Efectul de ecou – Steaua (nr. 6, 2026)
În revista clujeană Steaua (nr. 6, 2026) putem citi un text foarte interesant al uneia dintre eseistele valoroase afirmate în ultimii ani, Laura Poantă, colaboratoare și a revistei noastre. Valorificând și calitatea sa de medic, subiectele abordate de scriitoarea clujeană sunt totdeauna unele de frontieră, între literatură, arte, pe de o parte, și științe, neuropsihice și nu numai, pe de alta. De data aceasta, ea are în atenție stresul, atât de preocupant în epoca noastră, pe care-l privește din perspective multiple, raportându-l la biologie, percepție și lumea modernă. Reproducem începutul acestui articol, cu fireasca recomandare de a fi citit în întregime: „Privit retrospectiv, conceptul de stres pare în același timp simplu și imposibil de definit. În aproape un secol de cercetări, de la primele observații ale lui Hans Selye până la teoriile moderne despre sarcina alostatică, stresul a fost descris în moduri diferite. Reacție biologică, mecanism de adaptare, răspuns psihologic sau consecință a contextului social. Fiecare dintre aceste perspective conține o parte de adevăr, dar niciuna nu e suficientă de una singură. În sens biologic, stresul este unul dintre cele mai vechi mecanisme de supraviețuire ale organismelor. Activarea sistemului nervos simpatic, secreția de catecolamine și glucocorticoizi, mobilizarea resurselor energetice – toate aceste reacții au fost esențiale pentru supraviețuirea speciilor. În forma sa acută, stresul este un mecanism adaptiv perfect funcțional, care pregătește organismul pentru reacția de «luptă sau fugă» – fight or flight response, pe care o învățăm la școală. Din acest punct de vedere, stresul nu este o boală și nici o anomalie a lumii moderne. Este o parte firească a fiziologiei. Problema apare atunci când acest mecanism, conceput pentru situații limită și de scurtă durată, devine permanent activat. Stresul cronic reprezintă, de fapt, prelungirea artificială a unui răspuns biologic destinat urgenței. Activarea repetată sau continuă a sistemelor de adaptare transformă mecanismele protectoare în factori de risc pentru organism. În același timp, însă, stresul nu poate fi redus doar la biologie. O caracteristică fundamentală a stresului psihic este faptul că el depinde în mare măsură de interpretarea individuală a evenimentelor. Aceeași situație poate fi percepută ca amenințătoare de o persoană și ca o simplă provocare de alta. Experiența de viață, contextul cultural, nivelul de control asupra situației sau resursele psihologice personale modifică profund modul în care e trăit stresul.“ Ce clar, ce convingător ne este prezentat totul! Când citim un astfel de text bun despre stres parcă nici stresul nu mai este atât de apăsător. (Cronicar)
Noutăți editoriale
Primim la redacție volumul Titan apartamentul 290. Jurnal neterminat de Nora Iuga, apărut anul trecut la Editura Polirom. Este o carte plină de spirit nonconformist și de farmec, care vorbește convingător despre personalitatea scriitoarei, pe care editura o prezintă astfel: „Apartamentul 290 al unui bloc din Titan este reperul unic și neschimbător, o singură dată menționat, dar mereu prezent, într-un dans ritual. Un dans pe o muzică doar de Nora Iuga știută, în care se prind (și din care se desprind) grațios amintiri și rime, oameni dragi de astăzi și dintotdeauna, locuri magice din Sibiul iubit, crâmpeie de versuri acorduri din cântece aproape uitate, luna lui Lorca, premiile și interviurile, cafeaua, fiorul traducerii și multe, multe altele. Totul sub semnul lui 95 și al așteptării înfrigurate a lui 100…“
