De ceva timp, subiectul „woke“ a ieșit din spațiile unde era dezbătut aprig, respectiv cafenele moderne frecventate de studenți sau grupuri de pe rețele de socializare. Dacă până acum era o temă de discuție rezervată unei părți limitate a populației, evenimentele recente au făcut ca acesta să ajungă cu adevărat important, fiind abordat chiar și de prim-ministrul României.
Așa se face că apariția cărții Religia Woke. Cum a căzut pradă Occidentul unei mișcări iraționale de Jean-François Braunstein(Editura Humanitas, 2024) a găsit un spațiu prielnic de dezbatere. Dovadă sunt controversele apărute în jurul cărții și războaiele purtate pe blogurile literare, unde diferite persoane s-au acuzat reciproc de trădare ideologică, în funcție de modul în care s-au raportat la carte.
Cartea lui Braunstein, împărțită în patru părți, are avantajul de a putea fi citită și de cei care nu aveau cunoștință de fenomenul „woke“ până acum. Înainte de toate, cartea are meritul că prezintă lucrurile într-o manieră ușor de receptat.
În introducere, Braunstein pleacă din prima de la sugestii dure, citându-l pe Orwell: „Trebuie să fii intelectual ca să scrii astfel de lucruri; un om obișnuit n-ar fi capabil de o asemenea idioțenie.“ Citatul vine în contextul în care autorul subliniază că ipotezele „woke“ au pornit din mediul universitar, iar Braunstein se întreabă retoric: „Cum se face că, înzestrați fiind cu educație teoretică și cu spirit critic, universitarii au fost cei dintâi care s-au lăsat fermecați de ideea unui gen eliberat de corp sau care au relansat odioasa noțiune de rasă?“.
Răspunsul îl oferă tot el, ceva mai târziu, când spune că, în cazul persoanelor care susțin mișcarea „woke“, s-a realizat o tranziție de la cadre universitare la luptători militanți, pentru care argumentele nu mai constituie un aspect relevant pentru mesaj. Printre ipotezele care ar sta la baza fenomenului „woke“ este French Theory și ai săi trei călăreți ai apocalipsei ideologice – după cum aproape că îi portretizează Braunstein –respectiv Foucault, Derrida și Lyotard. Citând din Helen Pluckrose, acesta îi declară pe intelectualii francezi drept ruinătorii Occidentului.
Asta până la pagina ur mătoare, când spune că atribuirea originii franceze ar fi de fapt expri marea orgoliului intelectualilor francezi. „Ne îngăduim, totuși, unele rezerve cu privire la această origine franceză“, scrie Braunstein. El arată mai departe că o legătură directă între creatorii „French Theory“ și wokism este dificil de stabilit, pe motiv că aceștia acordă foarte puțină atenție acțiunii politice propriu-zise, ei preferând să fie „teoreticieni puri“. Așa că militantismul specific „woke“ nu își are locul aici.
În prima parte, Prima religie care a luat naștere în mediul universitar, Braunstein începe cu etimologia cuvântului „woke“, arătând că termenul își are originea în mișcările persoanelor de culoare. Exemplul oferit de autor este grăitor, fiind vorba despre sloganul adoptat de activistul Marcus Garvey Wake up, Africa! Wake up, Ethiopia!, iar laitmotivul „trezirii“ va fi regăsit cu precădere în muzica reggae. Putem adăuga aici exemplul Get up, stand up! al lui Bob Marley.
Conform autorului, termenul „woke“ vine din tradiția „trezirii“ protestante. Propriu-zis, mișcarea care a prins avânt după moartea lui George Floyd se aseamănă cu revelațiile religioase protestante, iar ceremoniile de comemorare ale lui Floyd, spune Braunstein, se aseamănă izbitor cu ceremoniile religioase, însoțite de picturi murale, care prezintă patimile martirului.
Numai că această nouă religie este una a elitelor, formată din oameni care se consideră „aleși“. În primul rând, pentru că este o religie pe care o urmează persoane din caste privilegiate, respectiv studenți din universități Ivy League, cu origini foarte bune, de cele mai multe ori albi.
Pentru a-și susține teoria, Braunstein oferă/spune povestea lui Rob Henderson, doctorand provenit dintr-un mediu defavorizat, care a ajuns să urmeze studii universitare datorită unei legi care ajuta foștii militari. Henderson prezintă conceptul „credintelor de lux“, explicând astfel: „În trecut, americanii din clasa superioară își etalau statutul social cu obiecte de lux. Pe măsură ce produsele de lux devin mai accesibile, elitele trebuie să găsească o altă modalitate de a-și etala statutul social, și recurg la «credințe de lux». Henderson spune că acest gen de idei oferă satisfacție cu costuri scăzute clasei privilegiaților, în timp ce în interiorul maselor de oameni face ravagii.“
Să ne oprim puțin asupra acestui exemplu, pe care nu l-am extras întâmplător. Putem înțelege de aici că „woke“ este o ideologie făcută de privilegiați și promovată de privilegiați, deci nu ar trebui să aibă o legătură cu stânga eșichierului politic, așa cum pretinde. Am putea totodată să spunem că „trezirea“ pe care o propun ei nu se adresează în acest caz maselor, ci unei minorități.
