Recent, la Presa Universitară Clujeană, a apărut volumul Mircea Eliade, Jurnal. Pagini regăsite (9 octombrie 1959 – 3 mai 1962). Ediția a fost îngrijită, adnotată și prefațată de Cristian Bădiliță, unul dintre cercetătorii avizați ai operei autorului Nopții de Sânziene. În esență, cartea reia versiunea apărută în 2017 la Editura Tracus Arte, fără ca acest detaliu să fie menționat pe foaia de titlu. Lucrarea se deschide cu un interesant studiu introductiv dedicat memoriei soților Eliade, intitulat O Mărturie: Mircea Eliade, Parisul și „Jurnalul“ salvat. Cristian Bădiliță reconstituie aici povestea „paginilor regăsite“. Reputatul cercetător menționează că volumul de față trebuia să apară în urmă cu douăzeci de ani, dar proiectul nu a putut fi finalizat din cauza indolenței editorilor.
Este cunoscut faptul că Mircea Eliade și-a redactat însemnările zilnice în limba română, fragmente din confesiunile sale fiind publicate în diferite publicații românești din exil. Între 1970 și 1980, o amplă selecție din această lucrare impresionantă a fost tipărită, în trei volume, la Editura Gallimard, versiunea franceză fiind semnată de Luc Badesco, Constantin Grigoresco și Alain Paruit. Din păcate, în timpul traducerilor, numeroase pagini ale manuscrisului original au dispărut. În felul acesta se explică faptul că, în 1993, când a publicat primul volum al Jurnalului (1941-1969), Mircea Handoca a fost obligat, în lipsa originalului, să retraducă în limba română mai multe însemnări prezente în ediția franceză. Ele vizau perioada cuprinsă între 1959 și 1967. O mare parte dintre acestea a fost recuperată și valorificată de Cristian Bădiliță în volumul Jurnal. Pagini regăsite. Cercetătorul are meritul de a-i oferi cititorului român, pentru prima dată, „versiunea originală a unui fragment important din Jurnalul eliadian“.
În mod firesc, încă în 2017, Cristian Bădiliță milita pentru constituirea unui grup de eliadologi profesioniști care, sub coordonarea lui Sorin Alexandrescu, să editeze în mod științific opera lui Mircea Eliade. Între timp, acest lucru s-a concretizat prin publicarea a cinci volume din seria de Opere, sub coordonarea Oanei Soare. Cristian Bădiliță vorbește și despre necesitatea republicării jurnalului după criterii filologice profesioniste. În acest sens, el trimite la „Fondul Eliade“ existent la Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova, unde se găsesc câteva sute de pagini din dactilogramele notelor zilnice. Exegetul menționează că ediția franceză reunește doar o parte a însemnărilor lui Mircea Eliade. Este vorba despre aproximativ 40% dintr-un material ce însumează câteva mii de pagini. Ar fi foarte interesant apoi dacă am avea acces la însemnările scriitorului din intervalul 1929-1940. Ele ar fi în măsură să lumineze mult mai clar atitudinea tânărului savant din perioada „anilor tulburi“. După cum se precizează în Jurnalul portughez, în momentul în care a părăsit țara, scriitorul și-a încredințat însemnările vărului său, Gheorghe Eliade. Din păcate, locul în care zac aceste pagini de o importanță deosebită pentru biografia savantului nu a fost încă identificat.
Foarte interesantă este și povestea „paginilor regăsite“. În 1996, când Christinel Eliade a decis să vândă apartamentul din Piața Charles Dullin, nr. 4, din Paris, Cristian Bădiliță a fost invitat, prin intermediul lui Paul Barbăneagră, să viziteze locuința și să își aleagă de aici tot ceea ce își dorește. Deoarece, potrivit tipicului imobiliar francez, casele trebuiau golite înainte de a fi vândute, dna Eliade s-a gândit să dăruiască tot ce conținea apartamentul unui tânăr cuplu de români. Desigur, alegerea nu a fost întâmplătoare. Simpatia gazdei a fost câștigată prin volumul de interviuri cu și despre Eliade publicat de Cristian Bădiliță în 1996, Întâlnirea cu sacrul. În felul acesta au fost salvate mai multe manuscrise ale savantului (inclusiv paginile jurnalului), care zăceau în doi saci pregătiți să fie aruncați. Momentul magic al descoperirii obiectelor din apartamentul lui Mircea Eliade și maniera în care a fost salvată și trimisă în țară biblioteca de la Paris a savantului au fost prezentate pe larg de către Cristian Bădiliță în propriul său jurnal, intitulat Nodul gordian.
Jurnalul regăsit al lui Mircea Eliade numără 112 pagini dactilografiate, ce conțin numeroase intervenții, adăugiri și corecturi ale autorului. După cum precizează Cristian Bădiliță, lucrarea „constituie un adevărat tezaur de reflecții, mărturii și informații de o densitate tipic eliadiană“. O atenție deosebită merită aparatul critic al cărții, notele reușind să contextualizeze informația și astfel să faciliteze lectura cititorilor.