La Editura Galaxia Gutenberg, vede lumina tiparului un tom substanțial, în condiții grafice deosebite, intitulat Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, o ediție revăzută și adăugită, despre care autorul face necesare precizări: „Cartea de față reia, în coordonatele ei esențiale, studiul intitulat Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, publicat la Editura Tipo Moldova din Iași, în 2009. (…) Reeditarea nu s-a limitat la simpla reluare a textului, ci a presupus un travaliu migălos de reactualizare și de amplificare a comentariilor, precum și de aducere la zi a bibliografiei.“
Două volume noi de la Editura Cartea Românească: un volum de versuri de Adela Rachi, cu titlul Soarele împotriva omului de zăpadă (iată câteva versuri: „sfârșit de zi cine mai știe în care an/ îmi înmoi inima în paharul cu whisky/ înțelegând că e greșit să-ți dorești atâtea lucruri/ soarele împotriva omului de zăpadă/ vocea ta de mătase – o săgeată de lumină/ care trece prin gheața ferestrei/ și despică pământul în două”) și un volum de eseuri de Ciprian Vălcan, Kafka și crocodilul, despre care Gabriela Glăvan scrie: „Eseurile ludice și savante ale acestui volum sunt și un exercițiu de expandare savuroasă a unui carnaval al deșertăciunilor. Vălcan pare încredințat că doar așa mai poți rămâne acum filosof, dacă privești de la mică distanță curgerea bizară a întâmplărilor lumii, cu toți clovnii, înțelepții alungați din cetate, știutorii și nebunii ei.“
Lectură plăcută! (Cronicar)
Reviste literare – din sumar
În Steaua (nr. 6), în afară de eseul Laurei Poantă, găsim și alte texte care merită atenția cititorilor. Am reținut din sumar: editorialul lui Ovidiu Pecican, „Acordul fin al literaturii“; „Despre basme cu J.R.R. Tolkien“ de Gheorghe Glodeanu; interviul cu Ion Pop (realizat de Daniil Iftime); textul lui Ion Bogdan Lefter despre Viorel Marineasa, „maestrul prozei scurte“; însemnările lui Gheorghe Perian despre romanul Travesti de Mircea Cărtărescu; eseul lui Viorel Mureșan despre poezia lui Călin Vlasie; Fir pierdut, un poem de Dinu Flămând; cronicile literare de Victor Cubleșan (despre Romanul Hemiptera de Andreea Răsuceanu) și Iulian Boldea (despre volumul Filosofia picturii. Cartea privirii de Marin Tarangul); eseul lui Vasile Igna despre arta Cristinei Ciobanu; contribuțiile lui Octav Ojog, Ioan Coroamă, Diana Bulzan, Claudiu Gaiu, Mihai Țapu la Dosarul – Gilles Châtelet.
Numărul 6 al revistei Viața Românească este în nota obișnuită, adică foarte bun. Am reținut: editorialul lui Nicolae Prelipceanu intitulat „Vecia cu taxă“; eseul lui Aurel Codoban „Insuportabila nimicnicie a existenței“, așezat sub supratitlul Aforiștii; Lumea teatrului de Alexa Visarion; eseul „Spațiul public devenit baricadă“ de Vianu Mureșan; episodul al XVI-lea din serialul în care Ion Bogdan Lefter răspunde la întrebarea „Ce fel de critic a fost Nicolae Manolescu?“; textul critic semnat de Ion Pop care recitește Galeria cu viță sălbatică, în noua ediție apărută la Cartea Românească, îngrijită de Marius Miheț, care semnează și un substanțial studiu introductiv; „Erri de Luca, un rebel perpetuu“, evocare de Sebastian Reichmann; „Povestea mea e mai bună decât a ta“ de Hanna Bota, la rubrica sa Mens; rubrica Psiho , în cadrul căreia Ioana Scoruș scrie despre „omul digital, noul om nou“; cronicile literare de Daniel Cristea-Enache (care, de curând, s-a alăturat echipei redacționale), Mircea V. Ciobanu și Gheorghe Grigurcu; lecturile fidele ale Soniei Elvireanu dedicate poeziei lui Marian Drăghici; cronica plasticii de Florin Toma.