Cu toate acestea, Braunstein e de părere că originea universitară a „woke“ a facilitat răspândirea rapidă a ideilor în mase, pe motiv că a fost promovată în zonele mediatice și culturale, dar și în domeniul BigTech: „Membrii «woke» , într-un fel, sacerdoții noilor seniori feudali care sunt companiile IT&C.“
De altfel, asocierea cu mediul universitar, arată autorul, a conferit o autoritate „științifică“ ideilor pe care le propagă mișcarea. S-au înființat domenii de cercetare speciale, cum ar fi „studiile de gen“. Aici apare o sesizare legitimă, și anume că, în perioada în care ideile marxiste dominau universitățile, mai ales cele din Europa de Est, nu se eliberau diplome în „marxism“, ci în filosofie și biologie. „Woke“ a reușit ce n-a reușit nici comunismul.
Totuși, remarca pe care o putem face asupra modului în care s-a propagat ideologia este că, deși beneficiază de un suport mediatic, nu putem spune că mișcarea woke a prins la mase. Inclusiv în România, deși este o mișcare prezentă în sistemul universitar de la noi, a fost respinsă din start. Acest lucru se datorează faptului că nu are deloc caracteristica unei mișcări de mase. „Woke“ anulează tot ce știm despre natura umană, or, un astfel de demers nu putea avea proporții masive, așa cum sunt prezentate.
Asta o explică Braunstein în capitolul al doilea al cărții, O religie contra realității. Aici, autorul tratează aspectele care vorbesc despre războiul cu realitatea, cu accent pe asaltul asupra biologiei.
În subcapitolul Războiul cu realitatea, Braunstein spune „Teoria de gen se străduiește să șteargă diferența dintre sexe și corpuri. Totodată însă, ține să șteargă orice amintire a lumii reale, de exemplu, lumea în care femeile sunt însărcinate și bărbații nu, pentru a nu-i jigni pe locuitorii lumii imaginare a genului“. Autorul arată aici declarația de război clară adresată realității fizice, pe care „woke“ vrea să o șteargă. Este clar că o astfel de idee abstractă nu putea pleca decât din mediul universitar, dar deși a fost propagată, cum spuneam anterior, în media, ideologia se lovește de un zid. Acest aspect pare să nu fie înțeles de Braunstein, sau poate că este ignorat intenționat pentru a întări atitudinea prăpăstioasă a cărții.
Următorul capitol al cărții, O religie contra universalismului, analizează raportarea mișcării la problema rasei. Propriu-zis, este vorba despre o continuă vânătoare de vrăjitoare, iar cea mai mică abatere de la norma impusă reprezintă clar o dovadă că persoana în cauză nutrește în secret idei rasiste. Bineînțeles, inamicul numărul unu este omul alb, care trebuie, pentru a-și ispăși pedeapsa de a fi reprezentantul unei rase asupritoare, să se căiască și, eventual, să-și anuleze identitatea. E drept că susținătorii europeni ai acestei idei nu înțeleg că un astfel de act ar trebui să fie în primul rând unul economic. Un tânăr francez care susține mișcarea ar trebui, pentru a se rupe de trecutul colonialist al țării, să renunțe la beneficiile economice pe care le are locuind într-un stat care a prosperat exploatând alte rase. Or, această propunere nu cred să fi existat. Doar statuile se dărâmă.
În ultimul capitol al cărții, O religie contra științei, autorul prezintă cu o atenție sporită, concentrându-se pe teoreticienii mișcării, raportul pe care adepții „woke“ îl au cu știința. Bineînțeles că și aici – șocant!, cum se spune în presă – ideoligia este filtrul principal prin care sunt prezentate lucrurile. Autorul nu face decât să dezvolte aspecte pe care anterior doar le menționase.
Cartea lui Jean-François Braunstein este o foarte bună trecere în revistă a ideologiei „woke“. Însă, de multe ori, el afișează o atitudine care depășește limitele polemicii. Asta transformă pe alocuri cartea într-un articol de cotidian. Totuși, încheie într-o notă de bun-simț: „Ar trebui să redescoperim și să reafirmăm valoarea civilizației occidentale.“