Tata intra deseori în conflict cu mama din cauza tensiunii dintre fond și formă. Când eram mic nu înțelegeam despre ce e vorba, odată cu timpul mintea mi s-a luminat și am înțeles ceea ce pentru cei mai mulți e de neînțeles. De exemplu, pe tata îl enervau sărbătorile, deoarece nu suporta să asiste la un milion de pregătiri, la obiceiul de-a face daruri, de-a ne ura viață lungă și multă fericire și, prin urmare, nu voia să facă parte din spectacol. El nu era un bolșevic ateu și imbecil, dar nici nu voia să ajungă un formalist ignorant care respectă ceva despre care nu are niciun pic de habar. Fiindcă tot au fost acum sărbătorile, am încercat să mă pun în pielea lui și să-l înțeleg, să-mi reamintesc figura lui încruntată și chinurile pe care le îndura fiind obligat să participe la tot felul de întâlniri și îmbrățișări. Făcea tot ce se cuvenea pentru că nu avea încotro, dar sufletul lui era în altă parte. Unde? Este o întrebare pe care mi-o pun foarte des în ultima vreme. Tata, fără a fi scos din casă de prea multă cultură, înțelegea totuși că tradiția pe care oamenii, chipurile, educați, o respectă este cu mult mai mult decât ce fac dumnealor. În sufletul lui se manifesta o revoltă formidabilă față de tot ceea ce vedea și cu care nu era de acord. Se uita la bradul de Crăciun cu neîncredere și-l supărau darurile puse în jurul lui. Se întreba, în mod sigur, care este legătura între Moș Crăciun și Hristos deși în acele vremuri Moș Crăciun era moș Gerilă. De asemenea, îl enervau popii și-i considera necinstiți. Era conștient de faptul că au și ei o profesie de pe urma căreia câștigă niscai mălai pentru a supraviețui, dar pe de altă parte, când îi vedea pe unii dintre aceștia cum își dau aere și vorbesc despre Mântuitor, i se făcea rău. Stai o clipă, omule, îi venea să se adreseze preotului aflat în exercițiu, explică-mi, ce-i aia Mântuitor? Fă-mă să înțeleg, fiindcă eu sunt prost și nu mă duce mintea! Regret faptul că de-a lungul timpului, cât a trăit, nu a avut o asemenea intervenție pentru a-l vedea pe onorabilul cum dă din colț în colț și nu știe pe unde să scoată cămașa sau sutana. O confruntare de acest fel nu a avut niciodată loc. Tata s-a abținut și a continuat să se frământe în deplină singurătate. Cu mama nu vorbea din motivul că nu avea ce comunica cu ea. A fi vorbit în casă despre treburile acestea, după ce preotul ar fi plecat i se părea deplasat. Crăciunul în casa noastră lua repede sfârșit. O datină, un obicei care trebuie respectat, dar atât, nimic altceva. Dacă, Doamne ferește, vorbești mai mult, o încurci! Tata știa lucrul acesta. Înțelesese că stăpânirea comunistă, în virtutea pactului de alianță nu Ribbentrop-Molotov, ci Justinian Marina. Gheorghiu-Dej îi lasă pe cetățeni să-și vadă de sărbătorile creștine sau mai corect spus, de sărbătorile de iarnă, dar să nu sară peste cal. Adică să n-o facă pe deștepții și după ce partidul mărinimos i-a lăsat să se îmbete și de Sf. Ion, să n-o mai țină tot așa… Ce înseamnă „tot așa“? Înseamnă ca, în loc să-și vadă de muncă, s-o facă pe filosofii și scormonind zi și noapte într-o materie riscantă, să se tot întrebe ce-i aia Mântuitor… Așa ceva, dragi tovarăși, nu poate fi admis, iar partidul nostru, al celor mulți și muncitori, nu tolerează… Dezvoltând un asemenea scenariu, am înțeles după ani că în familia mea conflictul se dădea între fond și formă. Tata era fondul, mama, forma. Pe tata îl enervau sărbătorile, fiindcă își dădea seama de faptul că sunt strict formale, sunt o carcasă și nu ating ce e mai important, adică fondul, miezul. El simțea că forma e moartă, e doar o îmbrăcăminte și atât, o învelitoare de catifea sau de iută, depinde de nivelul de trai, dar care tot învelitoare rămâne până la urmă… Tata mai intuia că dedesubtul acesteia există ceva viu și, dacă e să vorbim despre Mântuitor, atunci aici trebuie găsit. Dar ce să mântuie?, urma întrebarea cea mai delicată. Ce înseamnă a mântui? Înseamnă a sfârși. Dar și a salva. Deci Mântuitor e acela care vine să pună capăt unei stări de lucruri vechi și putrede. El pune din nou în mișcare tot universul, că dacă n-ar face asta n-ar mai fi Mântuitor, logic, nu? Și atunci, puterea terestră nu intră în panică? Dacă toți oamenii sau doar unii ar înțelege că de fapt de Crăciun nu e vorba de niciun moș cu tolba de daruri în spinare, care ne ia pe toți în brațe și ne pupă, ci de o naștere providențială prin care nelimitatul intră în limitat și care pune în discuție temeiurile lumii pentru a promite o regenerare majoră, păi dacă ar înțelege oamenii asta, atunci nomenklaturiștilor ar trebui să le cam tremure fundul și să-i privească pe cei care înțeleg ca pe niște eventuali… teroriști… Desigur, nu-i chiar așa… Crăciunul are dimensiunea mărinimiei, e prea plinul făpturii divine care din ce are ne dă și nouă. De aceea e bine să fim și formaliști. Să luăm lucrurile așa cum sunt și să nu scormonim în ce e nevăzut. Vizibilul e o binefacere, invizibilul, o tortură… În războiul dintre tata și mama eu am ieșit cu răni multiple, dacă cea mai dureroasă rană nu-i tocmai aceea a minții nemulțumite care nu mă lasă să dorm. Dar numai așa am aflat că dorul de lumină este cea mai scumpă insomnie…