De multă vreme Gheorghe Glodeanu s-a impus atenției unui public destul de restrîns, pentru că se presupune a fi unul specializat, prin volume masive care analizează literatura fantastică. Poetica fantasticului la Eliade, la Mateiu I. Caragiale, dar și în proza românească și cea franceză, ca și în general în lume a constituit o direcție bogat ilustrată în scrisul profesorului din Baia Mare, deși el nu s-a limitat la aceasta, semnând chiar o Istorie a prozei fantastice românești (2023). Cartea din 2026 este o ediție revăzută și adăugită, prin aducere la zi, a unui volum din 2009. Între timp, desigur, mulți cercetători – Gh. Glodeanu dă o lungă listă – s-au adăugat celor și mai mulți, enumerați și ei de autor, care s-au referit la opera lui Mircea Eliade. Între cei care au scris, în timp, despre proza lui Mircea Eliade au fost nume de referință pentru critica și istoria literară a secolului XX și a primelor decenii din secolul XXI: Nicolae Manolescu, E. Simion, Matei Călinescu, I.P. Culianu. Au fost autori precum Mircea Handoca sau Sorin Alexandrescu care s-au ocupat în mod aparte de opera lui Eliade, fiind îndreptățiți a fi numiți „eliadiști“. S-au alăturat seriei Paul Cernat, Oana Soare, Gabriel Badea și destui alții. Dintre toți, Gh. Glodeanu a manifestat și el o pasiune constantă pentru proza lui Mircea Eliade încă de la lucrarea de licență, dedicată acestui scriitor într-un moment (1981) cînd existau limitări impuse politic în cercetarea operei sale. Aceasta explică apariția primei cărți a lui Glodeanu, pe tema preferată, Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, abia în 1993, în condiții de libertate. Apariția ei a coincis cu o adevărată „modă“. După 1990, în mod firesc, autorii ocultați din cauza presiunii regimului comunist, în special cei care au trăit în exil, au fost „recuperați“. Unora li s-a făurit un veritabil cult. În cazul lui Mircea Eliade, desigur, atenția acordată operei era justificată nu doar de absența ei din bibliografia din România (cu cîteva excepții, importante totuși), ci și de valoarea semnificativă a acesteia. Autorul Șarpelui dipăruse recent, în aprilie 1986, și scrierile pe care le lăsase în urmă au fost tipărite în România în tiraje mari și au prilejuit analize numeroase, unele extinse. În ultimii ani, Mircea Eliade a devenit o figură controversată, la rînd cu alți reprezentanți ai generației sale, Emil Cioran, Dan Botta, M. Vulcănescu, fiindu-i reproșate simpatiile de dreapta. Ceea ce, nu în treacăt fie spus, a avut importanță și în tratamentul pe care i l-au oferit comuniștii. Un articol precum De ce cred în biruința Mișcării Legionare (1937) îi este imputat și acum ca și în totalitarismul comunist. Din fericire, opera sa de ficțiune, cu totul apolitică, și acțiunea sa ca istoric al religiilor nu îl vor duce (încă) la dărîmări de monumente și schimbări ale denumirilor de străzi și instituții. Gheorghe Glodeanu discută în cartea sa toate operele de ficțiune ale lui Mircea Eliade: povestiri, nuvele, romane, nu doar pe cele care au caracteristicile literaturii fantastice. El identifică un substrat mitologic în unele dintre textele aparent realiste. De asemenea, criticul trece în revistă diferite interpretări ale altor exegeți în legătură cu unele aspecte ale operei lui Eliade. Ca un autentic pasionat al acestei opere, el cunoaște foarte bine felul în care, în diferite perioade, Mircea Eliade s-a bucurat de atenția altor cercetători și își manifestă interesul sincer și curiozitatea față de ceea ce au putut pune în lumină. Coordonate ale imaginarului… este o lucrare de sinteză în care cititorii vor găsi referințe importante ale literaturii lui Mircea Eliade în totalitatea ei care este la fel de impunătoare precum istoriografia acestuia în domeniul mitologiei. Se observă din interpretările lui Gh. Glodeanu că Eliade a fost creatorul unei literaturi complexe, iar aceasta, aparent destul de liniară în epic și nu foarte bogată în tipologia personajelor, necesită o explorare mai adîncă și mai precisă. Observînd că locul prozatorului nu este unul de primă anvergură în literatura română, cititorii vor recunoaște însă, alături de ghidul competent care este Gh. Glodeanu, că, îndeosebi pe latura literaturii fantastice și insolite, Mircea Eliade rămîne un reper și un precursor important. Este „secretul doctorului Glodeanu“, dar unul generos împărtășit. Poate fi interesant, chiar pentru criticul lui Eliade, felul în care scrisul acestuia a fost resimțit de primele generații literare post-belice. Timp de patru decenii, regimul totalitar nu a favorizat literatura fantastică și de inspirație mistic-mitologică. Filonul Eliade s-a dovedit mai util după 1989 și destui autori recenți par să-i fie tributari. Cercetarea lui Gh. Glodeanu poate fi extinsă asupra acestora.