La 12 noiembrie 1912, studentul în Drept Ion Pillat primea la Paris, de la o legătorie din București, placheta Visări păgâne, care marca debutul său liric în volum. Povestea apariției acestuia este mai puțin cunoscută. În luna aprilie a aceluiași an, în scrisorile trimise asiduu fetei de care era îndrăgostit, poetul se confesa în legătură cu preocupările din realitatea exterioară și interioară din acea perioadă a vieții sale. Cea dintâi era marcată de apropierea vertiginoasă a examenelor pentru care studiase prea puțin („Peste 15 zile am examenul meu de licență, peste o lună și mai bine, cel de Drept. Qui courre 2 lièvres… Lucrez mult, dar tare mi-e frică de Latină.“1), cea de-a doua, principala cauză a pregătirii precare a candidatului, era influențată de preocuparea din ce în ce mai acaparantă pentru lirica proprie („Versurile merg bine: dacă cad la un examen, public spre a mă consola. Mă ocup puțin și cu bouddhism.“2; „Alte noutăți? Mă ocup mult, nu știu ce m-a apucat, cu istoria religiilor, mai ales culturile orientale: jainism, bouddhism. Volumul meu de versuri se coace… tare mi-e frică la publicație să nu-l găsească publicul răscopt…“3).
Temerile studentului se vor adeveri, căci la începutul lunii iulie va pica examenul de economie politică, predată de unul dintre cei mai severi profesori din acea vreme, economistul francez Charles Gide (1847-1932). Iar poetul se va ține de cuvânt, adică își va lua revanșa în poezie, „materie“ pentru care se pregătise temeinic tot anul, scriind versuri fără încetare. Sursele de inspirație ale acestui prim volum, pritocit toată vara la Predeal în tovărășia amicului Horia Furtună, sunt cunoscute, fiind cercetate și inventariate de unii cercetători și critici care s-au ocupat de opera pillatiană, dar în primul rând indicate de poetul însuși la maturitate: „Primele mele versuri (din Visări păgâne) au fost mai ales influențate de parnasieni (Leconte de Lisle, Hérédia), apoi, pe lângă muzica lui Verlaine (vezi Cântec nocturn din Eternități de-o clipă), de Henri de Régnier în ciclul Centaurilor […]. În întâile mele volume s-ar putea distinge și multe motive sau înrâuriri din literatura engleză, din Edgar Poe (Sarcofagele, Cutezătorul), din Robert Browning (Pictor ignotus, Un monah orb vorbește etc.), din Swinburne și Dante Gabriel Rossetti chiar (Madonna mia). Catrenele lui Omar Khayyam traduse în englezește de Fitzgerald, împreună cu impresiile vii ale călătoriei recente pe Bosfor (Constantinopolul feeriei arabe și persane, pe care o puteai trăi pe atunci aievea) formau substratul oriental al Visărilor păgâne. Operele lui Lafcadio Hearn (Kokoro, Unknown Japan4) și citiri din Burnouf5 îmi ofereau temelia Visărilor budiste și ciclului Din Samisen al aceluiași volum. Dacă mai adaug numele lui Heine din Romanzero pentru versurile din Divan din Brussa, Basra și Bagdad, pe Maurice Barrès din Du sang de la volupté et de la mort pentru poeziile intitulate Năzuinți și atmosfera lui d’Annunzio din primele sale romane, sau a lui André Gide din Nourritures terrestres vă veți putea da seama de influențele multiple, variate, disparate adesea și străine, care acopereau cu apele lor revărsate albia autohtonă a inspirației din volumele de debut“6. Acest „tutti frutti“, cum îl numește în scrisorile din primăvara lui 1912, care presupunea și multe alte lecturi de istorie, drept și filozofie, va face ca placheta de debut să fie consistentă, dar eclectică. Apărută la Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva“, într-o colecție inițiată de Ion Pillat însuși, intitulată „Cărțile albe“, deoarece coperta nu era desenată sau colorată în niciun fel, prima producție lirică purta subtitlul Poezii 1910–1912, număra 156 de pagini și cuprindea 12 grupaje însumând 53 de poezii, o bună parte dintre ele purtând dedicații: Predoslovie (Sunt zile), Voci în amurg (Timur Lenk, Firdusi sau Galileanul?7, Voci în amurg8, Visai de o cetate), Cântece (Divan din: I. Brussa, II. Basra, III. Bagdad, Din Rubaiyatul lui Yussuf, Din «samisen» I, II și III), Visări budiste (Rugă budistă9, Samsara10, Spre Nirvana11, Karman12, Imn de închinăciune și Lămuriri la visările budiste), Centaurii (I. Vis și Centauri, II. Centaurul, III. Renaștere, IV. Fugă de Centauri, V. Cel din urmă Centaur, VI. Rugă păgână), Ode barbare (Unui hermafrodit, Mării păgâne, Lui Proteu, Necredincioasei), Anotimpurile (Primăvara, Vara, Toamna și Iarna), Pictor ignotus (O icoană, El însuși, Gemenii, Fresca din Urbino), Sonete (Sonet barbar13, Lui Krum cuceritor I și II, Lui Lăpușneanu Vodă, Trecătoarei I14 și II15, Celui din urmă Centaur16, Unor mori de vânt, Necunoscutei, Lui Chrysotemis17, Veneția, Răsărit de lună), Spovedanie (Anno Domini 15…), Năzuinți (I, II, III, IV și V) și, în final, Noapte păgână.
