Francofonia e în pierdere de viteză în România, în pofida existenței unei mari tradiții, a unui public fidel și a unor specialiști redutabili. Și mai rari decât francofonii sunt azi oamenii noștri de cultură care nu practică francofonia în sine, ci ca o „autostradă” culturală dublă, dinspre Hexagon înspre spațiul carpatic și invers, în căutarea similitudinilor, omologiilor și a perspectivelor de natură să îmbogățească literatura română. Simona Modreanu este unul dintre acești rari continuatori ai unei tradiții vechi de mai mult de două secole – la 1797 erau înregistrați primii studenți din Principate la École Normale Supérieure, înființată în 1794 –, pentru care relația literară dintre marea literatură franceză și mai mica literatură română nu este una cu un singur sens. Cunoașterea aprofundată a culturii franceze clasice și contemporane nu reprezintă pentru profesoara de la Universitatea din Iași un scop în sine: ea este un instrument pentru mai buna înțelegere, definire și situare a valorilor noastre, după cum și lectura acestor valori autohtone capătă alte valențe prin plasarea lor într-un sistem de referință european. Cercetările Simonei Modreanu consacrate lui Emil Cioran (publicate atât în română, cât și în franceză) sunt un model al acestei lecturi biunivoce a insolitei „mixități” culturale româno-franceze. Cele două volume recente, Lecturi întredeschise și Baudelaire, metamorfoze și anamorfoze, completează tabloul „mixității” dinspre celălalt pol al relației, cel francez.
Primul dintre aceste două volume, in – titulat Lecturi întredeschise, este un reper bibliografic obligatoriu pentru specialiștii în litera – tură franceză contemporană și, în același timp, un model de comparatism suplu și comprehensiv. Cartea este împărțită în cinci secțiuni, a căror coordonată comună este conceptul de „întredeschi – dere”, enunțat în titlu. Întredeschidere care nu înseamnă „deschidere parțială”, ci „deschidere între” cele două spații literare predilecte ale autoarei: literatura română, respectiv, cea franceză. Primul capitol grupează studii și eseuri reunite de preferința Simonei Modreanu pentru profilurile culturale complexe și pentru abordarea transdisciplinară a literaturii. De la Colette la Solomon Marcus și de la „orele franceze” ale lui Ion Pop la autoficțiunea lui Philippe Forest, autoarea alcătuiește o rețea interpretativă fină, în centrul căreia se află qualia literaturii. Se simte, desigur, în subsolul acestei rețele cultura literară structuralistă și post-structuralistă. Însă Simona Modreanu nu este un critic definit de metodă, ci de personalitatea sa, în care măsura, echilibrul și precauția merg mână în mână cu intuiția. Lecturile sale sunt, de aceea, departe de fundamentalismul metodologic din critica anilor 1960-1980, fiind însuflețite de o vizibilă pasiune pentru literatură și de fascinația pentru perspectivele care deschid interpretarea. De pildă, eseul Eminescu și albastrul timpului este o mică mostră de interpretare a unui clasic român prin mai multe repere literare și teoretice franceze, pornind de la o carte a lui Michel Pastoureau. Cele trei texte consacrate lui Solomon Marcus conțin, de asemenea, în filigran, o „artă poetică” a interpretării transdisciplinare a literaturii, care pornește de la text și se întoarce la el. Nucleul volumului îl constituie cel de-al doilea capitol, Premii literare franceze. 2022 (și câteva codițe din 2021) – 2025… reale și posibile. Aici, Simona Modreanu îmbină cele trei condiții ale sale, de critic de întâmpinare, comparatist și eseist interdisciplinar, spre a ne furniza o excelentă hartă a valorilor actuale din literatura franceză. Cărțile care au ținut capul de afiș al actualității literare franceze sunt judecate fără complexe (de critic dintr-o „literatură mică”) și, totodată, fără familiaritatea pe care o afișează alții care, spre deosebire de autoare, au doar o cunoaștere epidermică a Franței literare de azi. Harta din Lecturi întredeschise este indispensabilă, spuneam, oricărui specialist în literatura franceză contemporană și utilă oricărui critic pentru care literatura nu începe la Nădlac. Capitolul al treilea, Colțul cu Cioran, este o revenire la una dintre pasiunile certe ale Simonei Modreanu, investigată acum mai liber și din unghiuri, poate, insolite (cea a „Valahiei” lui Pierre Michon, bunăoară). Mai departe, la Miscellanea, autoarea se oprește în treacăt, însă nu fără substanță, asupra unor intelectuali, teme și idei contemporane înrudite cu preocupările comparatiste franco-române din secțiunile anterioare ale cărții. Volumul se încheie cu două pasionante interviuri cu Pascal Bruckner și Michel Tournier. În Lecturi întredeschise, ochiul critic și buna măsură metodologică ale Simonei Modreanu se află, în opinia mea, într-un moment fast. *
