Despre scurta viață a florilor de lăcrămioare
Despre scurta viață a florilor de lăcrămioare
și despre Doctorul Corb
am putea vorbi în această noapte,
pe când Venus și Jupiter
se întâlnesc în cer
și vântul moale al nopții
poartă pulberi fierbinți.
Nu-i blestem
ca viața pierdută,
nu-i pas
mai negru ca moartea,
cântec de flaut,
metalic,
gust rece,
metalic,
derută, abis,
alienare, neputință,
dispariție,
metalice.
Tuberoze, iasomie și crini Casablanca,
regina-nopții,
flori albe
ascunde în cioc
Doctorul Corb.
Degetele lui înmănușate
strâng un buchet de lăcrămioare.
Câtă frăgezime,
ce umbră
în mărunții,
delicații clopoței!
Trupșorul lor mitraliat
de speranțe, naivități și miresme –
invizibile catedrale,
îmbătați heruvimi
robiți de efluvii,
nume de alint
încă neinventate,
mii de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru,
aripi,
poliedre stelate,
implozie de lumi,
pierdute universuri –
moarte de stele.
Adevărat, adevărat îți spun:
nu va bate
raza Luceafărul de Dimineață
această lespede de mormânt
mâncată de violetul mușchi
și albă pulberea lor,
a lăcrămioarelor,
va pluti
nepurtând nicio amintire