Cuprinsul ediției princeps atestă astăzi munca neîncetată a poetului asupra textelor sale, vizibilă aici la nivelul modificării titlurilor sau al reordonării ulterioare în cicluri pe care le considera mai potrivite, precum și invizibilă, dar existentă la nivelul multor cuvinte sau versuri întregi, schimbate succesiv, fie pe aceeași pagină, în palimpsest, fie în variante transcrise și retranscrise în creion și în cerneală. Această primă plachetă lirică nu reprezintă însă și prima etapă de creație pillatiană, ci o a doua, care se depărtează de începuturile mai ezitante și mai sentimentale18 și încapsulează pasiunea poetului din acei ani pentru orientalism, atât în forma lui istorică și geografică, cât și în cea filosofică și spirituală, inițial de sorginte eminesciană, infuzată apoi cu lecturi masive în domeniu. „Deși nu cred decât în Çakya Muni, am fost la biserică de Înviere“, îi scrie Floricăi în scrisoarea19 de Paști din 1912, iar fata își notează în jurnal, la intrarea din 30 iulie 1913: „Ne-a istorisit pe urmă de viitorul lui, cum, după ce-o sfârși datoriile lui către țară, o să plece în Indii, o să trăiască viața lor cea intelectuală, cea înțeleaptă!“20.
Despre ciclurile mai ample Visări budiste, Centaurii sau Pictor ignotus, în integralitatea lor sau doar despre anumite texte care le compun, s-a scris destul de mult, atât în epocă, cât și ulterior. Mai puțin despre micul ciclu de Cântece, cu divanele, rubaiatele și „șamisenele“ lui. Unii, precum M.G. Holban, nu au sesizat decât pesimismul budist, pus în seama autorului („Pillat este un adevărat poet. Păcat că se află într-o stare sufletească atât de tristă.“21), alții, de pildă A. Hefter, au întrezărit, în dosul unui scepticism de suprafață, mai degrabă dobândit prin lecturi, elanul vital al poetului debutant care se caută pretutindeni și fantezia lui creatoare, à la Macedonski: „Instinctul rafinat după senzații exotice, după priveliști bizare, pe care le întâlnim în Cântece, religiozitatea fluidă, obscură, mistică aproape, din Visări budiste, zbuciumul neliniștit al conștiințe, solidificat de progresele cunoștințelor omenești îi toarnă în suflet un scepticism vag, cultural din Voci în amurg și din Sonete. Dar, deasupra tuturor acestor stări de suflet, se simte un puternic vânt de energie ce aleargă în goană de Centauri spre Năzuinți. Vigoare, impetuozitate, elan și încordare strâng în cercuri musculare grumazul voinic al talentului real ce-l relevăm în Visări păgâne“22. O nuanță și mai subtilă, vizând frumosul pur și detașarea căutate de foarte tânărul Pillat, observă C. Sp. Hasnaș în recenzia sa asupra volumului, pe care îl vede ca pe „un mănunchi de versuri exotice, savante și sonore, în care poetul își ascunde cu îngrijire propriul său suflet și propria sa lume, rămânând departe de viața frământărilor reale, ca de o vecinătate ce n-ar putea decât să-i tulbure și să-i păteze seninu-i vis de artă. Această impasibilitate nu e decât vibrarea pentru un singur ideal: frumosul. Și pentru ca această vibrare să fie cât mai pură, poetul se exilează în lumi pe care depărtarea le lipsește, în perspectiva ei, de tot ce e meschin sau grotesc. Poetul creează un Orient și un Ev Mediu convenționale, în care domnia visării să fie nestânjenită. Acestor creațiuni le dă o puritate de linii și o limpezime de gânduri, ce fac din el un credincios copil al Parnasului contemporan, încercând cu aceleași mijloace și din același material să realizeze în literatura noastră idealul seninului Leconte de Lisle. Prin aceasta el e departe de moderniștii actuali, cari vor să ne redea mai cu seamă ceea ce era disimetric, tenebros și mistic în lumea orientului și care recurg pentru aceasta la potopuri de vorbe și la bizarerii de imagini ce nu au nimic asemănător în limpezimea parnasiană a Visărilor păgâne“23. Vrând să inventarieze mai toate „înrâuririle străine, prea