Constantin Stancu
Memoria luminii
Lumina îşi păstrează memoria,
nimic nu se pierde în valul ei, nimic nu se
câştigă în laptele ei.
E lumina care îşi aduce aminte de
începuturile lumii şi de obsesiile tale oranj
sau mov,
de insomniile galbene în care se odihnesc
gutui.
Lumina este aceeaşi ieri, azi şi mâine,
în prezenţa ei lumea se face încăpătoare,
cuvintele dau rădăcini subţiri şi vocale discrete
de clorofilă.
Lumina cuprinde totul, prinde în coroana ei
soarele miriapod şi
piatra pe care s-au scris cele zece porunci.
Lumina are degete delicate de brumă,
ne atinge trupurile imperfecte şi ne prefacem
în eroi,
dar nu vedem asta.
Lumina înfloreşte în braţele lui Dumnezeu
ca un buchet de floarea soarelui imens…
Prin timp lasă urme: urechea lui van Gogh,
capul lui Caravaggio,
oul din care a fugit Brâncuşi,
formulele neînţelese în care s-au rătăcit oamenii
de ştiinţă într-o eternitate relativă.
***
Madalina Virginia Antonescu
Jungla de beton
Fermierii metropolelor secolulului XXI
trebăluind prin grădinile suspendate –
De deasupra, orașele par mări verzi, foșnitoare,
peste care se apleacă nori plini de roade,
Portocali, lămâi, arbori de kiwi, smochini; micile
livezi de fructe exotice răsărind peste vechile antene ruginite ale tehnologiilor 7G, înlătură
Plantațiile vechi, metalice, ale corporațiilor,
plantațiile de antene ale tehnologiilor digitale
Care au stresat și au îmbolnăvit oamenii,
Cu insomniile epocii de consum, cu tristețile
fără cauză, cu teroarea zilei de mâine,
Făcând din locuitul la oraș o continuă zbatere
în infern.
***
Marin RADA
Casa
Pe masă, pâinea așteaptă
ca un lan de secerători
la marginea drumului,
toamna ruginește în năframa bunicii
și alunecă pe sub pământ
și în aer,
ochii tatălui meu
și oftatul mamei,
în ograda.
în care se adună, mirate,
culorile.
De departe se aude venind
casa ta ,
ca un car greoi ,
de care,
nu ne mai aducem
aminte…
***
Nicolae Nistor
Născuți din aceiași coastă
draga mea
suntem născuți din aceiași coastă
din aceleași defecte-uneori ascunse
ideea că suntem diferiți
este secretul din fiecare
supus dezbaterii publice
pentru că omul vrea să fie gol
și după naștere
iar povestea lui este importantă
când ți-am spus că te iubesc
aveam degetele încrucișate
credeam că minciuna nu are păcate
nu știam că nevinovata minciună
aduce drame care nu pot fi îmbrăcate
orice rostire care disecă adevărul
este un sărut cu pungile pe cap
în care lamele de ras
nu lasă timpul să respire
draga mea
suntem născuți din aceiași coastă
pentru că numai femeia poate să nască
și să povestească despre iubire
***
Mihaela Oancea
altă arhitectură
la început mutăm lucrurile încet
ca pe pahare pline:
un om lângă fereastră
altul aproape de inimă.
cineva privește – nu vede.
în camere se aud trosnete fine:
oasele atașamentului se lungesc
vocea se schimbă
iubirea învață să meargă.
unii ies lovindu-se de tavan
alții nu mai ajung la clanță.
începem să mutăm lucrurile brutal:
împingem. tragem.
ne lovim de pereți.
câteva legături cedează fără zgomot
ca și cum n-ar fi fost niciodată strânse.
pierderea
e altă arhitectură.
când camera se golește
rămân cu spatele lipit de perete
exact în locul
în care stătea cineva
ce știa cum îmi țin respirația
când mi-e frică.
nu mutam lucrurile ca să fac loc.
le mutam ca să nu se vadă că eu
eram mobila –
imposibil de scos.
***
Codruța Vancea
Lecții de blândețe
Avem nevoie de lecții de blândețe
unii de la alții.
Prințesa războinică moare singură
cu chipul desenat într-o carte.
S-a înțeles greșit sângele albastru.
Nu e păstrat în eprubetă
într-un muzeu de sticlă.
Pacea gândului și amintirile din casa morților
nu lasă durerea
să curme tot frumosul
găsit în mintea lui Dostoievski Feodor.
Trimis printre noi să ne învețe încă o lecție
de blândețe.
Barbarii ce dizolvă starea de inocență nu știu că
morții nu mai au nimic de pierdut.
Pentru libelule încă nu s-au inventat arme.
Tragedia e spusă în șoaptă în locuri publice.
Oamenii învață zilnic cum să uite iubirile
ce i-au rănit.
Numai cele bune se țin lângă suflet.
Dacă înveți lecția de blândețe nu te vei rătăci.
Mi-e foarte dor de casa cu fluturi în care
am crescut.
Știu că ei au murit înveliți în mătăsuri
și fire de borangic.
Așa i-am rugat eu să rămână în mintea mea.
Și ce parfum!
Și ce senin!
Unul singur stă încă înțepat într-un stupid
și vechi ierbar școlar.
Vreau să-i eliberez aripile în culori de
chihlimbar.
E ultima mea șansă de a fi fata cu fluturele
într-un film derulat într-un mic cinematograf
pentru copii.
Între timp îmi pun petale pe tâmple
să-mi asculte gândurile.
***
Valeriu Birlan
Timiditate
Timiditate – când nu poți refuza,
dar te opui refuzând,
când se-apropie de tine
respirația unui gând.
Timiditate – când eziți
de zeci de ori,
când te oprești uimit
ca în fața unei viori.
Timiditate – când vrei să rămâi,
dar pleci,
când orizontul se face
curbură de veci.
Timiditate – când nu vrei
să te-arăți,
când te-nchini înaintea
propriei tale singurătăți.
***
Violeta Pintea
*
îi venise ideea
că dacă spinteci un om rău în el vei găsi
un om bun,
dar pentru asta primești o sută de ani
de închisoare și încă o viață,
nimic demonstrat în cazul ultimei variante.
așa că a renunțat la dragoste,
la prieteni,
la zahăr și sare.
a fost de mai multe ori când isus, când iuda
doar ca să înțeleagă de ce. timpul trecea
și i s-a luat
dreptul la moarte. atunci a înțeles
că din rădăcina gândului
nu poți extrage niciun radical,
că totul este doar o formă de dresaj,
până și libertatea,
până și ea…
***
Constanța Popescu
Starea de fericire
Mama nu mi-a lăsat nici o rețetă,
împotriva tristeților, a sufletului ars…
ea învățase de mică
să-și lipească un zâmbet mare pe față,
un fel de fard, valabil oricând
și cât s-ar fi chinuit viața s-o doboare,
ea lățea și mai mult zâmbetul,
de parcă în toate era câștigătoare.
Eu mă străduiesc în toate diminețile,
să-mi desenez o mică fericire în priviri,
să pun culoarea iubirii în obraji,
să-mi împletesc codițele cu vise,
să adun toate mirările lumii
și pe tocuri, cu rochia mea albă,
să trec peste rugii anotimpurilor,
ca o regină coborâtă din povești.
Și pas cu pas să fac liniște printre clevetitorii
care nu cred în starea mea de fericire…
doar tu știi cum sunt…
o altă stare dintr-un basm.