felul în care nu vorbesc
felul în care eu nu vorbesc
și felul în care tot ce nu spun
se aude la nesfârșit între noi
gândurile pe care le oprești să mai cadă în gol
ele sunt continuarea acestor clipe,
continuarea acestor mâini care
se îmbrățișează în gol.
am strigat din toate puterile mele
de sub piele
și de sub cele mai îngropate vârfuri ale rănilor mele
din miezul singurătății am strigat la singurătate
am sărit la gâtul ei
fără să-mi pese că se închideau uși
ușile fără sens și fără direcție
ușile care strigau și ele din toate puterile mele
unele se auzeau, altele nu
pentru că eu eram și nu eram acolo într-un mod
ciudat
în felul de a fi al singurătății
eu cu mine eram fără mine
o imagine mereu în spatele ochilor
care nu va străpunge realitatea.
Am strigat din toate puterile mele la mine
până a crăpat pielea din dreptul inimii
deși inima îmi lipsea.
lucru neînsemnat
Stau cu mine strâns
Așa cum stă o perfuzie cu tine
Dar depărtarea e un obiect
Pe care îl conțin.
Scriu până la marginea mâinilor mele
Și pe alături trec tot eu
Și adun cuvintele
Și tot ce sunt
Și frica din care plecasem
Și frica în care am rămas
Stau cu mine strâns
Pe marginea unui lucru neînsemnat.
Sub piele
sub cuvinte
sub imagine
totul e acolo
dar eu nu sunt
m-am smuls
cu tot cu perfuzie.
*
Când nu mai poți
și-ți retragi drumul
înaintând
direct în prăpastie
ieșind din lume
și nu mai înțelegi nimic
din felul în care nu mai vorbesc
*
ne-am întâlnit la cafenea
eram tăcuți
povesteam înăuntrul ochilor.
cuvintele se îmbrățișau în zbor
și apoi coborau de la mine la tine
și chiar mai jos
până când începeau să meargă.
*
ziua în care ai simțit atingerea ai zâmbit. ai fi vrut să spui că știai, că ai stat cuminte și ai așteptat. că în sfârșit ai văzut altfel lucrurile, dar le vedeai la fel. de aceea, poate când întindeai mâna înspre ele o retrăgeai imediat.
*
privesc și mă ating
dar cu teama
că ating altceva, neștiut și nevăzut
cu teama că pupila va începe să se atingă și ea
de ceva neștiut și nevăzut
cu teama că neștiut și nevăzut
e noul fel de a vedea