conștiincios urmate“, același cronicar glosează: „Visările păgâne vin din lumi stinse în umbra veacurilor, prin care un suflet poetic rătăcește ca într-o metempsicoză, căutând parcă un nou cer și o nouă haină, ca să îndepărteze odată neîmblânzitul spectru al vieții de acum. Cântecele și le învață în Brussa, în Basra și în Bagdad, în lumea eroilor Șeherazadei, le culege din Rubayatul lui Yussuf sau din pământul auster și înflorit al nipponilor. Credința și-o află în învățăturile lui Çakia-Muni, din care îi rămâne mai mult cultul trinității indice, decât pesimismul și misticismul întunecos ce-au înrâurit atât de mult pe alții. Și atunci când vrea să ne simbolizeze eterna cursă spre un țel neatins, reînvie din hipogeele visării pe miticul Centaur, chinuit de dorința nestrânsă de a poseda ceea ce e ursit să-i rămână pe veci departe“24. Ce ne interesează cu precădere în acest paragraf este referința la „Rubayatul lui Yussuf“ din care Ion Pillat și-ar culege inspirația pentru cel de-al treilea ciclu, de Cântece, din Visări păgâne, așa cum s-ar fi inspirat din „lumea eroilor Șeherazadei“. Capcana în care au căzut mai mulți cititori și comentatori de-a lungul timpului are ca punct de plecare prepoziția din titlul poeziei, Din Rubaiyatul lui Yussuf, și puținătatea studiilor de istorie literară referitoare la primele etape de creație pillatiană. Să facem lumină după mai bine de un veac, bazându-ne pe documente. Poezia menționată, dedicată „A.S.R. Prințului Carol“ în volumul princeps, conține cinci catrene, dintre care al doilea și al treilea au fost scrise la București, în mai 1910, iar celelalte la Paris, în iarna anului 1911, după cum notează poetul în exemplarul personal din Visări păgâne.
Corespondența din acei ani înregistrează faptul că Ion Pillat, într-o scrisoare din martie 1910, adresată Floricăi Rosetti, semnează poezia Divan din Brussa cu pseudonimul mucalit Iussuf Pillaf, indiciu peremptoriu al paternității acestei culegeri de „rubaiate“. În lipsa acestui amănunt ieșit la iveală abia în ultimii ani, la inventarierea tuturor manuscriselor pillatiene existente, Gheorghe Cardaș25, în volumul Poezii cu formă fixă26, reproduce cele cinci catrene din antologia pe care o alcătuise Dinu Pillat din lirica tatălui său27, indicându-l ca traducător pe Ion Pillat, iar ca autor, pe un anume „poet arab născut în Spania, cu numele de Abu-Amru-Ben-Abd’Alberr Yussuf (979-1070), supranumit Nomari“. Fără nicio notă explicativă sau vreo altă trimitere la sursa pe care s-ar baza această afirmație, îngrijitorul volumului lasă să se înțeleagă că cele cinci catrene intitulate Din Rubaiyatul lui Yussuf ar fi traduceri, cel mult prelucrări, așa cum se întâlnesc și la alți poeți, printre care și Coșbuc sau Eminescu. Cercetările noastre, destul de sinuoase și fără un rezultat decisiv privind legătura dintre poetul român și poetul arab din Spania, au identificat un Yusuf ibn Abdallah ibn Mohammed ibn Abd al-Barr Abu Umar al-Namari al-Andalusi al-Qurtubi al-Maliki, cunoscut ca Ibn Abd-al-Barr (978-1071, Xàtiva, Al-Andalus), cadiu în Lisabona, celebru învățat musulman sunnit al vremii sale, adept al școlii religioase Maliki de interpretare a Legii, autor al cărții intitulate At-Tamhîd, totuși rar întâlnit cu traduceri fragmentare în limbile franceză sau engleză. Pare, în consecință, greu de stabilit, atât legătură directă între poeți, cât și filiera urmată de Gh. Cardaș pentru aserțiunea din volumul menționat. Mai mult decât atât, poetul român, traducător experimentat de poezie, nu și-a asumat niciodată un text tradus sau prelucrat după alți poeți, dovadă stând, pe lângă puzderia de tălmăciri semnalate ca atare, titluri precum Stanțe pe un motiv de Ronsard (din volumul Caietul verde) sau La o alegere proprie din Hugo, Hofmannsthal și Rilke (din ciclul Versuri regăsite, din ediția definitivă de autor din 1944).
