umanității nu e totuna cu umanitatea, căci nu există nimic în comun între un barbar dominat de instinctele cele mai primitive și un mandarin de la curtea împăratului.
__________________________________________
* „Algunas reflexiones sobre la civilización china”, traducere în limba spaniolă de Miguel Angel Gómez Mendoza, Reflexiones Marginales, nr. 85, Ciudad de Mexico, 2025