Este dificil de a scrie despre Adi Cristi din mai multe motive, pe care le întrezăream când, la o recentă întâlnire a noastră la Iași, mi-a dăruit cel mai recent volum al său, Nota de plată (Editura Junimea, 2025). În primul rând, creația poetică a lui Adi Cristi este abundentă, cum o dovedește și volumul la care mă refer acum și care adună peste 100 de texte, dar mai ales cele peste 70 de volume anterioare, toate de poezie, din câte știu, unele foarte masive. Este cu neputință unui comentator să le găsească, să le citească sau măcar să le răsfoiască pe toate, în speranța găsirii notelor distinctive. Pe deasupra, traseul liric al Cetățenului de Onoare al cetății lui Mihai Ursachi are numeroase schimbări de direcție. Faptul că poetul a găsit potrivit să pună pe ultima copertă (sau pe verso-ul Notei de plată) un citat dintr-un text al meu, împreună cu unul al lui Paul Aretzu, îmi dă totuși firave speranțe că am ghicit ceva din formula sa.
O dificultate în plus este adusă de articolele critice extrem de numeroase și elogioase care i-au fost dedicate lui Adi Cristi, unele cu afirmații contradictorii, lucru justificat, având în vedere diversitatea tematică, dar și stilistică, a poeziei sale. „Nimic din limba comună, din argoul și jargonul ei, nu rămâne străin limbajului poetic“, afirma Ioan Holban. „Adi Cristi e un poet ce merită descoperit“, ne asigură Daniel Cristea-Enache, dar căutarea e complicată. Nici măcar pandemia nu l-a oprit pe Adi Cristi din scrierea versurilor, el oferind, în 2020, un veritabil jurnal din anii molimei, când aceasta era la apogeu.
Dacă e să ne restrângem la volumul din 2025, specificul acestuia este reflecția despre amurgul vieții, cu enumerarea temelor aferente. Două personaje adesea prezente sunt Dumnezeu și Moartea. Nota de plată este cea care va fi prezentată fiecăruia dintre noi la scadența finală, aceea la care vom primi o Audiență la Dumnezeu: „anunță-mă, Doamne, când vrei să mă vezi/ și dă-mi întâlnire pe drumul Golgotei/ voi fi lemnul crucii la care lucrezi/ cuvântul în mine va fi piatra grotei“. Moartea este văzută ca insuficientă pentru „strașnicul suflet“ al poetului pentru care Blaga cerea alt trup. Adi Cristi vrea și mai mult: Am nevoie de două morți. „Am nevoie de două morți/ cel puțin/ pentru a nu mă înghesui/ în propriul meu destin“. Altfel, poetul vrea să scrie Nimic altceva decât „încă un poem și încă o carte“ despre moarte pe care o vede în ipostaze avantajoase pentru ea: „Ce are moartea/ că este la mare cercetare/ la mare căutare/ la mare/ în bikini/ făcând topless/ cu coasa dezvelită?“
De fapt, vitalul Adi Cristi, totdeauna aderent umorului, este prea atașat vieții față de gândurile care-l vizitează și pe care nu le ia complet în serios. Un text ca Poezie și moarte afirmă că poezia, ca și moartea, îl conțin mereu pe poet, fără să-l neliniștească în mod special. Iar autorul le integrează subtil în eul său, ocolind orice dificultate. Poetul nu-și permite excese de gravitate. Destule poeme sunt texte dedicate dragostei care nu este, la Adi Cristi, „pseudonimul morții“, cum rostea un tumultuos autor dispărut prematur. Ea este sentimentul intens al arderii: „Iubește-mă/ până când/ va rămâne din mine/ o umbră care să-mi semene/…/ până când/ va rămâne Soarele/ să ne bucure/ și să ne dispere/ înstrăinându-ne“. Se vede că thanaticul se dizolvă în erotic și combustia trupului se face din cu totul alte motive decât o eventuală cremațiune funebră.
Nota de plată nu este un volum cantonat exclusiv în meditații asupra sfârșitului existenței, nici despre sensul dragostei, chiar dacă asemenea texte sunt majoritare. Cu mobilitatea lui, remarcată de critică, Adi Cristi își îndreaptă atenția și spre alte subiecte, cum ar fi: patria, sentimentul continuității dinspre înaintași, credința și practicarea ritualurilor religioase, existența cotidiană și rutina ei și așa mai departe într-o frumoasă serie.
Cititorul nu este lăsat să uite că Adi Cristi a fost – și a rămas lăuntric – un gazetar activ pe care viața, realitatea, faptul divers îl interesează. Poezia sa este bogată în întâmplări și observații, privirea lui caută insolitul și îl captează cu farmec pentru a-l încărca de semnificații lirice. Nota de plată a poetului cuprinde o „consumație“ bogată și diversă, pe care el o privește cu satisfacția unei existențe „cu de toate“ și o achită senin. Demiurgul care ar fi să i-o prezinte, de preferință așezată într-un port-vizit inscripționat promoțional „Cotnari“, va primi suma cash și va fi îndemnat să păstreze restul!