A 76-a ediție a Festivalului Internațional al Filmului de la Berlin a început pe 12 februarie, va ține pînă pe 22, acceași lună, și nu mai miră pe nimeni că totul va fi sub semnul urgenței. Am trăit acest sentiment și în urmă cu 10 ani, când am mai urmărit de la fața locului evenimentul și trofeul, Ursul de Aur fiind oferit atunci italianului Gianfranco Rossi pentru docu-drama Fuocoammare, ce impresionase pentru felul poetic și documentat al tratării uneia dintre marile crize ale momentului, sosirea migranților din Africa sau Orientul Apropiat pe Insula Lampedusa, după ce își riscau viața călătorind pe mare în condiții improvizate, cu speranța de a începe o viață mai bună în Europa. Între timp avem mai multe crize, la drama migranților adăugându-se războiul din Ucraina și cel din Gaza care au făcut și fac în continuare zeci de mii de victime. Ca un festival care își propune, de la începutul existenței sale, să aducă pe ecran reprezentări ale acestor drame, nu era posibil să se omită la această nouă ediție filmele despre acestea. Peliculele venite chiar din aceste spații sau realizate de cineaști de aici ce au găsit finanțare internațională formează majoritatea titlurilor programului. Fie că este vorba despre secțiunea Competiție Internațională, Panorama, Forum, Perspective, Generation– sau variantele specializate Generation K plus-Scurtmetraje, temele principale decurg din această urgență care declanșează îngrijorări pe tot globul. Un fel de garanție a bunelor intenții a fost numirea lui Wim Wenders ca președinte al juriului, cineastul din elita Noului Cinema German care a contribuit mereu, prin opera sa, la înnoirea limbajului cinematografic și la abordarea, cu mijloacelor sale, a marilor probleme contemporane.
Se adaugă, la descrierea profilului de anul acesta, ocolirea cinematografului american mainstream (au fost alese numai filme independente, de artă sau experimentale) și a vedetelor hollywoodiene pe care, marele concurent al Berlinalei, festivalul de la Cannes, nu le ocolește. Poate că anul acesta se vorbește mai mult despre Africa și colonizare, vezi mai ales lungmetrajele din secțiunea Panorama, precum Lady de Olive Nwosu ori Trop c’est trop de Elisé Sawasawa.
Totuși, pentru a spori atractivitatea întâlnirilor și discuțiilor despre filme, au fost invitate mari personalități care să prezinte alte mari personalități. De pildă, oscarizatul de anul trecut Sean Baker (Anora) a urcat pe scenă pentru a prezenta contribuția deosebită la arta filmului a premiatei cu un Urs de Aur pentru carieră, Michelle Yeoh, vedeta filmelor de acțiune în stil asiatic, precum Tigru și dragon sau Mumia 1 și 2. Scurtmetrajul creat de regizor despre această vedetă, Sandiwara, prezentat acum la Berlin, este un omagiu dedicat fetei din Malaezia care a devenit mare star la Hollywood. De asemenea, o altă oscarizată recentă, Chloé Zhao (pentru Nomadland) prezintă profilul unui faimos compozitor, Max Richter, care e și autorul muzicii la recentul său Hamnet,premiat la Globurile de Aur. Nu lipsesc marile vedete europene, precum președinta Academiei Europene de Film Juliette Binoche (vedetă în Queen of See), Sandra Huller (Rose) ori Isabelle Huppert (The Blood Countess).
Trebuie să spun că, oricât de mult ne-am obișnuit cu ideea că un festival atât de mare e imposibil de urmărit integral, alergările de la o sală la alta ori trecerile prin imensul European Film Market, unde se pun la cale viitoare producții sau coproducții, ori mastercalss-uri, lasă uneori senzația de frustrare că nu ai ajuns mereu unde ai vrut.
Și nu am putea începe relatările despre eveniment (evident, va mai urma una, după stabilirea palmaresului) fără a menționa prezențele românești, susținute de ICR Berlin. Avem de această dată un titlu în secțiunea Forum, De capul nostru/On our own de Tudor Jurgiu, prezentat deja pe 14 februarie, un foarte bun lungmetraj despre situația copiilor români ai căror părinți lucrează în străinătate și nu prea le mai pasă de ei (cam 20% din totalul elevilor de la noi, spune statistica).Colaborarea regizorului cu scenarista Anca Buja a dat roade în acest film care ocolește eficient căderea în melodramă. Tot o temă „românească“ dezvoltă și Atlasul universului/The Atlas of the Univers de Paul Negoescu, în secțiunea Generations. Alegând drept erou un băiat de 10 ani care încearcă să-și cumpere o pereche de adidași noi pentru a-i putea înlocui pe cei rupți și a juca fotbal, filmul se bazează pe un scenariu foarte bine scris de Mihai Mincan (câștigător la premiile UCIN cu Spre Nord și apreciat pentru Dinți de lapte).
Anul acesta marchează și revenirea la Berlinală a cineastului nostru cel mai adesea premiat aici, Radu Jude (cu Aferim-2015, Babardeală cu bucluc sau sexi balamuc-2023 și Kontinental 25-2025), selectat anul acesta cu scurtmetrajul Plan contraplan/Shot against Shot, cosemnat cu mai vechiul său colaborator Adrian Cioflâncă. Jude alege și de această dată să pornească de la materiale fotografiate înainte, de data aceasta cele făcute de Edward Serotta în România anilor ’80, unde „era multă suferință“, cum spune comentariul și demonstrează scurtmetrajul cu ajutorul pozelor făcute unor cozi interminabile la alimente, iar cartierul evreiesc își trăia ultimele zile înainte ca ordinul lui Ceaușescu de a fi dărâmat se împlinea etc. Aceste imagini sunt urmate în film de declarațiile turnătorilor care l-au urmărit pas cu pas pe jurnalistul venit din America și au exagerat declarațiile privind intențiile sale ascunse, acuzat că a vrut să pună în evidență mizeria românească și să-i facă pe evrei martiri. O foarte eficientă punere în contrast a imaginilor din trecut și a ceea ce vechiul regim vedea în ele.
Poate ar trebui să mai amintim că, la ediția din acest an, România mai este reprezentată de coproducția multiplă România-Franța-Liban Someday, a child de Mario Rose Osta, de seria limitată Angelmaker regizată și scrisă de Anda Ionescu și Cristina Groșan și de includerea, în secțiunea Retrospective, a influentului film realizat de Andrei Ujică și Harun Faroki Videograme dintr-o revoluție. Sigur, noutăți pot apărea și din sesiunile de pitching unde sunt susținute noi proiecte, de la care așteptăm surprize plăcute. Un festival ambițios și plin de proiecte atractive, de la care așteptăm – nu numai noi – apariția unor noi tendințe în cinema, precum și afirmarea unor nume de cineaști până acum necunoscute, de asemenea generatoare de noutate. Vom reveni, cu siguranță.