Desigur, masiva cercetare Baudelaire, metamorfoze și anamorfoze ne furni zează o altă fațetă a personalității autoarei. Una în care dimensiunea ei academică și superior-didactică este mai pronunțată decât în studiile, eseurile și articolele din Lecturi întredeschise. Cartea este, simultan, o analiză a operei lui Baudelaire, o sinteză a ceea ce se știe astăzi despre poetul francez cu care – după unii – începe modernitatea, o analiză riguroasă (nu doar filologică) a traducerilor românești din opera sa și, nu în ultimul rând, un inventar al posibilelor sale influențe în literatura noastră. Astfel concepută, cercetarea repre – zintă un efort exegetic considerabil, pe care îl devoalează bibliografia impresionantă pe care se sprijină. Simona Modreanu aparține unei galerii destul de restrânse de critici (din care mai fac parte Mircea Mihăieș, Adriana Babeți sau Vasile Popovici), pentru care a ști totul despre subiectul monografiei este un imperativ liminar. Spre deosebire, însă, de monografia consacrată de Mircea Mihăieș lui Faulkner, să zicem, în Baudelaire, metamorfoze și anamorfoze unghiul de analiză este altul. Simona Modreanu pătrunde în interpretarea – de mare subtilitate, de prisos să adaug – a Florilor răului pornind de la „fanta” dintre textul original și traducerile de care a beneficiat de-a lungul timpului. Căci opera unui scriitor nu există numai în sine, ca text: ea este, concomitent, și un construct critic în a cărui textură se împletesc firele culturii de proveniență și ale celei universale. Analiza amănunțită a diferitelor etape ale traducerii lui Charles Baudelaire în românește este un travaliu filologic care scoate în relief o adevărată istorie a receptării. A receptării poetului și a receptării ideilor sale (poate de aceea n-ar fi stricat și un popas asupra traducerii și receptării scrierilor sale despre artă). Construită ca un opus tripartitum, monografia Baudelaire… începe printr-o „punere în abis” de natură metodologică. Mare amatoare de idei și concepte noi, Simona Modreanu pornește de la întrebarea firească, azi: ce se mai întâmplă cu clasicii, în epoca fractalilor și a interpretării multiple a literaturii? Pe cale de consecință, autoarea supune probei contemporaneității nu atât opera lui Baudelaire – care este, filosofic vorbind, factum –, cât interpretarea actuală a poeticii autorului. Cum ne mai raportăm azi la estetica urâtului și la dualitatea urât/ rău? Cum străbatem bariera stilului istoric al autorului? Ș.a.m.d. După această punere în abis, urmează miezul cărnos și suculent al demonstrației critice. În capitolul al doilea, Simona Modreanu începe o pasionantă analiză a operei lui Baudelaire prin intermediul traducerilor sale în românește, analiză precedată de o nouă teorie critică a receptării/ traducerii. Una care are cel puțin meritul de a limita profilactic cerul nesfârșit de posibilități (majoritatea, de fapt… imposibilități) conținut în teoriile Școlii de la Konstanz. Traducerile reprezintă o formă de receptare care poate fi definită socio-cultural și identificată istoric. Traducerile românești din Baudelaire – rezultă limpede din analiza minuțioasă și sagace a Simonei Modreanu – sunt un turnesol, deopotrivă al receptării europene a lui Baudelaire și al evoluției literaturii noastre. Perspectivele deschise în capitolul al doilea sunt sistematizate în cel de-al treilea, intitulat chiar Receptarea lui Baudelaire, în care autoarea aplică adecvat tehnica de „istorie critică”, adică de istorie a literaturii care conține și receptarea ei. Volumul este completat, în addenda, cu o excelentă antologie critică a versiunilor românești din Florile răului, în selecția autoarei. Astfel alcătuită, monografia Baudelaire, metamorfoze și anamorfoze reprezintă o rară, la noi, contribuție originală la interpretarea unui clasic francez și, totodată, o provocare de proporții lansată de Simona Modreanu confraților săi critici. Se poate să fii actual fără vanități de lampadofor, se poate să te miști pe un orizont literar european fără a abandona literatura română și, mai ales, se poate să fii un critic de anvergură și fără să fii neapărat o vedetă.