Cristina L.
O decepție culturală pe care multă lume o încearcă. Aveți dreptate.
Rareș Ionescu
Mai aveți de lucrat pe text.
Silviu Predoiu
Aforisme notabile.
Andrei Cojocaru
Cenaclul ar fi potrivit dobândirii unei experiențe literare.
Ileana Wisket
Argumentație corectă, concluzie justă.
Aurel Chiriță
Miza satirică modestă.
Alina Anastasia Banu
Cu un singur text nu se poate face o evaluare clară. Dacă, bineînțeles, nu e unul excepțional.
Monica Suditu
Poeme în proză mizând pe senzualitate.
Teodora Horodnicu
[untitled]
vreau să dorm cu capul pe gulerul tău de la cămașă
și să-mi spui câți nasturi mai am până la tine.
mi-ai aburit ochelarii și nici nu port ochelari.
mai nou vrei să-mi cumperi și zidul.
nu am teamă — dar când mi-e cel mai greu, să apari
de altfel, cum faci tot timpul.
cu cât să mă mulțumesc
și ce înseamnă mai puțin?
nu pot veni la mine dacă nu am poartă.
m-am împrejmuit cu atenție, pe deplin
doar diferența de nivel să ne mai despartă.
la supărare n-am să țin.
și dacă mă primești, vin
să-ți fiu
trup
suflet
și vacanță.
Șerban Moescu
Neptice. Scară în cer este, după părerea mea, un volum de versuri interesant, cultivând o poezie gravă, cum observa și prefațatorul, Horia Muntenuș.
Mihaela A. Papiu
Nu sunt versuri potrivite pentru publicare.
Vlad Berghiu Azotrop
Se vede exercițiul versificației, poezia Cristal este ingenios lucrată, cu ecouri din Ion Barbu.
Matheea Beta
Nu vă putem asigura promovarea, nu sunteți începătoare, sunteți autoarea mai multor titluri.
Antonel Marius Dumitru
Sunteți la început de drum, ați avea nevoie de îndrumări, de ambianța unui cenaclu, citiți revista Lumină lină și căutați-l pe preotul și poetul Theodor Damian de la New York.
George Dimitriu
Colții disperării, proza dvs., are tensiune dramatică pornind de la o situație comună.
Ioan Dragu
Articole care nu intră în profilul unei publicații literare.
Andrei Radu Râureanu
Poezii pe o linie cunoscută, lipsește imprevizibilul.
Marian Vișescu
Nu am găsit nimic de publicat.
Adrian Melcioiu
Proza scrisă cursiv, cu note de lirism. Anotimpul arțaric este totuși un titlu forțat. Arțaric?
Vasile Șerban
O jumătate de secol, o viață de om. Emigrantul, și Jurnalul uni prăpădit aduc experiența dramatică a emigrantului român, a oricărui emigrant, de fapt, în fața cititorilor, cu interesante observații personale, ironice și autoironice asupra subiectului. Două volume, plus o prefață.
Maria Magdalena Aparatu
Se pare că la Chișinău se nasc mulți poeți. Trimite-ne versurile.
Olesea Savcenco
Tot din Chișinău, un text elogiind culoarea galben, dar cu o pagină nu ne putem da seama cum arată întregul Prolog.
Ionuț Neagu
Poezia e scrisă de obicei de învinși, nu de învingători, trebuie să pierzi multe iluzii, ca să ajungi la ea, aproape de iradiera sa misterioasă. Frecventați un cenaclu.
Constanța Popescu
Aveți experiență literară, poeziile sunt publicabile. Eu nu vă pot decât recomanda conducerii revistei.
Octavia Surugiu
Un cenaclu v-ar orienta cel mai bine. Versurile sunt modeste.
Ciprian Romaniuc
Cuibul este un text bine scris, autentic