O posibilă sursă de inspirație a pseudonimului Iussuf/Yussuf poate veni dintr-o cu totul altă zonă, mai la îndemâna și în spiritul adolescentului Ion Pillat. Este vorba despre un celebru poem persan intitulat Yusuf și Zuleika, inspirat din a douăsprezecea surah a Coranului, cea care spune povestea profetului biblic Iosif (Yusuf) și a soției lui Potifar. Recitat și învățat în toate școlile persane de-a lungul veacurilor, a fost repovestit de numeroși barzi, între care s-a numărat și poetul clasic și eruditul persan, adept al sufismului, Djami (1414-1492), a cărui versiune a devenit cea mai răspândită. Poemul scris de Djami a fost tradus, la finele anilor 1890, din limba persană în limba engleză, de Ralph T.H. Griffith și publicat în Trübner’s Oriental Series, cea mai importantă colecție de studii orientale în limba engleză din perioada 1890-1930, accesibilă lui Ion Pillat. Un ultim amănunt important este acela că Djami a scris peste 80 de volume, creația sa lirică cuprinzând, pe lângă proză alegorică, și poeme cu caracter simbolic și religios, trei divanuri conținând gazeluri influențate de Hafiz.
Iussuf este, așadar, Ion Pillat la 20 de ani, travestit în autor persan de rubaiate, scrise în anii în care era îndrăgostit de Florica Rosetti și studia temeinic Orientul.
_______________________________________________
1 Scrisoare către Florica Rosetti, din 6 aprilie 1912, Fond corespondență Ion Pillat, ms. 17148 MNLR.
2 Ibidem.
3 Scrisoare către Florica Rosetti, din 1 aprilie 1912, Fond corespondență Ion Pillat, ms. 17136 MNLR.
4 Titlul exact al volumului lui Hearn, citat de poet din memorie, este Glimpses of Unfamiliar Japan (1894).
5 Poate fi vorba despre Émile-Louis Burnouf (1821-1907), orientalist francez de marcă în secolul al XIX-lea, nepotul filologului Jean-Louis Burnouf, dar și despre Eugène Burnouf (1801-1852), fondatorul studiilor budiste în Occident, vărul celui dintâi.
6 Ion Pillat, Mărturisiri, „Revista Fundațiilor Regale”, an. IX, nr. 2, februarie 1942, pp. 278-279.
7 Voci în amurg I, în ediția definitivă de autor.
8 Voci în amurg II, în ediția definitivă.
9 Rugă lui Buddha, în ediția definitivă.
10 Visări budiste I, în ediția definitivă.
11 Visări budiste II, în ediția definitivă.
12 Visări budiste III, în ediția definitivă.
13 Barbarul, în ediția definitivă.
14 Transferată în ciclul Eternități de-o clipă în ediția definitivă.
15 Redenumită Aceleiași și transferată în ciclul Eternități de-o clipă în ediția definitivă.
16 Redenumită Vedenie și transferată în ciclul Centaurii în ediția definitivă.
17 Transferată în ciclul Eternități de-o clipă în ediția definitivă.
18 Pentru detalii, v. ediția noastră Ion Pillat, Primele versuri, Editura Spandugino, București, 2024.
19 Fond corespondență Ion Pillat, ms. 17134 MNLR.
20 Florica Rosetti, jurnal inedit, în curs de editare.
21 M.G. Holban, Visări păgâne. Poezii 1910-1912 de Ion Pillat, Minerva, 1912, „Revista idealistă”, an. XI, nr. 5, mai 1913, p. 265.
22 A. Hefter, Visări păgâne de Ion Pillat. Poezii 1910-1912, Versuri și proză, an. II, nr. 2, 15 ianuarie 1913, p. 32.
23 C. Sp. Hasnaș, Visări păgâne, poezii de Ion Pillat, Flacăra, an. II, nr. 1, 20 octombrie 1912, pp. 6-7.
24 Ibidem.
25 Mama istoricului literar, Amalia Cardaș, era de origine sefardă, numele dinainte de căsătorie fiind Camondo.
26 Editura Albatros, București, 1973, pp. 6-7.
27 Ion Pillat, Poezii, Editura pentru Literatură, București, 1967, cu o prefață de Mircea Tomuș.