Dosarul revistei Apostrof (nr. 6) conține o serie de scrisori ale lui Liviu Petrescu către Nicolae Manolescu, expediate în anul 1970, și reprezintă „o mărturie prețioasă pentru înțelegerea vieții literare românești din acei ani“; Ion Vartic semnează editorialul „Anul Radu Stanca“; la rubrica Mizele literaturii, Răzvan Voncu e autorul articolului „Contextul, dar textul“; Dumitru Țepeneag este prezent în sumar cu câteva pagini din jurnalul său, datând din anul 2019; cronici literare semnează Mircea Moț, Ștefan Melancu, Iulia Micu și Dan Gulea; Ion Pop ne propune noi pagini de memorialistică intitulate „Ferestre întredeschise“; un eseu remarcabil semnează Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, cu titlul „Un sfert de mileniu cu E.T.A. Hoffmann“; Ioan Cristescu prezintă un volum de poeme de Karol Wojtyla/ Ioan Paul al II-lea, Țărmurile liniștii, de curând apărut în românește; de citit articolele semnate de Vladimir Tismăneanu, care evocă anul 1968, și Ion Bogdan Lefter, cu un text care încheie serialul său de „explorare anglo-americanistică“; sunt de menționat și recenziile semnate de Cristian Vasile, Ion Buzași, Ilona Duță, Alexandru Jurcan și Mihaela Mudure.
Din „Ramuri“ nr. 5 am reținut: editorialul Gabrielei Gheorghișor, rubricile Răzlețe de Gheorghe Grigurcu, Semnal(e) de Nicolae Prelipceanu, Laptopul de hârtie de Cătălin Pavel, Focus de Cristian Pătrășconiu, Gambitul lecturii de Gabriel Nedelea, cronicile de carte grupate sub genericul Cărți și autori în selecția Ramuri unde semnează Adelina Cristina Firu, Gela Enea și Dan Ionescu; proză semnează Florin Logreșteanu și Ion Munteanu, Călin Vlasie își continuă serialul „Poezia, încotro?“, iar Robert Șerban dialoghează cu Mariana Codruț.
Sperăm că simpla consemnare a sumarului câtorva reviste literare să-i convingă pe cititori că literatura actuală reprezintă un domeniu de interes. (Cronicar)
Secvențe din realitatea imediată
Dacă te îndrepți cu mașina dinspre Topoloveni spre Pietroșița, peisajul are farmec (este colinar, foarte înverzit), dar șoseaua în sine, îngustă, distrusă pe alocuri, și satele par unele încremenite în trecut. Rulând la un moment dat printr-o asemenea așezare prizărită (nu-i știi numele, căci la intrare nu există sau n-ai zărit o tăbliță indicatoare cu numele localității), dai peste o imagine care ține de o altfel de realitate, fantasmagorică: drumul străbate sătucul lipsit de cele mai elementare dotări; nu există, bineînțeles, trotuare sau măcar poteci pietonale, în schimb, pe marginea șoselei, a apărut o pistă de biciclete asfaltată pe care se mișcă alene câțiva câini locali, plictisiți.
Iar dacă alegi să călătorești cu avionul și ajungi la Otopeni, ai altă imagine de coșmar: nu doar în exterior, pământul, parcările, întreg spațiul sunt răscolite, impracticabile din pricina șantierului pentru linia de metrou, dar și interiorul aeroportului este răvășit de lucrări de renovare. Nu știm cât vor costa și cât vor dura aceste modernizări, însă ne îndoim de eficiența lor: construcția aeroportului este oricum una de capacitate redusă, după un model depășit, nefuncțional. Dar cel mai rău la Otopeni este altceva. La cele câteva biete benzi de ridicare a bagajelor, durează îngrozitor de mult până să vină valizele. La ultimele sosiri din acest an, de la aterizare și până să ne recuperăm bagajul a trecut peste o oră și jumătate. Adică mai mult decât ți-ar lua să te deplasezi pe calea aerului la Budapesta sau la Atena.
În țară, continuă blocajul politic. Fără ieșire, se pare. Ce elemente noi constatăm? Sunt trei puteri în stat, se știe: legislativă (exercitată de Parlament), executivă (Guvernul și Președintele) și judecătorească (instanțele de judecată). În ultima vreme, aceasta din urmă dă semne că se transformă dintr-o putere într-o supraputere: își stabilește singură salariile și tot felul de privilegii, decide soarta partidelor, suspendă hotărâri ale CNA-ului favorizând posturi de televiziune, și altele, și altele. Curând, să ne așteptăm să ne judece și să hotărască dreptul nostru de a spune da sau nu și de a zâmbi sau de a fi triști? (Cronicar)