****
apocalipsa ta începe dimineața devreme
cu hainele aruncate pe jos
cu nodul din gît
cu lungile ezitări care te consumă încet.
pînă la prînz cauți
un mod cît mai discret
de-a te ridica la ceruri.
semne sînt peste tot.
bănuiești asta
cînd vezi dealurile din spatele casei
cum freamătă.
frumusețea lor
sapă
în lumea ta de sub frunte
șanțuri adînci.
****
în casa pe care ai construit-o acum cîțiva ani
s-au mutat rînd pe rînd cei din familie.
tatăl tău tăietorul de lemne
a ales camera dinspre nord.
aici cît e ziua de lungă își potrivește
busola și ceasul
în funcție de mișcarea astrelor prin iarba
din spatele casei
după care intră în desișul peretelui.
frații s-au insinuat în camera de la etaj.
în fața unor scaune goale
dau lecții despre iubirea aproapelui
și incertitudinile zilei de mîine.
uneori sînt atît de singuri încît
își aprind unul altuia în piept lumînări
ca să le țină de urît.
mama a ales să locuiască în camera dinspre sud.
viziunile ei despre viață
schimbă puțin ordinea lumii.
așa a fost posibil ca o dată la șapte ani
printre brusturi și ferigi
tatăl să-și bea ceaiul cu fiii.
din tufele de merișor
înalte cît casa
tu privești minunata construcție
ca pe un lucru bun.
****
e atîta speranță în analgezicile sparte între dinți
e atîta speranță în mărul lui adam
e atîta speranță în munți.
dar în spatele ușilor închise
încerci să rămîi întreg.
lași lumina stinsă
lumina din tine îți ajunge de drum.
ca exemplu ai bucuria cu care iscodești
cele două lumi
ai cuvîntul care provoacă
ai o parte din bolile atît de necesare
morții stupide. morții în van.
ai îngăduința zilei de azi
trufia zilei de mîine
tu ești o așezare umană.
****
supraviețuiești. măcinat de gînduri
tu ești veriga slabă
a unei lumi utopice care
îți rescrie viața
după modelul învingătorului.
dar realitatea e alta
realitatea asta a ta
ține de dealul din spatele casei
unde timp de patruzeci de zile
ți-a apărut așa din senin
sub forma unor nori de musculițe
drosophila melanogaster
viitorul.
noaptea tîrziu
urmînd calea învinsului
lași capul pe pernă.
dragostea nu e pentru muritorii de rînd
dragostea e mintea ta otrăvită
de cei care vorbesc în toate limbile.
doar ca să uite.
****
doamne al tuturor scribilor
de voie și fără de voie
totdeauna ei au avut ceva de ascuns. numele.
o furtună pe creier.
duplicitatea ca o nouă formă de artă.
sufletul bont.
mai tîrziu pantofiorul cenușăresei aruncat de la etaj
și cîntecelul de neuitat
mi-am pierdut o batistuță
pe argeș în jos.
la orizont
oaza lor de neliniști dă în clocot.
printre lanuri de cînepă
de zeci de ani legea tăcerii
ochii sticloși și privirea lor tîmpă.
doamne al tuturor
în lumina chimică a dimineții
arată-le calea.
întru gloria seacă a zilei de mîine
și a prafului de pe tobă
arată-le calea.
****
stai în fața omului crisalidă care îți spune:
tu nu poți să revendici nimic
ești prea aproape de pămînt. gata să pierzi din vedere
linia orizontului
ultimii pași în direcția bună.
cîndva aveai planuri de viață
haine potrivite
aripi. aveai viitorul omului crisalidă.
în dreapta omului crisalidă
e un alt om crisalidă.
popoare de oameni crisalidă
așteaptă cuminți un moment prielnic
să-ți exploreze în taină
apucăturile tale de om singur.
linia orizontului s-a frînt intrînd pe fereastră.
lumina te devoră încet.
cu un ultim efort
lovindu-se de pereți
omul crisalidă
își desface brațele simulînd minute în șir
zborul în cerc al păsării flamingo.
****
astă noapte marea s-a dezbrăcat la țărm.
tu bătrîn îi vorbești
despre somn
despre alge
despre peștele leu peștele spadă
despre întunericul din burta peștișorului de aur
toți ascunși pe dealul din spatele casei.
îi vorbești despre abis
despre vocile care te cutreieră
despre vulpile care rătăcesc noaptea pe cer
schelălăind.
despre nevoia de fertilitate a zeilor.
dar ea nu.
scrîșnind din dinți îi vorbești atunci
despre iarbă
despre rădăcina de brusture
despre obiceiurile tale din munți
despre migrația sufletului din tată în fiu
despre lut. despre rut.
dar ea nu și nu.
****
azi poți crede că ești un om bun
și că ceea ce te desparte de cer
sînt cutiile de analgezice ascunse în dulapuri
sînt călăreții taciturni care în galop
dau ocol inimii
cînd sîngele tău stă la pîndă.
dar tu iubești negreșit
limbuția frenetică a zorilor
acea sălbăticiune cu urechi de vulpe
care îți taie calea
scînteind ca o lamă de ras.
aici unde țipătul înflorește în rană
dealurile se umplu de cari.
tu ceri recunoștință
ceri pace în toate colțurile casei.
te lepezi de viața
care nu ți se potrivește.